Primii comerciantii isi vand deja marfa la Targul de Craciun din Timisoara. Joi se deschide oficial. Afla tot programul! GALERIE FOTO!

TIMISOARA. Surprize si multa distractie la Targul de Craciun! Asta ne promit reprezentantii primariei pana la Craciun. Inainte cu o zi de deschidere, comerciantii isi instalasera deja marfa pe tarabe!

Mancare calda, carnati afumati, cascaval de toate culorile, rachiu, jucarii pentru prichindei, gablonturi, kurtos kalacs, cozonaci, dulciuri, vin fiert, turta dulce, icoane, decoratiunile si ornamentele specifice de sarbatori sunt doar cateva dintre produsele pe care timisorenii vor strica banii in preajma sarbatorilor de iarna.

Oficial, targul isi deschide portile pe 1 decembrie, de Ziua Nationala, la ora 17:00, cand va fi pornit si iluminatul festiv de sarbatori, insa comerciantii nu au mai asteptat momentul si deja au facut primele vanzari.

Inca de miercuri, timisorenii au facut cozi la vinul fiert, care se vinde cu 3 lei paharul, sau la carnatii afumati atarnati pe barele de lemn. Si comerciantii de cercei au facut primele vanzari. Timisorenii se pot pregati deja pentru vremea rece, cumparandu-si caciuli si fulare, ale caror preturi variaza intre 30 si 80 de lei.

Joi, de Ziua Nationala a Romaniei, in deschiderea targului are loc si un concert al Fanfarei Timisoara Big Band, urmat de un concert rock cu formatiile Vest, Chiroptera, Amala si Adi Barar Band.

Un moment special are loc chiar inainte de deschiderea oficiala, la ora 14:00, la casuta cu numarul 76, de langa fantana cu pesti, cand Uica Mihai, impreuna cu Ansamblul Studentesc, Marian Ursu si Dorian Sicoe vor pregati un cazan de 500 de litri de fasole cu afumaturi, asezonat cu un program surpriza.

Anul acesta, Mos Craciun a decis sa-si deschida un punct de lucru si la Timisoara, unde copiii cuminti pot participa la un atelier care va fi amplasat in „Curtea lui Mos Craciun”. Acolo ii asteapta sania mosului trasa de reni, omul de zapada, brazii de Craciun si cutia uriasa de cadouri a lui Mosu’. Prichindeii timisoreni vor putea picta turta dulce, vor putea desena globuri si vor putea impodobi ornamente de Craciun din ceramica.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.