Meci fara emotii pentru ‘lei’, in Liga Nationala. Tudosa: Nu vreau sa fiu nesimtit, dar Dinamo nu a aratat prea multe in ultimul timp

BC Timisoara joaca vineri, de la ora 18, contra celor de la Dinamo Bucuresti. Insa confruntarile tensionate din urma cu cativa ani au ramas doar o amintire, echipa bucuresteana fiind in prezent una dinte echipele candidate la retrogradare.
”Nu vreau sa par nesimtit, dar, din pacate, Dinamo nu a aratat prea multe in ultimul timp. Declinul a inceput acum doi ani, nu a mai bagat nimeni bani si au fost adusi juniori, ceea ce e pe de o parte bine pentru ca juniroii cresc si pot da rezultate bune peste ceva timp, dar pe de alt parte, Dinamo nu mai are in perioada aceasta imaginea pe care ar trebui sa o aiba”, a spus jucatorul lui BC Timisoara, Daniel Tudosa, cel care cunoaste duelurile din trecut dintre Dinamo si Elba, evoluand in ambele tabere.  ”Atunci, Dinamo avea echipa, erau niste clinciuri bune pe teren, echipele se bateau de pe pozitii apropiate, iar atmosfera din sala era pe masura, cum rar intalnesti la meciurile din Liga Nationala”,si-a amintit Tudosa.

Antrenorul BC Timisoara, Srdjan Jovanovici va incerca sa foloseasca meciul cu Dinamo si pentru a corecta erorile aparute in jocul echipei alb-violete, in meciul de etapa trecuta, de la Pitesti. ”Am vizionat meciul de etapa trecuta, l-am analizat si am vazut ce trebuie sa imbunatatim. O sa acordam sansa la toti jucatorii in acest meci si jucatorii mai tineri sau cei care nu au evoluat foarte mult in meciurile cu adversari mai puternici. Dar nu trebuie sa fie relaxati jucatorii, trebuie sa ne respectam adversarii, indiferent de locul pe care il ocupa, sa fim concentrati si sa ne facem bine treaba”, a spus Srdjan Jovanovic, care a incercat sa explice evolutia oscilanta din ultimul timp a echipei sale: ”Sunt cativa jucatori care nu au mai evoluat in campionatul romanesc, pentru unii e o experienta noua, dar e bine ca s-a intamplat ce s-a intamplat acum ca sa putem indrepta lucrurile”, a mai spus antrenorul BC Timisoara.
”Noi speram sa obtinem patru victorii din urmatoarele patru etape, avem trei meciuri acasa si sunt victorii obligatorii. Nu stim de unde vin suisurile si coborasurile din evolutia echipei, probabil trecem printr-o perioada mai grea in care s-a acumulat si oboseala. Dar speram sa trecem peste si pana la Final Four sa fim la potential maxim”, a spus si Tudosa.

Meciul dintre BC Timisoara si Dinamo va avea loc vineri, de la ora 18, la Sala Constantin Jude.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.