Taranistii timiseni si-au stabilit candidatii pentru parlamentare: Vor 2 deputati si un senator. Urmeaza evaluarile!

TIMISOARA. Fostul viceprimar al Timisoarei, Adrian Orza, actual presedinte al PNTCD Timisoara si vicepresedinte al PNTCD Timis, isi doreste un post de parlamentar.

Orza vrea sa ajute PNTCD din interior, astfel ca si-a depus deja candidatura pentru alegerile parlamentare, candidatura care va fi evaluata la nivel national, de catre Alianta Romania Dreapta.

Potrivit presedintelui PNTCD Timis, Valentin Moldovan, 3 taranisti din judetul nostru si-au depus candidaturile pentru parlamentare.

„Au fost depuse 3 candidaturi: Ciprian Briceag, Valentin Moldovan si Adrian Orza. Le vom inainta Biroului National de Conducere cu solicitarea de a negocia accesul la alegerile parlamentare pentru toti cei 3 pentru doua colegii de deputat si unul de senator. Nu o sa ne fie indiferent care vor fi aceste colegii, propunerea noastra este sa participam pe 3 colegii din Timisoara, am prefera chiar in cadrul aceleiasi jumatati din oras”, a declarat Valentin Moldovan.

Moldovan spune ca a discutat si cu presedintele PDL Timis pentru a candida in cadrul Aliantei Romaniei Drepte. Aceasta desi PDL si-a prezentat deja o lista de 14 potentiali candidati.

In ceea ce priveste PNTCD, Valentin Moldovan opteaza pentru un loc de deputat, ca si colegul sau Ciprian Briceag, iar lui Orza i-ar ramane un loc de senator.

„Eu m-am inscris in PNTCD pentru ca bunicii mei au fost taranisti, in alt partid nu ma inscriu. Mi-am manifestat intentia de a candida pentru a ajuta partidul, dat fiind ca am candidat la primarie si am obtinut o zestre de voturi. Consider ca partidul poate fi ajutat doar din interior, salvarea din exterior pe care o propun unii nu mi se pare fezabila. La alegerile locale era si aceasta categorie de oameni care spune ca e baiat bun Orza, dar nu are sustinere politica la Bucuresti”, a afirmat Orza.

In ceea ce priveste o eventuala sustinere din partea lui Gheorghe Ciuhandu, fost presedinte al PNTCD Timis si fost primar al Timisoarei, care a precizatca,  odata cu schimbarea conducerii filialei timisene a PNTCD, s-a format o lista a rusinii in partid, Orza spune ca nu mai cere ajutorul nimanui.

„M-am decis ca de data aceasta sa nu mai cer ajutorul nimanui. Cine doreste sa ma ajute, sa ma ajute bine. A venit si pentru mine momentul sa ajut PNTCD atat cat pot”, a conchis Orza.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Orza nu cred ca va avea probleme in a castiga,chiar are notorietate in Timisoara

  2. Macar acum sper sa revina taranistii in parlament,chiar e nevoie de curentul acesta pe scena politica