Procuror din Timis, exclus din magistratura de catre CSM. Vezi motivul!

Sectia pentru procurori in materie disciplinara din cadrul CSM a hotarat admiterea actiunii disciplinare formulata de Comisia de disciplina pentru procurori impotriva procurorului Marioara Sandu, din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara.

Aceeasi instanta a admis si aplicarea sanctiunii disciplinare in cazul procurorului, constand in excluderea din magistratura.

Sanctiunea a fost aplicata pentru savarsirea abaterii disciplinare, constand in incalcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitati si interdictii privind judecatorii si procurorii.

In actiunea disciplinara cu care a fost sesizata Sectia, Comisia de disciplina pentru procurori din cadrul Inspectiei Judiciare a retinut ca Marioara Sandu a avut repetate contacte cu o parte dintr-un dosar instrumentat de Directia Nationala Anticoruptie – S.T. Timisoara, ocazii in care a acordat consultatii juridice in privinta conduitei procesuale ce s-ar impune sa o adopte, precum si a obiectiilor ce urmeaza sa le invoce referitor la expertiza tehnica efectuata in dosarul respectiv.

Hotararea Sectiei pentru procurori in materie disciplinara poate fi atacata cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare, la  Completul de 5 Judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.