Adoptia unui copil, ingreunata de birocratie! Anul acesta, in Timis, au fost adoptati 31 de copii si alti 11 urmeaza sa aiba o familie pana la Craciun

Birocratia sta de foarte multe ori in calea fericirii unui copil orfan. Pot trece ani intregi pana cand un prichindel ajunge sa fie adoptat si sa-si gaseasca o familie potrivita. Timisorenii se sperie de legislatie si nu se inghesuie sa adopte copii. Cei care se decid totusi sa o faca se lovesc de procedura stufoasa si pana la urma renunta.

„Este un mare tam-tam pe tema legislativa, incat cine doreste sa adopte stie ca este foarte greu si dureaza foarte mult. Cine nu e suficient de determinat se impotmoleste in sistem, care este destul de complicat”, explica Simona Czudar, presedintele Asociatiei pentru Promovarea Adoptiei.

Problema este in legislatie, pentru ca numarul copiilor care stau in centrele de plasament chiar si patru sau cinci ani pana sa-si gaseasca o familie este foarte mare. Asta pentru ca, inainte de a-i da spre adoptie, autoritatile incearca sa-i reintegreze pe copii in familia naturala. Acest proces presupune chiar si cautarea rudelor pana la cele de gradul patru.

Unul dintre timisorenii care au hotarat sa adopte un copil este Marian. Acesta a incercat ani buni, impreuna cu sotia lui sa conceapa un copil. Nu au reusit asa ca au apelat la adoptie. Marian a demarat procedurile legate de adoptie in anul 2008, an in care s-a nascut si copilul pe care il creste acum alaturi de sotia lui ca pe propriul copil. Cei doi au trait luni de zile cu gandul ca oricand, mama naturala a micutului pe care ei l-au adoptat poate sa-l ceara inapoi.

„Am inceput acum trei ani, iar copilul s-a nascut in noiembrie 2008 si a fost abandonat de mama lui naturala, care avea 19 ani. Ea a venit apoi la Directie si a zis ca vrea sa-l ia inapoi. A dat in judecata Directia de Asistenta Sociala, dar nu s-a mai prezentat la termenul de judecata, asa ca a pierdut copilul. Am trait intr-un stres continuu, pentru ca in doi ani putea sa-l ia acasa. Abia in 2010 am reusit sa-l ducem acasa si acum face trei ani”, ne-a spus Marian, care, din motive lesne de inteles doreste sa ramana in umbra.

Cursuri si evaluari peste evaluari pentru viitorii parinti

Un cuplu care doreste sa adopte un copil trebuie sa depuna o cerere la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Timis, pentru evaluarea conditiilor morale si materiale. Familia adoptiva este evaluata si pregatita de asistentul social desemnat si de un psiholog, pregatire care dureaza doua luni. Asistentul social responsabil va trebui sa vorbeasca si cu alti membri ai familiei sau chiar si cu prietenii apropiati. Tot in aceasta etapa, cuplul solicitant urmeaza un curs prin care invata cum sa integreze un copil orfan in familie. Abia apoi obtine un atestat de adoptie, care este valabil un singur an.

Daca pana aici procedura pare destul de simpla, aceasta se complica de indata ce se trece la etapa de potrivire copil-familie. Asistentul social trebuie sa caute un copil compatibil cu familia. Dupa ce este gasit, urmeaza procedura de pregatire, cu intalniri si programe de acomodare, precum si cu un program de vizite. Daca exista o compatibilitate, copilul este incredintat cuplului pentru trei luni, abia dupa aceea finalizandu-se toate procedurile, dar numai daca totul decurge conform planurilor. Daca parintii adoptivi cred ca au scapat de sistem, se insala! Asistentii sociali vor mai sta cu ochii pe ei inca doi ani de la incuviintarea adoptiei.

Cati micuti si-au gasit parinti in Timis?

Toata aceasta procedura complicata le da multe batai de cap cuplurilor care doresc sa adopte un copil si multi renunta la idee inainte de a intra in sistem. Cu toate acestea, potrivit datelor DGASPC, anul acesta, 31 de copii au fost adoptati in Timis, iar alti 11 urmeaza sa fie adoptati, in timp ce in toata tara se fac circa 1.200 de adoptii pe an.

Potrivit unei legi noi care reglementeaza adoptiile, micutii ar trebui sa fie dati spre adoptie la maximum un an dupa ce sunt abandonati, iar bebelusii si-ar putea gasi parinti chiar si in 30 de zile. Asta se va intampla insa de anul viitor, incepand din luna februarie.

An de an, in judetul nostru sunt abandonati aproape 50 de copii care, odata cu trecerea timpului, au tot mai putine sanse sa-si gaseasca o familie, deoarece majoritatea cuplurilor isi doresc sa adopte copiii cu varsta pana la un an.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. *Corectie la articol –
    Numarul mare de copii care sunt in asistenta maternala nu in centre de plasament !
    Acestea centre mai exista in putine zone si de regula sunt centre de tranzit pentru copiii aflati in dificultate, nu centre de plasament !

  2. Felicitam familia domnului Marian pentru pasul facut.

    Totusi, cei care doresc sa adopte trebuie sa stie ca atunci cand merg pe solutia plasamentului trebuie sa-si asume riscurile pe care acesta le presupune.
    Se face deseori confuzie intre PLASAMENT (cand copilul nu are situatia juridica clarificata si mama naturala are oricand dreptul sa-l ia in ingrijire acasa) si ADOPTIE (cand copilul este declarat adoptabil si intra in familia adoptiva mult mai repede si cu mult mai putin stres)

    Monitorizarea postadoptie (2 ani) este benefica si necesara pentru familia adoptiva insa si pentru copilul adoptat care prin adoptie isi schimba practic toate reperele vietii lui de pana atunci.

  3. domnul/doamna a118 va astept sa va declinati identitatea si vom putea discuta in instanta acuzele pe care le aduceti la adresa mea

  4. Adevarul e ca a118 are dreptate..
    Daca nu dai, nu rezolvi nimic. Prefera sa lase copii prin spitale sau orfelinate decat sa-i dea gratis! alina mayer e acolo fiindca tatal ei lucreaza in sistem de mult.

  5. Doamnă Luguzan, numele dvs nu-mi spune nimic, deci mă îndoiesc că aţi fost in evidenţa instituţiei noastre, în procedura de adopţie. Dacă totuşi aţi fost şi vi s-au solicitat bani, exista demersuri legale împotriva acelor funcţionarilor publici. Alfel vorba românului „Foaie verde lobodă, gura lumii slobod”. Un an minunat tuturor!

  6. am si eu o intrebare daca imi pute-ti raspunde.de mult caut pe internet raspuns la intrebarea aceasta.eu impreuna cu sotul meu locuim in Austria.si am vrea sa adoptam un copil.am putea adopta daca nu stam in tara(Romania)?daca imi pute-ti raspunde m-as bucura.o zi buna.

  7. Filmul e făcut după cartea lui Edgar Rice Burroughs, scrisă acum aparope un secol. Precursor al SF-ului modern, Burroughs a imaginat o lume care een ziua de azi poate să pară puerilă.

  8. Nu știu de când se da copii spre adopții fără acordul părinților pot sa primesc și eu un răspuns dacă știe careva