Procurorul general Laura Codruta Kovesi nu poate anticipa daca, in acest an, va ajunge la conducerea DNA

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TIMISOARA. Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a infruntat vremea deosebit de friguroasa de-afara si a venit in capitala Banatului pentru a participa la bilantul Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara, la o saptamana dupa ce Palatul de Justitie a fost vizitat de fostul presedinte al CSM, Horatius Dumbrava.

Este pentru prima data in mandatul meu cand particip la bilantul unei unitati de parchet locale si vreau sa va spun ca am tinut sa fiu prezenta la acest eveniment pentru ca Parchetul Timisoara este una dintre cele mai performante unitati ale Ministerului Public”, a precizat sefa procurorilor din Romania, prezenta sa in orasul de pe Bega intarind ideea ca Timisoara a devenit un autentic loc de pelerinaj pentru mai-marii Justitiei.

Dupa ce a laudat profesionalismul procurorilor timisoreni, care, in 2011, au solutionat peste 10.000 de dosare, din cele 43.600 in care au supravegheat cercetarile, Codruta Kovesi a precizat ca nu s-au semnalat imixtiuni de natura politica sau de alta natura in activitatea procurorilor. „Incarcatura pe fiecare procuror a fost de peste 2400 de dosare, iar aceasta performanta este cu atat mai demna de apreciat cu cat 13 din cei 18 procurori sunt foarte tineri, avand sub trei ani de experienta”, a subliniat procurorul general, aratand ca numarul mare de dosare aflate pe rolul parchetelor se datoreaza si „abuzului de sesizari” venit din partea populatiei.

In legislatia actuala exista un exces de infractiuni, peste 800 la numar, care incarca activitatea parchetelor. De asemenea, multe persoane fac abuzuri de sesizari, depunand aceeasi plangere pe rolul mai multor parchete si marind artificial numarul dosarelor penale. Aceste probleme vor fi rezolvate o data cu intrarea in vigoare a noului Cod penal”, a mai punctat Kovesi, exprimandu-si opinia ca unitatile de Parchet cu unul sau doi procurori ar trebui desfiintate, iar plangerile penale din partea populatiei dirijate catre resedintele de judet.

In plina conferinta de presa, unul dintre jurnalistii prezenti la intalnire a incercat sa-i inmaneze procurorului general un dosar cu „probe serioase” impotriva episcopului vicar al Timisoarei, preasfintitul Paisie Lugojanu, insa a fost refuzat cu fermitate. „Va rog sa urmati calea legala a sesizarii Justitiei si sa duceti acest dosar la Registratura. Il voi citi dupa ce ajunge la mine pe scara ierarhica!”. In final, dupa ce a fost intrebata de reprezentantul www.opiniatimisoarei.ro daca va accepta sa preia conducerea DNA, in cazul in care i se va propune aceasta functie esentiala in coordonarea luptei anticoruptie in Romania, Laura Codruta Kovesi a dat un raspuns echivoc. „Nu pot sa anticipez ce se va intampla pana in luna octombrie! Depinde de optiunile personale, daca doresc sa-mi continui cariera la varful Ministerului Public…”.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. jos paisie derbedeul si hotul

  2. a evitat un raspuns transant pentru ca e timida! stie deja ca din octombrie va fi in locul lui Morar. aa mi-a zis mie ionut naslau