Revelion special pentru bolnavii internati in spitalele din Timisoara. Vor servi mancaruri traditionale de Anul Nou

TIMISOARA. Daca nu-si pot petrece sarbatorile cu cei dragi, macar sa aiba parte de o masa speciala. Sutele de pacienti internati in spitalele din Timisoara vor servi mancaruri traditionale de Anul Nou. Din meniu nu lipsesc sarmalele si carnatii de casa.

Bucatarii de la Spitalul Judetean pregatesc o cina speciala cu sute de portii pentru cei peste 600 de pacienti internati in cel mai mare spital din vestul tarii. Pe langa produsele pe care le primesc de la cei dragi, bolnavii vor servi mancaruri traditionale in prima zi din an.

Dimineata, pe langa ceaiul cu lamaie si margarina obisnuita, ei vor consuma si telemea si toba, iar cei care sunt la regim vor manca sunca dietetica. La pranz vor manca sarmale cu mamaliga, dar si ciorba de legume. Bolnavii de la Sectia de Psihiatrie vor avea in plus si carnati, iar cei care se afla la regim nu vor putea manca sarmale si ciorba, ci o supa de paste si friptura de pasare cu piure de cartofi si legume mexicane, spune purtatorul de cuvant al institutiei, Liana Dacilescu. La desert vor avea cozonac, pentru ca la cina sa serveasca pilaf de orez cu friptura de pui si un sufleu.

Diabeticii, hepaticii, cei cu probleme psihice, femeile care tocmai au nascut sau copiii internati la Judetean vor primi si un supliment alimentar, in functie de ce le-a recomandat nutritionistul, fie o portocala, fie un mar sau un iaurt.

Cei 225 de bolnavi internati la Spitalul Municipal vor avea si ei parte de o cina festiva, insa fara traditionala friptura din carne de porc. In prima zi din an, ei vor servi carnati de casa la micul dejun, supa cu galuste, sarmale cu mamaliguta, friptura de pui si cozonac la pranz, iar la cina friptura de pui, salam cu telemea si o portocala. Si meniul din cea de-a doua zi din an va fi festiv la Municipal. Bucatarii vor face mai multe portii pentru ca bolnavii sa consume si pe 2 ianuarie preparate traditionale de sezon. Asadar, la micul dejun vor avea carnati de casa, la pranz ciorba de perisoare, pireu de cartofi cu friptura de pui si salata de sfecla rosie, precum si cozonac, iar seara vor manca friptura de pui, salam si telemea, dar si o portocala. Potrivit asistentei dieteticiane din Municipal, de Anul Nou sunt internati 225 de bolnavi.

Desi nu vor putea intampina noul an acasa, cei peste 100 de prichindei de la Spitalul de Copii Louis Turcanu vor avea si ei bunatati pe mese. Potrivit medicului Laura Olariu, micutii vor servi in ultima zi din an pireu cu friptura de pui, sarmale, cozonac si fructe, pentru ca seara sa manance carnati cu oua si mustar. Pentru prima zi din an, bucatarii le-au pregatit portii de orez mexican cu sunca.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.