Primarul Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu ii da ultimatum lui Iancu: Nu vom mai da bani in conditiile in care nu stiu sa-si pastreze licentele

UPDATE! 0 lei pentru Poli!

Consilierii locali nu au alocat niciun ban pentru echipa de suflet a timisorenilor. Poli Timisoara primeste 0 lei din bugetul local in 2012. Daca pana la vara isi recupereaza licenta si ajung in Liga I, alesii spun ca s-ar putea sa le dea ceva bani. In schimb, fotbalul pentru juniori primeste 1 milion de lei.

„Am primit auditul pentru Poli, m-am uitat peste el. E confidential, dar oricum o sa-l mai adancesc. Eu nu pot sa fac public auditul. Pe de alta parte, consilierii ce sa voteze daca nimeni nu stie despre ce e vorba. Noi am lasat o pozitie in bugetul local. Initial, am pus 1 milion de lei acolo, pentru fotbal in principal, dar pentru echipele de juniori. Pana la urma a ramas ca pozitie si o sa vedem la rectificare, cum evolueaza lucrurile pe parcurs. Problema lor este ca nici in momentul de fata nu au licenta. Ce bani sa dam la un club care nu are licenta? Sa patim ca anul trecut, castiga campionatul si neavand licenta sa-i retrogradeze in Liga a 3-a?”, a spus Ciuhandu dupa sedinta extraordinara in care s-a aprobat bugetul.

______________________________________________________

TIMISOARA. Edilii Timisoarei au discutat marti dimineata la Primarie bugetul pe anul 2012. Pe langa banii alocati pentru investitii, drumuri, trotuare sau cladiri noi, pe lista de buget ar fi trebuit sa apara si banii pentru Poli Timisoara. Primaria nu a alocat nicio suma, insa primarul Gheorghe Ciuhandu a explicat ca a fost pastrata o pozitie in viitor pentru clubul alb-violet. Totusi, Ciuhandu le-a atras atentia conducatorilor din fotbalul timisorean ca primaria nu va ma aloca sume daca Poli nu-si va pastra licentele.

La capitolul sport s-au auzit tot felul de povesti. Nu se vede un rezultat de management, dar asta nu e treaba primariei. N-am alocat catre clubul Politehnica niciun leu, acum, dar am pastrat pozitia ca atare, pentru ca daca oamenii astia vor avea drept de licenta si performanta sportiva, intelegem sa-i ajutam. Nu vom mai da bani in conditiile in care nu stiu sa-si pastreze licentele, in conditiile in care nu-si rezolva problemele pe care le au cu statul„, a declarat Ciuhandu in plenul CLT.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cum poti avea incredere intrun „om”ca IANCU?Ce a facut acest”om” din POLI Timisoara,este un lucru de neiertat.