Programul de guvernare al USL cuprinde modificari fiscale si investitii mari in infrastructura

TIMISOARA. Candidatii liberali la Parlamentul Romaniei, Horia Cristian, Ben-Oni Ardelean si Petru Ehegartner au prezentat, vineri, aspecte din programul de guvernare al USL, care prevede atat investitii in spitale, cat si in sosele.

Intreprinderile Mici si Mijlocii vor fi sprijinite pentru a avea acces la finantare, in timp ce pensiile vor fi indexate. De asemenea, se vor face investitii in infrastructura, mai ales in cea rutiera, o autostrada va lega Timisoara de sudul tarii, va trece prin Craiova si va ajunge pana la Bucuresti.

Se vor face investitii in spitale, astfel ca vom avea o retea de spitale moderne, iar urgentele nu ne-au scapat nici ele din vedere. De asemenea, trebuie sa schimbam radical gestionarea relatiei cu medicul de familie, acesta trebuie sa aiba un proiect fezabil care sa permita o dezvoltare continua si sa stie care ii sunt veniturile anula acesta si peste cinci ani. Este in intentia noastra ca impreuna cu Ministerul Educatiei, Ministerul sanatatii si Universitatile de Medicina sa contribuim la perfectionarea medicilor„, a declarat Horia Cristian.

Petru Ehegartner a declarat, la randul sau, ca va continua proiectele lui Nicolae Robu pe colegiul pe care candideaza la Senat si ca isi doreste ca in principalele zone ale orasului sa fie construite baze sportive pentru tineri.

Proiectul Nicolae Robu a pus un accent deosebit pe dezvoltarea sportului in Timisoara. As veni cu o completare pentru aceste initiative. In mandatele Ciuhandu s-a pus accent pe dezvoltarea parcurilor intre blocuri care se adreseaza persoanelor de varstele a treia si celor mici. Au disparut bazele sportive, fostele maidane nu mai exista, iar tineretul nu mai are posibilitatea sa prectice sporturile. As propune ca in fiecare zona a Timisoarei sa se dezvolte terenuri polivalente, astfel incat tinerii sa isi poata petrece timpul liber intr-un mod in care se pot identifica talente pentru sportul de performanta„, a spus Ehegartner.

Acesta a mai spus, totodata, ca prin programul de guvernare, USL isi doreste modificarea conditiilor de creditare pentru populatie.

Ben-Oni Ardelean a subliniat ca Romania poate avea un rol mai activ pentru atragerea fondurilor europene.

Este important sa intelegem ca Romania trebuie sa joace un alt rol in politica externa avand in vedere ca lucrurile s-au schimbat si ca Romania poate avea un rol mai activ pentru atragerea fondurilor europene. Este important sa punem accent pe acest aspect, cel mai important lucru e ca Romania sa joace un rol activ pe piata externa cu ajutorul Ministerului de Externe„, a spus Ardelean.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Are dreptate Horia Cristian, trebuie acordata o atentie speciala medicilor si sectorului medical…cum altfel mai convingem medicii nostri buni sa ramana in tara? 🙂

  2. Corect dle Ardelean, trebuie sa atragem fonduri europene si sa le folosim cu cap, si sa nu aplicam metodele care au dus la inghetarea lor, metode defectuoase ale fostei administratii guvernamentale!

  3. Sport = SANATATE! 😀

  4. Bai Gogu, cati bani iei pe ora sa fii postac?

  5. De apreciat ca fiecare dintre ei vorbeste despre domenii care le cunosc bine. Intr-adevar domnule Ben Oni Ardelean cu fonduri europene putem face o Romanie ca afara.

  6. As dori sa avem ce vota dupa ce s-a facut.
    De promisiuni sunt satul.
    Eu cand ma angajez am CV cu ce am facut nu cu barbi ca voi face,ca asta aud de 22 de ani,dar nu vad