TIMISOARA. Timisorenii sunt invitati sa participe, la sfarsitul acestei saptamani, la Muzeul Satului Banatean, la manifestarile dedicate Zilei Europei, cand vor avea loc spectacole si expozitii.
Prefectura Timis va organiza in data de 5 mai o serie de manifestari dedicate Zilei Europei, cu patru zile mai devreme. S-a decis aniversarea acestei zile mai devreme deoarece data de 9 mai, atunci cand se sarbatoreste Ziua Europei este intr-o zi de miercuri cand multi nu ar putea participa la eveniment.
Asadar, in 5 mai RATT va pune la dispozitie un tramvai care va transporta gratuit calatorii pe traseul Piata Victoriei – Prefectura Timis – Gara de Est.
De la ora 9.30 se pot vizita standurile consulatelor care functioneaza la Timisoara, iar pe parcursul zilei vor mai fi spectacole pentru copii, competitii sportive, expozitie de lucrari de arta si fotografii si altele.
„Vor fi prezenti cinci copii nascuti in data de 9 mai 2007, anul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Acestia vor prezenta un recital. Va fi un moment dedicat lor„, a declarat Mircea Bacala, prefectul judetului Timis.
Evenimentul este organizat de Prefectura Timis, in colaborare cu Consiliul Judetean Timis, Primaria Timisoara, cu sprijinul Corpului Consular si Fundatiei Bethany.
Intrarea este libera la acest eveniment.