Averea unui magistrat din Timisoara va fi verificata de ANI. Se poate ajunge la confiscarea averii si sesizarea Parchetului!

Un magistrat de la Judecatoria Timisoara a ajuns in atentia Agentiei Nationale de Integritate, dupa ce un avocat din Baroul Timis a cerut institutiei conduse de fostul procuror DNA, Catalin Macovei, sa verifice averea dobandita de justitiarul timisorean dintr-un simplu salariu de bugetar.

„Va solicit ca in temeiul Legii nr. 115/1996 modificata prin Legea nr. 176/2010 sa dispuneti verificarea averii dobandite de judecatorul Gheorghisan Sorin, ce functioneaza in cadrul Judecatoriei Timisoara, avand in vedere faptul ca valoarea bunurilor depasesc in mod vadit nivelul castigurilor realizate de acesta pe perioada cat a functionat ca si magistrat”, cere avocata Carmen Obarsanu in sesizarea depusa la ANI, aratand ca, dupa cum se mentioneaza in declaratia de avere a magistratului pe anul 2009, ultima postata pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, valoarea propritatilor sale depaseste suma de un milion de euro.

Este vorba despre 4.300 de metri patrati de teren agricol in Oravita, judetul Caras-Severin, dobandit in anul 2002, 134 hectare de padure, in Varadia, judetul Caras-Severin, dobandite in perioada 2006-2007, 227 hectare de teren agricol, tot in Varadia, suprafata dobandita in acelasi an, o casa de locuit in suprafata de 202 metri patrati, in Oravita, ridicata intre anii 192-1996, o alta casa de locuit in suprafata de 50 de metri patrati, tot in Oravita, dobandita in 2008, un apartament de 40 de metri patrati in Timisoara, cumparat in 2001, si un alt apartament in suprafata de 83 de metri patrati, tot in Timisoara, achizitionat in 2004.

Alaturi de aceste bunuri, magistratul mai detine bijuterii in valoare de 7.500 de euro, 40.000 de lei in contul de salarii, in 2008 a vandut un teren intravilan cu suma de 30.000 de euro, a obtinut beneficii de 6.000 de euro din inchirierea unui apartament, insa, pentru a echilibra, oarecum balanta de plati, domnia sa a consemnat in declaratia de avere o datorie de 100.000 de euro la BRD Oravita, exigibila in 2032.

In conditiile in care ultima declaratie de avere este aferenta anului 2008, nu se cunoaste cu exactitate dimensiunea averii judecatorului Gheorghisan, mai cu seama ca, din septembrie 2010, domnia sa s-a transferat de la Judecatoria Oravita la Judecatoria Timisoara…

Judecatorul Gheorghisan, intervenient in dosarele contelui Berdeau

Tot in sesizarea depusa la ANI, avocata Carmen Obarsanu invoca obiceiul cel putin suspect al judecatorul Gheorghisan, din timpul functionarii sale la Judecatoria Oravita, de a formula cereri de interventie in nume propriu in dosarele aflate pe completul sau de judecata.

De fiecare data, data fiind incompatibilitatea in care se afla magistratul, care nu putea solutiona cauzele in care avea un interes patrimonial, a formulat cereri de abtinere, iar dosarele au fost solutionate de unul dintre colegii sai.

Cum era de asteptat, de fiecare data a obtinut castig de cauza. Este vorba despre dosarul 1086/273/2007, avand ca obiect o prestatie tabulara, unde a intervenit alaturi de SC „Bardeau Holding Romania” SRL, impotriva paratului Dora Ciocarlan, dosarul 1710/273/2007, avand ca obiect o actiune in constatare, unde a intervenit de partea aceleiasi companii cu actionariat austriac, SC „Bardeau Holding Romania” SRL, impotriva paratei Florica Virginia Balteanu, dar si dosarul 1730/273/2007, care a avut ca obiect o actiune in constatare, unde a „combatut” alaturi de interesele aceluiasi „Bardeau Holding Romania”, impotriva paratului Pau Traian Mozoru. in toate cele trei dosare, magistratul care a solutionat cererile, Mircea Tec, a admis cererile de interventie ale colegului sau de instanta.

„Cererea de interventie in nume propriu intr-un dosar aflat chiar pe completul tau de judecata este un gest absolut sinucigas din partea unui magistrat. Se pare ca Sorin Gheorghisan a riscat tot pentru a da greutate dosarelor in care taranii din Caras-Severin au fost deposedati de pamant de contele austriac Andreas von Bardeau”, ne-a declarat Carmen Obarsanu.

