Liberalii din Timis cer vot obligatoriu si fac apel pentru prezenta la referendumul din 29 iulie

Horia Cristian

TIMISOARA. Deputatul liberal Horia Cristian a declarat ca ar trebui sa se introduca, in Romania, votul obligatoriu. Mai mult, el spune ca cei care nu se vor prezenta la vot ar trebui sa nu beneficieze de anumite facilitati.

Horia Cristian, deputat al PNL Timis, crede ca votul ar trebui sa fie obligatoriu in Romania unde doar 33% din cetatenii cu drept de vot mai trec pe la urne atunci cand sunt chemati.

Subiectul votului obligatoriu ar veni sa substituie ceea ce educatia nu a facut. Intr-o tara in care 33% din oameni participa la vot, e clar ca democratia nu functioneaza. Nu e o cale agreata, toata lumea ar prefera calea educatiei, dar e clar ca obligativitatea nu ar putea fi legata de amenzi, ci de numite facilitati pe care societatea le ofera„, a declarat Horia Cristian.

Cu toate ca sustine ideea votului obligatori, deputatul spune ca este pesimist in privinta introducerii acestuia.

Este evident pentru toata lumea ca pentru o asemenea decizie trebuie sa existe consens. Deci e absolut iluzorie ideea ca in Romania am putea introduce votul obligatoriu„, spune deputatul.

In acelasi timp, europarlamentarul liberal Cristian Busoi a transmis un indemn cetatenilor cu drept de vot din Romania, sa participe la referendumul pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu, din 29 iulie.

Nu suntem obligati sa participam la referendumul din 29 iulie, dar cei care nu se prezinta trebuie sa stie ca ii dau un cec in alb lui Traian Basescu„, a spus Busoi.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. nu mai inteleg nimic. parca spuneati ca cei care nu platesc impozite in romania nu au voie sa voteze. acum spuneti ca trebuie toti. voi ati citit constitutia? cine nu are voie sa voteze?

  2. Daca la referndumul trecut am fost intrebati de reducerea numarului de parlamentari, la acest referendum sa fim intrebati daca dorim ca parlamentarii sa aiba sau nu imunitate.

  3. M-ati tampit cu rastamacirile principiilor fundamentale ale democratiei. M-am pus sa citesc. Si ce-am gasit la liber pe net? „COMISIA EUROPEANĂ PENTRU DEMOCRAŢIE PRIN DREPT (COMISIA DE LA VENEŢIA)
    Codul bunelor practici în materie electorală Linii directoare şi raport explicativ”. Spicuiesc (ca sa nu avem vorbe ca plagiez)): „Cele cinci principii fundamentale care stau la baza patrimoniului electoral european sunt sufragiul universal, egal, liber exprimat, secret şi direct. Pe de alta parte, alegerile trebuie
    organizate în mod periodic.”
    Si din Declaratia Drepturilor Omului „Articolul 21.
    Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi.
    Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.
    – Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc perioadic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmând o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.” Desi nu cred sa priceapa lobotomizatii lui basea, totusi incerc sa le „extrag” cuvinte cheie: „libertatea votului” (se refera la cel EXPRIMAT, nu la cel presupus!); „vointa poporului” (se refera la cea manifestata); „sufragiul […] direct” (adica rezultat in urma actiunii de a vota, nu de a fi indolent); „principii fundamentale” (adica nu pareri de-ale lui bashescu dimineata); „si exprimat prin vot secret” (nu pot formula mai clar!). Sunt sigur ca nu a inteles cine trebuie, dar …

  4. Este impotriva logicii sa consideri faptul ca lipsa votului exprimat (materializat), are alta semnificatie decat un vot inexistent. Inseamna ca nu este nici pro nici contra. Sa presupunem ca este un cetatean eligibil ca si elector, insa este in spitalizare si este in imposibilitatea de a materializa votul. Tembelii lobotomizati vor sa-l considere partizan unei chestiuni sau alteia, desi el nu s-a exprimat. Tampitii.

  5. Europarlamentarul Adina Valean este de parere ca Traian Basescu este un adevarat politician, un om curajos. Ea a declarat pentru o revista ca Basescu este mult superior PDL.

    ”Presedintele Basescu este un om politic curajos si, in orice caz, de o calitate mult superioara PDL, as spune chiar in antiteza cu cea a colaboratorilor lui din PDL. Prestatia PDL a fost absolut lamentabila si jalnica. Din acest punct de vedere nu pot spune decat ca presedintele Basescu a incercat sa-si pledeze cauza si cred, ca la nivelul argumentelor, cele pe care le avem noi vor fi mai puternice in fata cetatenilor”, este de parere Adina Valean, sotia lui Crin Antonescu, cea care a devenit prima doamna in stat.DA POI DACA VECINA DE PAT AL PRESEDINTELUI INTERIMAR DA ASEMENEA DECLARATI CARE ZMAUL ESTE ADEVARUL?

  6. Halal liberali…Ideea ca votind NU la referendum ii aruncam pe Crin si Ponta in afara politicii este un lucru care s-ar putea sa ii motiveze pe oameni.