Agricultorii sunt disperati! Seceta afecteaza culturile de floarea soarelui si porumb din Timis

TIMISOARA. Daca graul si orzul au scapat de seceta, nu acelasi lucru se poate spune despre porumb si floarea soarelui. Aceste doua culturi, alaturi de soia, sunt cele mai afectate de lipsa precipitatiilor. Fermierii si sefii agriculturii timisene stau cu ochii pe cer si pe prognozele meteorologice in asteptarea ploii. E nevoie de o ploaie buna, pentru a revigora culturile care deja au inceput sa se protejeze de canicula. Vezi mai jos cum anume!

”S-a resimtit canicula la culturile de porumb si floarea soarelui, dar si la soia. in judet este afectata cultura, insa nu in totalitate, deoarece nu s-a fructificat inca. Acum se formeaza stiuletele la porumb. E stres pentru aceste culturi care am observat ca incep sa se protejeze de canicula in sensul ca de exemplu porumbul isi inchide frunzele, formand ca un cilindru. Acest fenomen se intampla din cauza lipsei de precipitatii. E bine sa fie apa cand cultura se fructifica”, a declarat Viorel Solomie, consilier in cadrul Directiei Agricole din Timisoara.

Culturile de grau si orz sunt ferite

Din fericire, culturile de grau si orz nu au fost afectate in niciun fel anul acesta, iar sefii agriculturii din Timis chiar vorbesc despre o productie buna la hectar.

Cu toate acestea, pamantul inca asteapta ploi. In unele zone, ogoarele ”sunt crapate de vreo doua degete”, iar ploile se lasa asteptate. Specialistii in agricultura din vestul tarii au inceput deja sa se uite pe prognozele din Ungaria si Serbia si spera ca de acolo va veni ploaia mult asteptata, insa nu se stie cu siguranta cand.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.