Intr-adevar, contele Andreas von Bardeau si-a parasit castelul de langa Viena si a venit in Romania dupa anul 2000, incepand sa achizitioneze mii de hectare de teren arabil si teren forestier. Doar de la 1000 de hectare in sus.

Doar pe rolul instantei din Oravita, contele austriac, prin „Bardeau Holding Romania”, este parte in peste 500 de dosare, avand ca obiect prestatii tabulare sau actiuni in constatare. SC „Bardeau Holding Romania” SRL, cu sediul social in Timisoara, a inceput sa cumpere suprafete mari de teren agricol imediat dupa anul 2000, oferind proprietarilor preturi derizorii.

Daca luam ca reper tot anul 2007, pentru ca nu exista informatii actualizate, Bardeau Holding avea la acel moment in patrimoniu 27.000 de hectare de teren arabil in Timis, Arad si Caras Severin, precum si 10.000 de hectare luate in administrare. Afacerile sale se intind si in judetul Arges, unde prin intermediul SC „Esterhazy Bardeau Silvicultura” SRL, unde este asociat cu familia Esterhazy din Ungaria, a achizitionat aproape 5.000 de hectare de padure.

„Se poate ajunge la confiscarea averii si sesizarea Parchetului!”

In tentativa de a afla si opinia judecatorului Sorin Gheorghisan vizavi de actiunea pe care o va declansa ANI in legatura cu averea sa, ne-am lovit de mesajul din casuta telefonica, motiv pentru care am solicitat o declaratie purtatorului de cuvant al Curtii de Apel Timisoara, judecatorul Cristian Pup.

„Nu avem cunostinta ca ANI sa fi inceput procedura de verificare a averii vreunui judecator de pe raza Curtii de Apel Timisoara, insa daca asa stau lucrurile in cazul magistratului Sorin Gheorgisan, atunci domnia sa va trebui sa demonstreze ca toate proprietatile sale au fost obtinute pe cale licita. in cazul in care ANI  descopera ca averea sa, sau a oricarui alt functionar platit din bani publici, a fost acumulata prin implicare in acte de natura infractionala, se sesizeaza si Parchetul, iar cele doua investigatii merg in paralel. in final, se poate ajunge la confiscarea averii de catre instanta de judecata, la recomandarea ANI, sau clasarea dosarului. in cazul in care se descopera o avere nejustificata, pot exista repercusiuni si de ordin profesional”, ne-a declarat Cristian Pup.

Sa mai spunem ca, in 2005, Sorin Gheorghisan a fost la un pas de excluderea din magistratura, in urma unei incaierari intr-un local public.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Gheorghisan are inca doua dosare la parchet tot pentru agresiuni In primul a primit o amenda administrativa dar al doilea este si mai si

