Primaria Timisoara vrea sa incaseze 100.000 de euro din Festivalul Berii! Vezi ce ofera in schimb!

TIMISOARA. Executivul Primariei Timisoara negociaza in acest zile un contract de 100.000 de euro cu un mare producator de bere, prin care sa-i ofere acestuia exclusivitate la vanzarea de bere la alte evenimente organizate de primarie.

Desi contractul nu a fost inca aprobat, Festivalul Berii se tine totusi anul acesta, pe 25 august. Primarul Nicolae Robu vrea sa mareasca insa tariful pe care compania producatoare de bere il plateste pentru a avea parte de anumite beneficii, printre care si organizarea festivalului pe platoul stadionului Dan Paltinisanu.

Consilierii locali au votat, in sedinta de vineri, mandatarea viceprimarului Dan Diaconu pentru finalizarea discutiilor si semnarea contractului.

„Am avut o discutie si am stabilit ca pentru facilitatile pe care le vom oferi in vederea organizarii Festivalului Berii ar trebui sa percepem o taxa de 100.000 de euro. Reprezentantii companiei de bere au obiectat, spunand ca este o suma prea mare, dar in timpul discutiei cu ei am aflat ca ei plateau 100.000 de dolari. Parteneriatul era mai larg si preciza ca ei au exclusivitate la vanzarea de bere la Festivalul Inimilor si la alte 2-3 evenimente organizate de noi”, a spus Nicolae Robu.

Potrivit primarului, compania de bere avea pana acum exclusivitate si in ceea ce priveste organizarea de festivaluri in zona Dan Paltinisanu. Consilierii locali ar vrea totusi sa o anuleze si sa schimbe contractul.

Mai mult, edilul este nemultumit si de comerciantii care vand mici si gratare la Festivalul Berii, acestia fiind adusi de organizator din alte orase din tara. Robu crede ca cei care vand in Timisoara sunt lasati pe dinafara.

„Le-am adus obiectii, ca ei aduc aici comercianti care vand mici si provin din diverse locuri din tara, in timp ce comerciantii nostri locali sunt exclusi. Mi-au explicat ca asa stau lucrurile, ca ei au un contract cu cineva pe acest subiect”, a completat Robu.

Fostul purtator de cuvant al Primariei Timisoara, in prezent consilier local, Flavius Boncea, a precizat ca documentele precedente au fost bazate si pe o exclusivitate in ceea ce priveste organizarea de festivaluri pe platoul stadionului, in conditiile in care compania producatoare de bere a investit 500.000 de dolari in reabilitarea mai multor cladiri istorice din Timisoara.

„Eu am rugamintea sa dati un mandat de percepere a acestei taxe insotita de exclusivitate in vederea vanzarii de bere la evenimente, nu exclusivitate in zona stadionului”, a completat Nicolae Robu. Potrivit acestuia, Festivalul Berii se va desfasura fara probleme anul acesta, deoarece avizele de la Comisia de ordine publica au fost deja eliberate.

Propunerea primarului a fost aprobata de 18 dintre cei 22 de consilieri prezenti la sedinta de vineri.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.