Se reabiliteaza strada Musicescu, cu 2,5 milioane de euro. Vezi ce tronson si cand incep lucrarile!

TIMISOARA. S-a dat unda verde la lucrari pe strada Musicescu, una dintre cele mai lungi strazi din Timisoara. Reprezentantii Primariei au finalizat Proiectul Tehnic si au intocmit documentatia necesara pentru modernizarea strazii. Se trece acum la demararea procedurilor de achizitie publica a contractului de executie a lucrarilor. Atentie, insa! Se reabiliteaza doar tronsonul dintre strada Hebe si Calea Urseni.

Viceprimarul Sorin Grindeanu estimeaza ca lucrarile vor incepe in toamna, dupa ce se va depasi perioada licitatiilor publice. Va fi modernizat sectorul delimitat de strada Hebe si Calea Urseni.

„Sectoarele supuse amenajarii totalizeaza o lungime de 3.422 metri, astfel: intre Calea Urseni si strada Hebe – 3.207m, strada Musicescu 105-107-215m. Strada Musicescu este diferentiata pe sectoare de structura rutiera: tronsoane asfaltate, tronsoane cu piatra sparta si tronsoane din pamant si se incadreaza in categoria strazi de folosinta locala, cu banda de circulatie si viteza de proiectare de 25 km/h, pe tronsonul cuprins intre str. Ioachim Miloia si str. Hebe”, se arata intr-un document emis de Primaria Timisoara.

Potrivit reprezentantilor primariei, vor fi amenajate trotuarele de pe ambele parti ale strazii, piste de biciclisti, dar si dispozitive de scurgere a apelor pluviale. Lucrarile ar trebui finalizate in 2 ani si costa aproape 11,5 milioane de lei, fara TVA, adica putin peste 2,5 milioane de euro, bani care vor fi luati din bugetul local.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.