Mostenitorii terenului de sub fabrica „Arta Textila” cer despagubiri de 1 milion de dolari


TIMISOARA. Primaria Timisoara a respins cererea de atribuire de masuri reparatorii pentru mostenitori pe motiv ca nu are bunuri ce pot fi oferite in compensatie. In ciuda legislatiei ce prevede masuri reparatorii pentru persoanele care au fost deposedate abuziv de proprietati in perioada comunista.

Primaria Timisoara refuza de peste 10 ani sa despagubeasca persoanele care revendica, in baza unor acte legale, terenul pe care s-a aflat fosta intreprindere Arta Textila. „Se respinge cererea prin care se solicita recunoasterea si retrocedarea drepturilor in legatura cu imobilul situat in Timisoara, Calea sagului nr. 15, inscris in CF nr. 5480 Timisoara, prin dispunerea de masuri reparatorii constand in atribuirea in proprietate a unor suprafete echivalente ca intindere si de valoare egala cu cel expropriat, deoarece constructiile expropriate au fost in intregime demolate, iar Primaria Timisoara nu detine bunuri disponibile sau servicii care pot fi acordate in compensare”, se precizeaza in Dispozitia 419 din 12.02.2009 a Primarului Municipiului Timisoara, prin care efectiv se anuleaza un drept de proprietate.

Inainte de redactarea acestui raspuns aproape anticonstitutional, edilii orasului au trimis cererea de despagubire catre Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, „deoarece imobilul revendicat s-a aflat in administrarea directa a intreprinderii Arta Textila din Timisoara, fiind ulterior dezmembrat si vandut la diferite sociatati comerciale si persoane fizice”. Prin Decizia 09/04.01.2006, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a respins cererea de restituire in echivalent pentru terenul de 2992 mp si imobilele aferente, intrucat constructiile erau demolate, insa a declinat catre Primaria Timisoara o „competenta de solutionare”. Trimisi de la Anna la Caiafa, cei sase mostenitori, printre care si doi cetateni americani, din Florida, au avut o raza de speranta ca li se va face dreptate.

In martie 2009, au fost instiintati de catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor ca pot fi despagubiti cu maximum 500.000 de lei pentru fiecare imobil. „Sumele aferente despagubirilor de peste 500.000 de lei vor fi automat convertite de catre ANRP in actiuni la Fondul Proprietatea, ce vor putea fi tranzactionate, dupa listarea acestora la Bursa de Valori”, se mentioneaza in comunicarea nr. 10762/27.03.2009. De atunci au trecut trei ani, si in ciuda depunerii la sediul institutiei a tuturor documentelor solicitate, inclusiv titlurile de despagubire in original, conturile pagubitilor continua sa fie la fel de goale ca la deschidere…

Doi mostenitori sunt cetateni americani, de la Hollywood, Florida
Aflata printre mostenitorii care au dreptul la despagubiri pentru terenul si imobilele confiscate de comunisti in locul fostei intreprinderi Arta Textila Timisoara, Estera Baciu, asistenta medicala la Casa Austria, spune ca va merge pana in panzele albe ale CEDO-ului pentru dreptul sau de a fi despagubita.

Nu voi renunta cu nici un chip la revendicarea drepturilor ce ni se cuvin. Am inteles, cladirile care au aprtinut parintilor nostri, cinci sau sase, nu mai tin minte, au fost demolate, iar terenul cumparat si revandut. Este ciudat modul in care s-a autorizat vanzarea unui teren ce era revendicat de fostii proprietari, daca nu discutam de rea-credinta. Nu am atacat in instanta contractele de vanzare-cumparare, nu am evacuat pe nimeni de-acolo, am cerut doar o dreapta si justa despagubire. Suntem purtati pe drumuri, umiliti, pentru un drept care este al nostru”, ne-a declarat Estera Baciu, care are credinta ca noul primar va incerca sa rezolve aceasta problema. Femeia si-a pus toate sperantele in primirea sumei de 500.000 de lei, partea de mostenire care i se cuvine, alaturi de ceilalti mostenitori – Traian si Daniel Hodut, ambii domiciliati in Hollywood, Florida, SUA, Lidia Valcaneant, Claudiau Lapadat si Adriana Lapadat.

“Nu stiu exact ce-as face cu banii! Probabil as vinde tot si as pleca definitiv in SUA”, previzioneaza Estera Baciu.

Intr-o tentativa disperata de a sensibiliza autoritatile statului responsabile de despagubire, recent, cei sase pagubiti au cerut Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor luarea masurilor reparatorii ce se cuvin.

In urma demersurilor efectuate la Directia Patrimoniu din Primaria Timisoara, ni s-a confirmat ca toate inscrisurile care constituie dosarul administrativ au fost comunicate Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor. Va rugam ca in cel mai scurt termen sa ne comunicati stadiul in care este dosarul si termenul de solutionare al acestuia”, se precizeaza in adresa trimisa, la Bucuresti, la care se asteapta un raspuns si in prezent.

De regula, aceste cereri sunt declinate pentru solutionare catre autoritatile locale. Nu ne putem pronunta, deocamdata, in ce stadiu este dosarul privind despagubirile in cazul terenului si cladirilor aferente acelei fabrici, insa reveniti si va vom pune la curent cu aceste informatii”, ne-a comunicat un reprezentant al Biroului de presa din cadrul Comisiei Nationale pentru Stabilirea Despagubirilor.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Vindeti fratilor tot, si mergeti in america. Acolo, poate cresc covrigi in virful cozii la ciini. Asa crede d-na estera baciu. In maxim 2 ani, americanii va vor minca banii si veti ramine saraci lipiti in america, dupa care vor veni sa ceara pensii in Romania.