TIMISOARA. Peste 12.000 de infractori romani incarcerati in inchisorile din strainatate vor fi repatriati anul viitor, incepand cu 1 ianuarie, pentru a-si ispasi pedepsele pe plaiurile mioritice.
Dintre acestia, circa 400 de persoane vor fi dirijate catre penitenciarele din Timisoara si Arad, in ciuda faptului ca gradul de ocupare a acestor puscarii este de aproape 100%, iar normele europene de detinere impun cel putin sase metri cubi de aer pentru fiecare persoana privata de libertate, incadrata in regimul semi-deschis sau deschis.
Cu toate acestea, detinutii au dreptul sa-si ispaseasca condamnarile in inchisori aflate in proximitatea domiciliilor pentru a li se inlesni tinerea legaturii cu familia.
“Inca nu avem o evidenta nominala a detinutilor care vor fi repatriati si a zonelor din care provin, de aceea inca nu va pot spune cate persoane vor fi repartizate la Penitenciarul Timisoara. Dar se va aplica principiul obligatoriu care-i permite detinutului sa-si ispaseasca pedeasa cat mai aproape de casa pentru a tine legatura cu familia”, ne-a declarat directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor din Romania, chestorul Ioan Bala.
Numarul detinutilor din Romania va creste cu aproape 50%
Repatrierea detinutilor se va face in baza Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Europei, din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoasterii reciproce in cazul hotararilor judecatoresti in materie penala care impun pedepse sau masuri privative de libertate in scopul executarii lor in Uniunea Europeana.
Statele membre au fost obligate sa adopte masurile necesare pentru a se conforma acestei decizii europene pana la data de 5 decembrie 2011 si sa transmita Secretariatului General al Consiliului si Comisiei textul dispozitiilor care transpune in legislatia nationala obligatiile ce deriva din Decizia-cadru 909, dupa care autoritatile europene trec la evaluarea modului in care tarile UE s-au conformat acestor dispozitii.
“Urmeaza ca in sistemul penitenciar, in 2012, sa fie repatriati 12.000 de detinuti din Europa. Acum suntem la jumatate din angajatii de care avem nevoie, functionam la cota de avarie. Stam si ne intrebam ce se intampla daca se fac alte disponibilizari, asa cum se preconizeaza anul viitor, cand populatia penitenciara se va dubla? Nimeni nu se gandeste la asta? in prezent, in cele 45 de puscarii din tara sunt deja peste 28.000 de detinuti”, atrage atentia liderul Federatiei Sindicatelor din Penitenciare, Sorin Dumitrascu, desi decizia europeana este cat se poate de imperativa.
Conform articolului 15 din Decizia-cadru 2008/909/JAI, „in cazul in care persoana condamnata se afla in statul emitent, aceasta este transferata in statul de executare in momentul convenit de autoritatile competente din statul emitent si din statul de executare, in termen de maximum 30 de zile de la luarea deciziei finale privind recunoasterea hotararii judecatoresti si executarea pedepsei de catre statul de executare. In cazul in care circumstante neprevazute impiedica transferarea persoanei condamnate in termenul stabilit, autoritatile competente ale statului de executare si ale statului emitent se contacteaza reciproc fara intarziere. Transferarea se efectueaza imediat ce respectivele circumstante inceteaza sa mai existe. Autoritatea competenta a statului emitent informeaza imediat autoritatea competenta a statului de executare si convine impreuna cu aceasta asupra unei noi date pentru transferare. In acest caz, transferarea se efectueaza in termen de 10 zile de la noua data astfel stabilita”.
Austria a fost la un pas de a construi un penitenciar nou la Timisoara
Printre solutiile de cazare a detinutilor „europeni” luate in calcul de conducerea Penitenciarului Timisoara se numara si reabilitarea unor spatii de detinere din judetul Caras-Severin sau amenajarea de noi celule in puscaria de pe Popa sapca. Asta, pana prinde contur construirea unui penitenciar nou la periferia Timisoarei.
„Inca nu stim exact cati detinuti vor fi repartizati catre noi si Arad, dar dupa ultimele evaluari se pare ca in jur de 400 de persoane. Sigur ca actualele spatii de detinere sunt insuficiente, in conditiile in care gradul de ocupare a penitenciarului nostru se apropie de maxim. Evaluam oportunitatea reabilitarii unor spatii dintr-o fosta unitate militara din Caras-Severin, pentru transferarea detinutilor mai putin periculosi, dar si extinderea, pe cat posibil, a spatiilor de detinere din cladirea de pe Popa Sapca”, a declarat fostul director al Penitenciarului Timisoara, comisarul Florin Serpe, actualmente avansat in staff-ul Administratiei Nationale a Penitenciarelor.
O buna oportunitate de a construi la Timisoara un penitenciar nou, modern, s-a pierdut in 2004, cand Ministerul Justitiei din Austria, prin ministrul Dieter Bohmdorfer, a solicitat acordul autoritatilor de la Bucuresti pentru finantarea unei puscarii in care sa fie trimisi toti infractorii romani aflati in inchisorile austriece. In ciuda unui prim aviz de principiu, afacerea a cazut din cauza protestelor din tara, in care se spunea ca Romania va fi transformata intr-o colonie penitenciara.
“Totul era aranjat ca acest penitenciar sa se faca la Timisoara. Am fost la Viena, am discutat cu oficialii de acolo, ei erau de acord sa finanteze lucrarea si costurile intretinerii detinutilor, care se ridicau la peste 13 milioane de euro anual. in final, ministrul Rodica Stanoiu a refuzat semnarea protocolului”, isi aminteste chestorul Ioan Bala. Ca o ironie a sortii, la sapte ani de la acea oferta a austriecilor, Romania isi va prelua gratuit infractorii din toate tarile Uniunii Europene…
Pareri
i-as trimite pe toti acasa la Rodica Stanoiu, doamne cat idioti sunt in tara asta
de ce trebuie sa primim noi in oras aceste gunoaie, aceste fecale infecte de oameni! si 2 de ce trebuie ca romani sa plateasca biruri statului pentru ca aceste putori jegoase sa aiba pat si o masa calda gratis?..sa se spele pe cap cu ei, noi romani ne lepadam de acesti viermi ai societati, care ne au facut de rasul lumi….
Ca sa echilibram balanta infractionalitatii cu restul tarii.
Exista de mult tare de mult cateva tratate de ale carei prevederi si tu te bucuri in prezent oriunde ai fi in europa, se cheama drepturile Omului, iar nu doar a catorva oameni,iar acolo printre altele ti se garanteaza tie si tuturor oamenilor, (in tarile semnatare) anumite drepturi si obligati. Nu mai fi atat de rau ca nu sti veci cand dai cu masina din gresala peste 5 oameni si intri obligatoriu in puscarie, sa te vad mai ai aceiasi gandire. era parca si o porunca cu privire la iubirea de semen, insa nu are rost sa mai detaliez. ideea ii ca esti un om care nu are nici o scara de valori, nici un echilibru in logica (PT OLI)