Peste 200 de medici si asistente medicale din Timisoara cer la CEDO recuperarea unor drepturi banesti

TIMISOARA. Medicii cer inapoi al 13-lea salariu, cei 25 la suta taiati de guvern la inceputul crizei si diferite alte sporuri.

Peste 200 de medici si asistente medicale din Timisoara, membri ai Sindicatului „Materna”, s-au adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg pentru a-si recupera o serie de drepturi banesti, anuale, restante din anul 2008 pana in prezent, dar si pentru a obliga Statul Roman sa le restituie cele 25 de procente luate din salarii dupa declansarea crizei economice.

Actiunea impotriva Statului Roman a fost depusa, recent, dupa ce medicii, prin reprezentantii legali, au epuizat toate caile de atac la instantele din tara, iar in prezent se asteapta verdictul de la CEDO, daca dosarul va fi admis si trimis spre judecare.

Inca nu am primit nicio instiintare de la CEDO, daca dosarul nostru a intrunit toate conditiile de fond pentru a fi admis si trimis in fata instantei de judecata sau daca a fost respins. Asteptam. Actiunea a fost depusa in termenul legal de sase luni de la epuizarea tuturor cailor de recurs la instantele interne, astfel ca nu riscam o respingere a plangerii pentru depasirea termenului inauntrul caruia poate fi sesizata Curtea de la Strasbourg”, a precizat avocata Monica Sava, aparatoarea in justitie a drepturilor banesti „uzurpate” ale medicilor timisoreni.

Tribunalul Timis si Curtea de Apel nu se inteleg in privinta banilor revendicati de medici

Inainte de a fi transformata intr-un litigiu care a depasit granitele tarii, actiunea medicilor din Timisoara pentru recuperarea a diverse sporuri si taieri salariale a luat forma unui memoriu care a fost trimis reprezentantului Guvernului in teritoriu.

Va informam ca spitalul nostru, care este cel mai mare spital de profil obstetrica-ginecologie din Regiunea de Vest, are restante la plata drepturilor salariale, restante catre furnizorii de medicamente si materiale, si restante la plata chiriei catre Fundatia Caritatea. Drepturi salariale restante sunt premiul anual pentru 2008, in suma de 550.000 de lei, premiul anual pentru 2009, in suma de 560.000 de lei, nu se acorda un salariu de baza, platit de unitate mamei, pentru nasterea fiecarui copil, nu s-a acordat a doua transa aferenta primei de stabilitate aferenta anului 2009, personalul medical, desi este bugetar, nu beneficiaza de prima de vacanta. Mentionam ca drepturile salariale reprezinta aproximativ 85% din valoarea de contract lunara a CJAS Timis, procentul ramas de 15% nefiind suficient pentru desfasurarea activitatii medicale si administrative din cadrul spitalului”, s-a precizat in memoriul depus la Prefectura Timis, in atentia prefectului Mircea Bacala, care nu a schimbat cu nimic viata profesionala a medicilor semnatari, care-si desfasoara activitatea la Maternitatea „Odobescu”, Maternitatea „Bega” si Spitalul Judetean.

Printre revendicarile adresate prefectului Bacala, care, ulterior, s-au regasit si in actiunea impotriva Statului Roman depusa la CEDO, au fost plata premiilor anuale aferente anilor 2008 si 2009, plata celorlalte drepturi banesti prevazute in contractul colectiv de munca, asigurarea echipamentului de protectie pentru personalul spitalului, plata garzilor, sporul de 50-100% la salariul de baza pentru medicii de specialitate chirurgicala, conform Legii 304/2008 si chiar respectarea datei de 15 a lunii pentru plata salariilor.

In conditiile in care aceasta negociere sindicala cu reprezentantul Guvernului in teritoriu a ramas in aer, medicii din cadrul Sindicatului „Materna” s-au adresat, in septembrie 2011, ministrului Sanatatii, Ladislau Ritli, iar in cele din urma si-au cautat dreptatea in instantele de judecata.

Intr-o prima etapa, prin sentinta civila nr. 526/04.02.2011, Tribunalul Timis a admis in parte actiunea formulata de Sindicatul Materna, in contradictoriu cu Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara, Spitalul Clinic dr. Dumitru Popescu Timisoara, CJAS Timis, Ministerul Finantelor, Consiliul Local Timisoara si Primaria Timisoara, si a dispus plata catre membrii de sindicat a primei de stabilitate, respectiv a doua transa aferenta trimestrului IV a anului 2009 si la plata celui de-al 13-lea salariu aferent anului 2009.

