Animale noi la Gradina Zoologica din Timisoara: un pui de Emu si 3 porci ce provin din America

TIMISOARA. Timisorenii vor putea admira specii noi de animale la Gradina Zoologica din Timisoara, dar abia de saptamana viitoare, cand vor fi scoase din carantina. Acestea au fost aduse tot de la Gradina Zoologica din Szeged, de unde a venit si tapirul ce poate fi deja vizitat la Zoo.

Este vorba despre o specie de porci numita Peccary, ruda cu tapirul, si un pui de Emu. „Am adus 3 porci ce provin din America de Nord si un pui de Emu, tot de la Gradina din Szeged. Specia de porci poate ajunge la 15 – 20 de kilograme. Mai intai vor sta in carantina, cam o saptamana, iar apoi vor putea fi vizitate la Zoo”, ne-a declarat viceprimarul Dan Diaconu. Cele 4 animale ne-au fost facute cadou de catre administratia Zoo Szeged.

Va reamintim ca, in urma cu cateva saptamani, Gradina Zoologica din Timisoara a primit un tapir de la Szeged, adus chiar de directorul gradinii din Ungaria.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Porcul Peccary, provine din America de Sud, si nu este rud cu Tapirul
    Pasarea, pe care vedeti, este Strutul din Africa, nu Emu din Australia, desi Gradina are si Pasari Emu…