Minifotbalul, un fenomen social la Timisoara: de la un campionat judetean, la titlul European

Fostul arbitru Tiberiu Lajos a fost cel care a avut initiativa de a le da ocazia celor pasionati de fotbalul mare sa-si manifeste hobby-ul pe un teren de dimensiuni reduse, intr-un cadru organizat.

Am fost in anul 1994 in Turcia, unde am vazut ca noaptea se juca minifotbal pe malul Marii Marmara, pe terenuri sintetice de dimensiuni reduse si atunci mi-am zis ca eu o sa fac asa ceva si in Timisoara. Realizarea a aparut dupa 10 ani, in 2004. Iar in momentul in care am facut terenurile a venit si intentia de a organiza un campionat local judetean. Asa a pornit totul”, povesteste Tiberiu Lajos.

Doua echipe formate din 5 jucatori de camp si un portar, o minge normala de fotbal si doua reprize de 25 de minute. Acestea sunt ingredientele fotbalului mic, dar care a ajuns sa starneasca pasiuni identice cu cele din fotbalul mare. Si uneori, spun cei care il practica, minifotbalul poate fi chiar mai dificil, decat „sportul rege”.

„Pe timp scurt, la minifotbal este o intensitate mult mai mare decat la fotbal. In cinci minute, un jucator de minifotbal trebuie sa faca foarte multe sprinturi, schimbari de directie care necesita un efort maximal, in schimb la fotbalul mare distantele fiind mai mari si jucatori mai multi sunt timpi morti. Chiar nu e asa usor cum pare minifotbalul. si poate fi chiar si o rampa de lansare pentru fotbalul mare, avem exemplul elocvent al lui Chiriches”, spune Lajos.

121 de echipe in campionatul judetean de minifotbal

Prima competitie de minifotbal organizata de Tiberiu Lajos la Timisoara a fost Cupa Automobilistilor si a reunit la start 34 de echipe. Imediat dupa aceea a avut loc si prima editie a campionatului judetean de minifotbal.

„Au fost doua serii de 16 echipe. Asa a fost inceputul. si am ajuns acum la un numar de 121 de echipe. Nu ma asteptam sa ia chiar asa amploare, dar tinta mea de la inceput a fost sa ajung la o suta de echipe. Asteptarile au fost depasite si acum avem chiar si o lista de asteptare, pentru ca nu mai avem spatiu de joc”, a marturisit Lajos. In campionatul Alborz participa echipe din tot judetul Timis, iar limita de varsta nu exista.

„Pot sa joace tineri de la 16 ani si pana la cei in varsta de 70 de ani, conditia primordiala este sa fie jucatori amatori. Avem in campionat si fost jucatori de Liga I dar si foarte multi suporteri care ar fi vrut sa joace la un anumit nivel dar nu au reusit”, a explicat Lajos.

Structura campionatului este piramidala. In total, sunt patru ligi. Prima liga este formata dintr-o serie de 18 echipe, a doua si a treia liga cuprind cate doua serii de 16 echipe, iar liga a IV-a, trei serii de 13 echipe. Sistemul de promovare- retrogradare este unul dinamic si antrenant, iar costurile pentru participanti sunt reduse.

„Am facut un proiect pe un termen mediu, chiar lung si ne-am adresat in primul rand unui public tinta care nu are venituri foarte mari. 40 sau 50 de lei, pe luna, cheltuiti pentru a-ti satisface o placere nu este o suma asa de mare. Costul pentru un meci in sezonul de vara este 75 de lei de echipa si in sezonul de iarna 90 de lei. Ceea ce incasam sunt costurile de organizare plus premiile care le oferim, care se ridica la 8 mii-10 mii de euro pe campionat”, a spus Tiberiu Lajos.

Campioana judetului Timis participa la finala pe tara

La nivel national sunt 36 de judete in care se desfasoara campionate de minifotbal, unele judete gazduind chiar doua sau trei astfel de campionate. in total, sunt legitimati in Romania peste 30 de mii de jucatori de minifotbal.

