Lucrarile la noua cladire a Spitalului de Copii din Timisoara incep in primavara. In sfarsit s-au intocmit primele documente

TIMISOARA. Primul pas concret pentru construirea unui nou corp de cladire a Spitalului de Copii „Louis Turcanu” a fost facut prin predarea studiului de fezabilitate la primarie, dupa ce autoritatile au alocat sume de bani pentru aceasta investitie.

Deputatul Sorin Grindeanu, initiatorul proiectului, a anuntat ca a avut o discutie de analiza cu managerul spitalului, Ovidiu Adam, a fost predat studiul de fezabilitate la Primaria Timisoara, iar lucrarile ar urma sa inceapa, efectiv, in luna mai.

Din ceea ce stim astazi, probabil ca marti va intra in plenul Consiliului Local Timisoara aprobarea studiului de fezabilitate, astfel incat dupa aprobare sa putem sa intram in procedurile legate de achizitie, autorizatie de constructie, astfel incat sumele disponibile anul acesta sa ajunga sa fie pana la urma cheltuite. Daca se prelungeste foarte mult aceasta procedura riscam sa pierdem banii. E important sa nu existe timpi morti. Varianta pesimista e sa inceapa lucrarile in vara. Daca nu exista timpi morti si chiar daca ar exista contestatie, am putea incepe lucrarile la jumatatea lui mai„, a explicat Grindeanu.

Potrivit deputatului, constructia noului corp de cladire ar urma sa dureze trei pana la cinci luni.

Cinci milioane de lei au fost alocate, de la bugetul national, pentru constructia noii cladiri, in timp ce Primaria Timisoara aloca un milion de lei si Consiliul Judetean Timis, 500.000 de lei.

CITESTE SI: 1,5 milioane de lei de la Primarie si CJT, pentru Spitalul de Copii din Timisoara

CITESTE SI: Gheorghe Ciobanu salveaza onoarea USL. A depus un amendament pentru Spitalul de Copii, pentru alocarea a 5 milioane de lei

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.