    • AICI SUNT BANII VOȘTRII – Русские здесь ваши деньги, здесь наши деньги россияне, России деньги здесь,
      .
      ALEXEI GRIGOREVICI, GENERAL COLONEL DE KGB, FSB, OFIȚER COMANDANT GRUZIN CU OCHII VERZI – АЛЕКСЕЙ Григорьевой генерал-полковник КГБ, ФСБ, Грузинский офицер, командующий зелёными глазами,
      .
      ÎN SEPTEMBRIE 1972, – В сентябре 1972,
      .
      ÎN FAȚĂ, LA EXPRESUL, RESTAURANTUL CAPȘA, DE PE STRADA CALEA VICTORIEI-BUCUREȘTI, ROMÂNIA, – В выражении ФРОНТА, CAPȘA ресторан, на бульвар Каля Викторией Bucharest, Romania,
      .
      LÎNGĂ RESTAURANTUL CAPȘA, – РЯДОМ CAPȘA РЕСТОРАН,
      .
      BĂSESCU TRAIAN (ȚIGANUL TĂTAR CU OCHII DE MONGOLOID) IMPREUNA CU André Andreas Andres Graf Von Bardeau – Habsbourg – Conte de Kronberg SI CU Otto Ernst Glaser, SI CU Esterhazy, L-AU OMORÎT PE GENERALUL- COLONEL DE KGB, FSB – Траян Бэсеску (Цыганская татарских глазами монголоидного, Gypsy татарских глазами монголоидной), L- убит Генерал – Полковник КГБ, ФСБ АЛЕКСЕЙ Григорьевой, КГБ, ФСБ армии,
      .
      ALEXEI GRIGOREVICI, KGB, FSB, DEPARTAMENTUL OCB – Генерал – Полковник КГБ, ФСБ АЛЕКСЕЙ Григорьевой, КГБ, ФСБ армии, направление ОСВ, отдел ОСВ,
      .
      PRIN STAȚIA RADIO DIN MAȘINA LIMUZINA ZIS 110, A KGB, FSB, PRIN TELEFAX-TELEX AU FURAT – AU TRANSFERAT PESTE 10 TRILIOANE DE DOLARI AMERICANI ÎN CONTURILE LOR, – Через радиостанции автомобиль Лимузине ЗиС 110, на КГБ, ФСБ армии, Через телефакс и телекс украденной, переданную, БОЛЕЕ НАД чем на 10 триллионов ДОЛЛАРОВ США, на его счетах,
      .
      UN FOND DE BANI MOȘTENIȚI DE LA CEKA ȚARISTĂ ȘI NKVD, CARE AU FOST ȘI ERAU ÎN PROPRIETATEA KGB, FSB, – фонд деньги, финансировать деньги в наследство от царизма ЧК и НКВД, которые были и принадлежали КГБ, ФСБ,
      .
      CARE ERAU PĂZIȚI ȘI ADMINISTRAȚI DE KGB, FSB, – которые охраняются и в ведении КГБ, ФСБ,
      .
      ÎN URMĂ CU 45 DE ANI, – 45 лет назад,
      .
      DECI, PÎNĂ ÎN PREZENT S-A AJUNS LA O SUMĂ, ÎN VALOAREA KATRALIOANELOR DE DOLARI AMERICANI, – ТАК ЧТО ПОКА ОНА ДОСТИГЛА СУММЫ В РАЗМЕРЕ квадрильони ДОЛЛАРОВ США,
      .
      BANII AU FOST PLIMBAȚI ȘI TRANSFERAȚI PRIN MALAEZIA, INDONEZIA, FILIPINE, MADAGASCAR, TAIWAN, SINGAPORE, ETC., SI SE AFLA DEPOZITATI IN ELVETIA PRIN COTURILE BANCII ALFA BANK DIN MACEDONIA, CARE ESTE SUCURSALA BANCII BANCPOST GRECIA – Деньги шли и переданы через Малайзии, Индонезии, Филиппинах, Мадагаскаре, Тайване, и т.д.,
      .
      BĂSESCU TRAIAN (ȚIGANUL TĂTAR CU OCHII DE MONGOLOID) IMPREUNA CU André Andreas Andres Graf Von Bardeau – Habsbourg – Conte de Kronberg SI CU Otto Ernst Glaser, SI CU Esterhazy, SUNT NOII ROCKEFELLER, DAR DE PESTE 50 DE ORI MAI BOGATI, – Траян Бэсеску (Цыганская татарских глазами монголоидного, Gypsy татарских глазами монголоидной), это новый Рокфеллер, – Но в течение 50 раз богаче,
      .
      DE ACESTEA ȘTIE ȘI AVOCATA TĂTĂROAICĂ, BÎRSU MONICA NICOLETA, DIN CONSTANȚA, ROMANIA, – они знают, из этих известных, и что и адвокат татарского, BÎRSU MONICA NICOLETA, на Constanța, РУМЫНИЯ,
      .
      DACĂ NU CREDEȚI, PUNE-ȚII LUI BĂSESCU TRAIAN SI LUI André Andreas Andres Graf Von Bardeau – Habsbourg – Conte de Kronberg, SI LUI Otto Ernst Glaser, SI LUI Esterhazy, ÎNTREBAREA SIMPLĂ – ”AI UITAT CE AI FĂCUT LA CAPȘA ?” – ЕСЛИ ВЫ НЕ ВЕРИТЕ, ЕСЛИ ВЫ НЕ ВЕРЮ, просто спросить Траян Бэсеску, скажите ему ПРОСТОЙ ВОПРОС «ВЫ ЗАБЫЛИ ТО, ЧТО ВЫ СДЕЛАЛИ НА CAPȘA?»

  2. A revenit dl „100 de euro”. tot 100 de PARAI ai luat si pe asta jiji? Vezi ca strici piata spagii din Timisoara, baiete

    • ma faci sa rad. asa strica jiji piata spagii in presa din timisoara, cum de exemplu strica judecatorul cretu piata spagii la curtea de apel

  3. Gheorghisan nu este cumva ginerele lui Cahnita pedelistul inrudit cu Frunzaverde?
    De ce va mai mirati daca toti au culkoarea portocalie?

  4. * kovesi jiji scrie si pe-o cafea, stai linistit. bauta la conferinta de presa. nu se poate compara cu baietii care au executat silit pana si vamesi

  5. AICI SUNT BANII VOȘTRII – Русские здесь ваши деньги, здесь наши деньги россияне, России деньги здесь,