Copiii nevoiasi din Jimbolia si satele din apropiere isi petrec dupa-amiezele intr-un centru de peste 800.000 de euro

TIMISOARA. 40 de copii nevoiasi din Timis participa la un program afterschool intr-un centru din Jimbolia, amenajat din bani europeni, peste 800.000 de euro. Au la dispozitie sali in care sa-si faca temele, dotate cu cate un calculator Apple iMac, un studio unde sa invete sa cante, un spatiu pentru teatru de papusi, dar si o sala cu biliard si masa de ping-pong. In plus, primesc doua mese calde pe zi la centrul din Jimbolia.

Vorbim despre copiii de clasele V-VIII care provin din familii defavorizate, dar si despre prichindei din familii de romi, 13 la numar. In fiecare zi, dupa scoala, incepand din luna aprilie a acestui an, micutii merg la centrul social din Jimbolia unde se joaca, isi fac temele si mananca, iar seara se intorc acasa la parinti.

„Este un centru social pentru copiii din clasele V-VIII din familii defavorizate din Jimbolia si satele invecinate: Comlosu Mic, Comlosu Mare, Grabati, Lenauheim, inclusiv Clarii Vii. Avem 40 de copiii acum, intre 11 si 15 ani. Ei servesc doua mese calde pe zi, isi fac temele impreuna cu un personal de specialitate si au doua ateliere de creatie, unul de teatru de papusi si unul de instrumente muzicale. Copiii sunt incantati, nu lipsesc, nu se dau in laturi. E si de muncit, pentru ca trebuie sa-si faca tema pentru a doua zi, dar e si distractie”, ne-a declarat Adrian Popa, directorul Asociatiei Blythswood, beneficiar al proiectului pe fonduri europene.

Spatiul unde functioneaza centrul a fost amenajat cu 3,6 milioane de lei, circa 812 mii de euro. Practic, au fost amenajate 31 de incaperi din doua cladiri, iar salile au fost dotate cu bancute, recuzita si instrumente muzicale. Si pentru bucatarie s-au cumparat toate cele necesare.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ma bucur sa citesc astfel de stiri. Stima pentru cei care au contribuit si s-au implicat in realizarea centrului, aprecieri si pentru cea care ne-a adus stirea. Acest tip de stire trebuie promovat mai mult!

  2. Eu cred ca e un centru foarte frumos