TIMISOARA. Desfasurare de forte de Ziua Nationala a Romaniei, la Timisoara. 350 de militari vor defila, alaturi de 56 de autovehicule militare si 3 elicoptere militare. Timisorenii vor avea parte si de spectacole de folclor si muzica rock.
Manifestarea va incepe in 1 Decembrie la ora 10.00 cu un ceremonial militar si religios, depuneri de coroane si jerbe de flori in Parcul Central, apoi, intre 11.00 si 12.00 se va desfasura parada militara pe Bulevardul Republicii. Vor defila Armata, Jandarmii, ISU Banat, IPJ Timis, Politia de Frontiera Timis, SRI si Politia Locala.
Pentru parada militara, bulevardul va fi inchis intre orele 10.00 si 11.00, si in data de 30 noiembrie, cand vor avea loc repetitii generale.
Tot in 1 Decembrie, incepand cu ora 12.15 si pana la ora 12.45 va avea loc un spectacol artistic oferit de Palatul Copiilor din Timisoara si va fi transmis un mesaj pentru Romania din partea Consiliului Judetean al Elevilor Timis.
De la ora 12.40 pana la 13.15 va avea loc un concert de fanfara sustinut de Muzica Militara a Garnizoanei Timisoara, iar de la ora 13.15 pana la ora 15.00 in Piata Victoriei se va desfasura un spectacol oferit de Ansamblul Banatul, apoi, timp de o ora, pana la 16.00, tot in Piata Operei va fi muzica ambientala.
De la ora 16.00 la 17.00 in Piata Victoriei se va deschide oficial Targul de Craciun si se va da drumul la iluminatul public de sarbatori, iar de la ora 18.00 pe scena din fata Operei va avea loc un concert de muzica rock. Si-au anuntat participarea formatiile Vest, Chiroptera, Amala si Adi Barar Band.
De la ora 19.00 va avea loc traditionala retragere cu torte a militarilor din Timisoara pe traseul Garnizoana Timisoara – Catedrala Mitropolitana – Mitropolia Banatului – Palatul Administrativ – Garnizoana Timisoara din Piata Libertatii.
„Tribuna oficiala va fi pe Bulevardul republicii si vor fi invitati, pe langa ofic ialitatile judetului, corpul consular, parlamentarii de Timis si rectorii universitatilor din Timisoara. Manifestarile nu vor avea aceesi amploare ca cele din Bucuresti sau Alba Iulia, dar ne straduim sa avem o altfel de sarbatoare nationala la Timisoara„, a declarat Mircea Bacala, prefectul de Timis.
„Incercam sa transformam Ziua Nationala intr-o zi de bucurie pentru ca e o o zi de unitate nationala pentru tara noastra. Vreau sa multumesc institutiilor implicate, pentru ca sunt multe. Sa speram ca nu va ploua, ca va participa cat mai multa lume pentru a avea un eveniment asa cum ne dorim cu totii„, a declarat Constantin Ostaficiuc, presedintele CJT.
„E un program curajos de Ziua Nationala, de obicei lumea e trista, dar in general programul facut de oficialitati contribuie la partea asta de morga. De obicei se depun coroane de flori, apoi un scurt moment al Armatei, ori Armata e punctul de atractie al unui moment de genul acesta. Anul acesta suntem pregatiri sa avem o sarbatoare asa cum se cuvine„, a declarat si Adrian Orza, viceprimar al Timisoarei.