In recurs, insa, Curtea de Apel Timisoara, printr-un complet de judecata condus de Raluca Panaitescu, a decis sa modifice radical hotararea Tribunalului. Astfel, prin decizia civila nr. 1977/22 septembrie 2011, instanta a stabilit ca nu se impune decat plata primei de stabilitate aferente trimestrului IV a anului 2009, dupa ce a constatat ca „instanta nu a fost sesizata legal decat pentru anul 2009”, intrucat „cererea de chemare in judecata cuprinde modificari care nu poarta semnatura celui care le-a facut, iar concluziile scrise nu privesc decat anul 2009”. Dupa acest verdict, nemultumirile financiare ale medicilor au luat drumul CEDO.

„Statul Roman nu-si respecta obligatiile fata de medici!”
Cele doua actiuni civile prin care s-au solicitat drepturile banesti restante si recuperarea celor 25% din salariu „taiate” din salariile bugetarilor au fost contopite intr-o sesizare adresata CEDO.

Statul Roman nu-si respecta obligatiile fata de medici si, tocmai de aceea, am decis sa continuam lupta pentru drepturile noastre la CEDO. Este vorba despre cel de-al 13-lea salariu, acordarea sporului de conditii de munca periculoase, acordarea sporului de 50-100% la salariul de baza pentru medicii specializati in chirurgie, sporul de 25% pentru medicii, asistentele si personalul auxiliar care intra in salile de nastere, dar si recuperarea celor 25% – care la noi s-a facut 45% – taiate din salarii dupa izbucnirea crizei. Asteptam decizia CEDO, daca dosarul nostru va fi acceptat spre judecare. Avem sperante ca instanta europeana va face dreptate medicilor din Timisoara”, ne-a declarat dr. Olimpia Oprea, liderul Sindicatului „Materna”.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. O sa castigati la pastile cailor , exact atunci.Auzi la ei , al 13-lea salar, prime , sporuri, sunt de-a dreptul chiar nesimtiti.Asemenea privilegii la privat au fost de mult uitate.Salariile bugetarilor sunt in functie de cat isi permite tara sa plateasca nu in functie de cat vreau unii sau alti.Nu va convine ca bugetari aveti solutia la privat.Cred ca mai degraba medicii ar tb sa puna mana pe o carte in care se explica ce inseamna economia de piata ca se pare o gramada in tara asta nu a citit-o si nu are habar despre ea.

    In plus de ce nu cereti guvernului USL cu care ati votat si votati in continuare sa va ofere banii din urma??Cum se lauda pm mister copy/paste impreuna cu aricipogonici ( Crinulet) ca in prima luna cand vin ei la guvernare salariile taiate o sa revina la valorile dinainte.Unde sunt putorile ordinare USL-iste de pe forum sa explice de ce nu se tin de promisiuni???

  2. nu trebuie sa va inversunati, draga …spune si alti, impotriva celor ce vegheaza la sanatatea noastra! sunt convins ca daca ai avea un accident si ai avea nevoie de un medic nu ai mai vorbi asa! oamenii astia nu reclama decat faptul ca nu se respecta un contract de munca si ca sunt platiti mai prost decat femeia de serviciu de la Hidroelectrica

    • Sunt convins ca si dc as avea un accident tot asa as gandii.Atata poate tara la ora actuala atat le ofera.In plus sa nu ii plangem pe medici, nu sunt platiti bine dar in schimb nu o duc rau avand in vedere ca fara sa cotizezi nici nu se uita la tine.Iar faza cu contractul de munca ca nu e respectat e praf in ochi, nici o tara din lume nu garanteaza niste salarii la bugetari dc nu are posibilitatea sa le ofere.Cine nu ii convine salarul la stat se poate muta la privat.

  3. chiar ne era dor de olimpia oprea. o adevarata luptatoare. personal insa, la cat de multa activitate medicala are, cred ca e superbine platita. iar sindicatul ei nu mai exista de mult. oricum nu a fost decat o unealta pentru reclama si notorietatea dnei oprea, care nu reprezinta nimic in medicina timisoreana.

  4. in spiritul olimpiadei, cerem rubrica permanenta OLIMPIZM LA TOATA LUMEA !

  5. sau rubrica cotoharlelor, unde sa semneze permanent domnita care se crede inca ziarista, pe numele de scena baletescu