Respect si responsabilitate pentru dialog cu Coalitia 52, la Timisoara

TIMISOARA. Membrii Coalitiei 52 isi propun sa amendeze Legea 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica. In acest sens, au fost invitati la o dezbatere parlamentari de Timis si reprezentanti ai acestora, dar si membrii ai administratiei locale si judetene.

Au fost argumente pro si contra amendarii acestei legi. Majoritatea au fost de acord ca legea trebuie amendata, insa au fost voci, precum cea a deputatului Horia Cristian care a venit cu argumente ca legea nu ar trebui schimbata drastic.

De ce mai facem alegeri? De ce se mai aleg parlamentari daca toate aceste legi, ordonante vor fi dezbatute public? Credeti ca e posibil ca acest mecanism sa poata functiona? Democratia este foarte buna sa mentina starea de fapt existenta. Daca vom supune dezbaterii publice absolut orice unde vom ajunge? Orice frunza cade in Romania va fi dezbatuta public si cadem in derizoriu. Voi vreti ca presedintele sa se consulte cu parlamentul pentru desemnarea primului ministru. Constitutia spune ca presedintele se consulta cu partidele politice pentru acest lucru. (…) Vom avea dezbateri publice peste tot!„, a fost parerea deputatului Horia Cristian.

Altii au venit cu idei pentru modificarea acestei legi, in timp ce unii au spus ca sustin neconditionat ca sustin modificarile acestei legi.

Sustin orice fel de modificare a acestei legi care va aduce un plus de transparenta actiunilor administratiei publice centrale si locale, insa lipseste un capitol important: reglementarea inclusiv a modului de interactiune online a acestor dezbateri„, a declarat Ciprian Jichici, consilier local al PNL Timis.

Coalitia 52 a pornit demersul de schimbare a Legii 52/2003 din dorinta de a imbunatatii dialogul cu autoritatile, de a oferi un cadru real si corect pentru reprezentantii societatii civile dornici sa ia parte la procesul de luare a deciziei publice. In acest sens, sunt propuse patru amendamente pentru modificarea acestui act normativ.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cu parere de rau, dar dl Horia Cristian nu cunoaste legea, nici macar varianta in vigoare.
    L 52/2003, act. 2010, art 6 (2):”(2) Anuntul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunostinta publicului, in conditiile alin. (1), cu cel putin 30 de zile inainte de supunerea spre analiza, avizare si adoptare de catre autoritatile publice.
    (4) La publicarea anuntului autoritatea administratiei publice va stabili o perioada de cel putin 10 zile pentru a primi in scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice;
    (7) Autoritatea publica in cauza este obligata sa decida organizarea unei intalniri in care sa se dezbata public proiectul de act normativ, daca acest lucru a fost cerut in scris de catre o asociatie legal constituita sau de catre o alta autoritate publica.”
    Deci domnule deputat, fiti atent macar acum sa intelegeti: un proiect de act normativ se afla in dezbatere publica din momentul in care a fost publicat, adica timp de 10 zile, cetatenii interesati pot trimite, in scris, propuneri, sugestii observatii, de care initiatorul proiectului tine cont mai nult sau mai putin, sau deloc. Numai daca se cere, se organizeaza o intalnire, la care se dezbat observatiile.
    Nu confundati termenul de dezbatere publica cu cel de referendum! Regretabil ca un deputat nu cunoaste si nici nu intelege o lege elementara.
    Ceea ce se doreste acum este marirea termenelor de dezbatere publica, conform normelor europene si o metodologie coerenta de dezbatre. excelenta propunerea dlui Jichici, cu portalul national unic pentru proiecte de acte normative, adica daca te intereseaza un proiect de lege sau un proiect de HCL al primariei din Cucuieti, le gasesti usor in acelasi loc.