”In fiecare an se face un clasament cu rezultatele pe care fiecare echipa castigatoare de campionat judetean le-a avut in trecut si in baza unui punctaj, primele sase echipe se califica direct la faza finala, celelalte joaca turnee preliminare”. Timisul a avut rezultate foarte bune, castigatoarea campionatului judetean de anul trecut MAV Gllisando a fost finalista la turneul national, fiind invinsa de reprezentanta Iasiului la 7 m. Iar AS WMT Giroc a castigat sezonul trecut Cupa Romaniei.

„Pe langa campionat, organizam si Cupa de Craciun, cu obisnuitii porci de Craciun si Cupa de Vara. Castigatoarele celor doua cupe joaca un meci intre ele, iar invingatoarea merge la Cupa Romaniei pe tara”, a explicat Lajos.

Romania este tripla campioana europeana la minifotbal

Restras din functia de arbitru, timisoreanul Tiberiu Lajos s-a reprofilat ca antrenor, mai exact ca selectioner al Nationalei de minifotbal. Iar rezultatele obtinute sunt remarcabile, echipa nationala a Romaniei reusind sa castige de trei ori Campionatul European.

Inainte de prima editie a Campionatului European care a avut loc la Bratislava, noi, cei din Comitetul Executiv de la Federatia de Minifotbal ne-am impartit sarcinile si s-a stabilit ca eu sa ma ocup eu de selectie pentru ca la mine erau cele mai multe echipe. Au zis ca am fost jucator, arbitru, sa fiu si antrenor. Am incropit o selectionata, si avand rezultate au zis sa continui sa-mi fac treaba”, a povestit Lajos. Ultimul trofeu a fost castigat de Romania in urma cu o luna, la Europenele de la Chisinau, alaturi de antrenorul Lajos alti patru jucatori de la Timisoara contribuind la succesul tricolor: Constandana, Nicolin, Popa si Valceanu.

„Mai greu antrenor decat arbitru”

Dupa ce a lasat fluierul si a trecut pe banca, Tiberiu Lajos marturiseste ca nu este deloc usor in noua functie. „Antrenor e cel mai greu, am spus asta si cand am fost jucator si cand eram arbitru si acum m-am convins si mai mult, depinzi de toata lumea, inclusiv de arbitru. Poti sa castigi un meci pe o greseala de arbitraj sau poti sa il pierzi”, recunoaste fostul arbitru.

„Nu-mi este dor, sincer, cand vad ce se intampla la noi. A degenerat foarte mult si este o atmos-fera care nu este propice performantei”, mai spune acesta.

Urmatorul obiectiv: Campionatul Mondial

Dupa ce a realizat ce si-a propus in materie de minifotbal pe plan local, national si european, Tiberiu Lajos spera la mai mult.

„Sunt fericit ca ceea ce mi-am propus am cam realizat si satisfactia cea mai mare este ca am construit ceva de la zero, care a dat niste roade pe care nu mi le-am inchipuit. Mai departe imi doresc o dezvoltare vertiginoasa pe plan european si eu ma astept la un Campionat Mondial in viitorii ani. Cred ca atunci as fi pe deplin multumit”, a conchis Lajos.

Prima editie de Champions League la minifotbal ar putea avea loc la Timisoara

In 2013 se va organiza pentru prima oara Champions League la minifotbal, iar echipa care va castiga competitia interna va reprezenta Romania la nivel international. Tiberiu Lajos care este si vicepresedinte al Federatiei Romane de Minifotbal si-ar dori sa aduca editia inaugurala a Ligii Campionilor la minifotbal la Timisoara.

„Federatia Europeana de Minifotbal a fost consituita de un an si a fost ales un presedinte roman. Deocamdata este o propunere pentru organizarea Champions League in Kazahstan. As vrea sa inaintez si eu o propunere, daca o sa am sprijinul autoritatilor locale, o sa merg sa vorbesc cu dansii. Ar fi benefic pentru Timisoara, dar presupune anumite costuri, asigurarea cazarii echipelor si construirea unei baze sportive, desi asta nu ar fi o problema, ar fi o investitie care s-ar putea acoperi din alte surse”, a spus Lajos.

La Federatia Europeana de minifotbal sunt afiliate 26 de tari. Cei mai multi jucatori legitimati ii are Anglia, peste 120 de mii, dar la nivel de echipa nationala, foarte puternice sunt si echipele din Cehia, Croatia sau Muntenegru, conform spuselor lui Tiberiu Lajos.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.