Masini de lux si sute de mii de euro in conturi bancare! Vezi ce averi au consilierii personali ai primarului Timisoarei!

TIMISOARA. Oamenii de incredere ai primarului Timisoarei sunt mai mult bogati decat saraci. Dorel Borza, Alexandru Chirila, Sanda Grebla si Sorin Dragoi au ceasuri, tablouri si icoane scumpe, masini de lux si sute de mii de euro in banci.

Vedeti mai jos ce averi detin consilierii personali ai lui Nicolae Robu!

Dorel Borza, tablouri si icoane de peste 14.000 de euro

Dorel Borza a fost senator al Romaniei in mandatul trecut. Robu l-a vrut consilier personal, asa ca imediat dupa ce si-a terminat treaba in Parlament, a ocupat un birou in Primaria Timisoara, unde ani de zile a fost viceprimar al lui Gheorghe Ciuhandu. Dorel Borza se ocupa de regiile si societatile din subordinea Primariei.

Declaratia de avere a fostului senator este destul de cuprinzatoare. Borza are 3 terenuri pe numele lui, 2 intravilane in Timisoara, de 961 mp, respectiv 671 metri patrati, cumparate in 2001 si in 2005, dar si un teren agricol de aproape 2 hectare cumparat in anul 2005 in Urseni.

Mai detine, pe numele sotiei, inca 2 terenuri: unul extravilan de 516 mp in Ghiroda, cumparat in 2004, si altul agricol, de aproape 1 hectar, cumparat in anul 2006, in Arad.

Cei doi au impreuna o casa de locuit si un teren in Timisoara: cumparate in 2004, respectiv 2000.

Borza nu sta rau nici la capitolul bunuri. In declaratia de avere nu are trecut niciun mijloc de transport, insa are bijuterii din aur si argint in valoare de 9.500 de euro, precum si tablouri si icoane de 14.500 de euro.

Potrivit declaratiei de avere, cel mai nou consilier al primarului, are multi bani de recuperat din imprumuturile pe care le-a acordat in nume personal. Vorbim de 107.000 de euro si de 20.000 de lei, sume pe care ar trebui sa le primeasca de la doua societati comerciale si de la o fundatie.

Dorel Borza a castigat destul de bine in 2012. Ca senator, Borza a castigat aproape 62.000 de lei anul trecut, mai exact 61.956 de lei. Mai putin ca sotia, potrivit declaratiei de avere, care a adus bani in casa din 4 locuri: de la Universitatea de Medicina si Farmacie, unde este profesor conferentiar, de la Spitalul Judetean Timisoara, unde este medic, de la Spitalul Municipal, unde este trecuta „proiect – director medical”, dar si de la bugetul local, fiind consilier local. In total: 86.336 de lei.

Alexandru Chirila are 3 masini scumpe si mai bine de jumatate de milion de euro in banci

Alexandru Chirila este, din septembrie, consilier al primarului Robu pe probleme de control. Fost sef la „Doi si-un sfert”, apoi consilier al lui Constantin Ostaficiuc la CJ Timis si fost subprefect, Chirila a reinfiintat Corpul de control al primarului si s-a pus pe verificat directiile si institutiile din subordinea Primariei Timisoara.

Chirila poate intra foarte usor la categoria „consilier bogat”. Potrivit declaratiei de avere inregistrata in 24 ianuarie 2013, Alexandru Chirila are un teren intravilan de 1532 metri patrati, cumparat impreuna cu sotia in Giarmata Vii, in anul 2001. Mai are, tot cu sotia, si un teren agricol si intravilan de 4.230 mp, tot in Giarmata Vii, cumparat in aceeasi perioada, pe numele sotiei.

Are o casa de locuit de aproape 400 metri patrati, construita in anul 2005 in Giarmata Vii, dar si un apartament de 60 mp cumparat in 2007 in Timisoara. Atat terenurile, cat si casa si apartamentul sunt pe numele sotiei.

La capitolul masini, Chirila sta extrem de bine. In 2007 si-a cumparat nu una, ci 3 masini: un BMW, un Chrysler si un Mercedes.

Alexandru Chirila si-a pus deoparte o gramada de bani. Are 2 conturi deschise intr-o banca, unul de 465.000 de euro deschis in 2010 si altul de 345.000 de lei deschis in 2012. Mai are 50 de titluri in banca, in valoare de 500.000 de lei.

La asa avere, salariul lui este destul de mic. In 2012, Chirila a castigat doar 23.459 de lei, mai exact 17.144 de lei ca si consultant manager si 6.315 lei de la Primaria Timisoara, din functia de consilier personal.

Sotia lui a dus mai multi bani in casa, din meseria de avocat. In 2012 a castigat 302.276 lei.

Asistenta lui Robu, de departe cea mai saraca dintre consilieri

Sanda Grebla n-are nimic: nici terenuri, nici case, nici bani in banci. Primarul a numit-o in luna septembrie a anului trecut consilier personal si, totodata, asistenta personala. Numai ce-a absolvit facultatea, anul trecut, la Universitatea de Vest. Primarul se lauda atunci ca tanara lui asistenta s-a specializat in administratie publica, direct de pe bancile facultatii.

Singurele sume trecute in declaratia ei de avere sunt la capitolul „venituri”. De la Primaria Timisoara a castigat 5.193 de lei, iar ca reporter la televiziunea Universitatii Politehnica a obtinut 6.000 de lei.

Sorin Dragoi, ceasuri de 60.000 de euro

Sorin Dragoi este cel de-al patrulea consilier al lui Robu, pe probleme de administrare a orasului. Potrivit unor declaratii mai vechi de-ale primarului, Dragoi se pregateste sa participe la concursul pentru postul de city manager al Timisoarei.

Cel de-al patrulea consilier al primarului are un teren intravilan impreuna cu sotia in Timisoara, cumparat in anul 2002, dar si un apartament cumparat in 2002 tot in Timisoara si altul in Viena, cumparat tot cu sotia, in anul 2009. Mai detine, de asemenea, si spatii comerciale in Timisoara, fiind de notorietate faptul ca are afaceri in domeniul serviciilor, detine o pensiune si un restaurant in Timisoara.

La capitolul masini sta destul de bine. Are un Land Rover cumparat in anul 2008, un Fiat 1100 si o semiremorca. Cel putin asta scrie in declaratia de avere.

Sta mult mai bine insa la capitolul bunuri: ceasuri in valoare de 60.000 de euro, bijuterii de 20.000 de euro si tablouri tot de 20.000 de euro.

In urma unui teren vandut anul trecut, Dragoi a obtinut 117.000 de euro in conturi. Nu se poate plange in niciun fel de activele financiare. Are deschise opt conturi, depozite bancare sau fonduri de investitii, la mai multe banci, din 1997 si pana in 2012. A adunat in total aproape 134.000 de lei si circa 220.000 de euro.

In ceea ce priveste salariul, Sorin Dragoi a primit, de la Primaria Timisoara, 6.315 lei pe anul 2012, iar de la o alta firma 10.752 de lei. Sotia lui a dus in casa 10.584 de lei de la aceeasi firma. Ambii au mai castigat cate 24.761 de lei din cedarea folosintei bunurilor.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.