Vom avea parcare subterana in centrul Timisoarei, dupa realizarea pasajului din fata Operei. Vezi unde!

TIMISOARA. In anii urmatori, Timisoara va avea un inel de circulatie care sa inconjoare zona Cetate, da asigurari primarul. Pana acum nu s-a prea vorbit insa despre o parcare in zona centrala, consilierii locali incercand de mai bine de un an sa atraga investitori.

Primarul Timisoarei, Nicolae Robu, a vorbit pentru opiniatimisoarei.ro despre o eventuala parcare in zona centrala. Edilul-sef al orasului sustine ca ”de jur imprejurul inelului de circulatie vor fi parcari, unele subterane, altele supraterane”.

Din spusele acestuia intelegem ca una dintre ele va fi amenajata undeva in subteran dupa Liceul Miu.

”Primul lucru pe care trebuie sa il realizam este acest subpasaj prin fata Operei, care va avea aferenta si o parcare, a fost o varianta de studiu sa fie chiar in fata Operei, dar se preteaza mai bine sub portiunea de sosea de la Liceul Miu si pana la intersectia bulevardului Bratianu cu Michelangelo”, a mai spus Nicolae Robu.

Cu chiu cu vai se pare ca vom scapa de ”Acvariul” din Piata Operei. De sarbatorile de iarna, edilul a scos primul surub si a dat asigurari ca acea constructie de sticla care strica imaginea Timisoarei va disparea imediat dupa Revelion din centrul orasului.

Odata ce il vom vedea demolat, primarul da asigurari ca va face tot ce ii sta in putinta ca Timisoara sa aiba un inel de circulatie care sa inconjoare zona istorica. Asadar, se vorbeste tot mai mult despre un subpasaj auto in Piata Operei, cu doua benzi de circulatie, pe un singur sens de mers.

Dupa ce va realizat pasajul subteran din centru, se va forma un inel de circulatie foarte restrans in jurul zonei istorice. Traseul ar fi urmatorul: Bastion – Punctele Cardinale – Piata Marasti, Gheorghe Lazar, Piata 700, Hotel Timisoara si Materna, de unde se va intra in subteran si se va trece prin fata Operei pana dupa Liceul Miu, inspre Michelangelo. soferii vor conduce mai apoi spre Posta Mare si spre Bastion, a explicat Robu. Asadar, lucrari nu vor fi doar in fata Operei, ci se vor schimba si unele sensuri la strazile din zona.

”Va fi un inel cu circulatie intr-un singur sens, cu patru benzi, in zona Materna urmand sa se ingusteze la doua benzi pentru ca nu e posibil sa fie mai mult de atat. Tot acest inel are circa 2,1 kilometri. Se va intra si se va iesi pe marile bulevarde: Take Ionescu, Popa Sapca, Calea Aradului, Gheorghe Lazar, Republicii, 20 Decembrie, Bratianu si Michelangelo”, a tinut sa precizeze primarul.

Banii sunt insa o problema! Edilul vrea sa demareze lucrarile anul acesta si spune ca este dispus sa ia si credit pentru a se tine de promisiuni.

”Pentru executia propriu-zisa, pentru unele lucrari ce vor avea loc in 2013 incercam sa atragem fonduri europene, pentru altele de la Guvernul Romaniei si suntem dispusi sa alocam si din venituri proprii, prin asta intelegand si credite bancare, daca va fi nevoie. Cert e ca trebuie facut ceva pe teren, nu numai pe hartie. Timisoara are de multa vreme proiecte pe hartie si nu s-a schimbat in bine viata noastra cu ele”, a conchis primarul Timisoarei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. de ce nu-mi publicati comentariul ?

  2. Domnule profesor Robu, de ce nu se strang bani din nesimtirea timisorenilor? De ce vreti doar sa creati o infrastructura dupa modelul Europei de Vest pentru niste oameni care nu merita aceste lucruri? De ce nu strangeti bani la bugetul local din punerea la punct a acestora prin amenzi si sanctiuni?

    • Sa nu uitam sa aplicam sanctiunile, nu doar sa le comunicam. Si sa le aplicam fara discriminari.

  3. aveti un site jalnic, daca scriu mai mult nu imi accepta comentariile.

  4. Sa speram ca n-o sa inceapa sa se clatine cladirile din centru cand vor incepe sa sape pe sub pamant,ca doar stim cum se lucreaza la noi.

  5. Mai bine ar renova clădirile din Centru şi din P.ţa Unirii şi P.ţa Libertăţii,că ne cad ţiglele în cap şi chiar arată groaznic.

  6. Domnule profesor Robu sunteti cel mai tare primar asa cum ati fost si cel mai tare rector. Tineti-o tot asa! Timisoara a avut o mare sansa ca dv. i-ati devenit primar.

  7. Domnilor fotoreporteri faceţi un tur în zona centrală şi adiacentă şi inventariaţi câte clădiri sunt în ruină.Prima dată reabilitaţi acestea şi apoi să mai vorbim despre pasaje şi luminiţe.