TIMISOARA. Zeci de persoane au indurat frigul si cei cativa stropi de ploaie, duminica seara, pentru a putea urmari un concert de exceptie pus la cale de Filarmonica Banatul din Timisoara.
Portile Gradinii de Vara de langa Filarmonica Banatul s-au deschis larg pentru publicul iubitor de muzica buna. Astfel ca spectatori au fost cateva zeci, iar daca vremea era frumoasa, cu siguranta ca locatia aleasa ar fi fost neincapatoare.
Sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin au fost oferite publicului spectator mai multe piese celebre, iar pe scena s-au perindat de la balerini, pana la coristi sau chiar „tigani”.
Concertul care a fost dedicat Zilei Europei a durat aproximativ o ora, timp in care au fost cantate 10 arii sau cantece celebre.
Foto: Ervin Boer