TIMISOARA. Patru cameramani profesionisti si-au incercat din nou norocul in fotografie. Au incercat sa faca o radiografie a Timisoarei, fotografiind continuu timp de 24 de ore. Au iesit portrete, peisaje, locuri de joaca si evenimente.
Adrian Danciu, Cristian Ilea, Marius Danci si Mircea Gherase sunt la al treilea proiect de acest gen. Singura conditie a fost sa aleaga cea mai buna imagine, reprezentativa pentru o anumita ora. Le-au iesit zeci de imagini pe care le-au expus in mansarda Facultatii de Arte.
„Este o radiografie a Timisoarei timp de 24 de ore. Am incercat sa surprindem lucrurile care nu apar pe toate site-urile si pe toate fotografiile facute de marea majoritate a fotografilor din oras. Ne-am impus o regula: am fotografiat timp de 24 de ore, dar a trebuit sa alegem doar o singura fotografie reprezentativa pentru fiecare ora in oras”, ne-a explicat unul dintre fotografi, Cristian Ilea.
Mircea Gherase a stat 24 de ore la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si a fotografiat pompieri in diverse ipostaze, Cristian Ilea a surprins locuri de joaca pentru copii pe timp de zi, iar pe timp de noapte a mers la liber, pozand ce i-a cazut in cale. Adrian Danciu si-a ales doar portrete, iar Marius Danci a mers pe peisajul urban, pe care l-a combinat cu intamplarile care s-au ivit.
Desi au meseria de cameramani – operatori imagine – cei 4 au vrut sa scoata in evidenta faptul ca niciun cameraman nu poate sa fie cu adevarat profesionist daca nu stie arta fotografiei.
Totul a pornit in urma cu mai multi ani, de la necesitatea de a revigora entuziasmul pentru fotografie, ne-a povestit Adrian Danciu, unul dintre expozanti.
„Suntem la a treia editia, prima a fost prin 2003-2004. Era pe vremea cand nu erau asa de puternice aparatele digitale. Noi nu puteam sa ni le permitem atunci, costau mii de euro, de dolari. Lucram pe film, pe role de 24 de pozitii. Incercam sa facem o singura pozitie pe ora. Acum am avut mana libera, dar a fost foarte greu sa alegem”, ne-a spus Adrian Danciu.
Gheorghe Sfaiter, profesor in cadrul Facultatii de Arte, a fost cel care a prezentat proiectul in vernisajul expozitiei. Mandru de cameramanii timisoreni, Sfaiter s-a declarat multumit de rezultatul experimentului de 24 de ore.
„Ei vin dintr-o zona a televiziunii, a unui timp brut, a unui timp fluent si incearca, prin fragmente, prin esantioane foarte inspirate, sa recupereze conotatii plastice ale diferitelor zone din oras. Le-a iesit in mare parte, este un proiect reusit. Sigur ca se simte un fel de efervescenta, se simte spiritul reporterului care este pus in fata unei multimi de imagini. Este momentul oarecare, care tinde sa devina momentul pregnant, momentul cel mai important. Aceasta decizie si aceasta uzanta de a gasi cea mai reprezentativa imagine tine si de arta, nu numai de profesionalism”, a precizat Gheorghe Sfaiter, lector universitar al Facultatii de Arte din Timisoara.
Fotografiile vor sta pe simezele Facultatii de Arte pana in 24 octombrie, vreme in care vor putea fi admirate de timisorenii curiosi. Cei 4 fotografi incearca mai apoi sa gaseasca si alte spatii in oras pentru a le expune.
Foto: Virgil Simonescu