Mircea Andres, procuror sef DIICOT Timisoara: Cel mai grav este sa bagi in puscarie un om nevinovat

Procurorul sef al Serviciului Teritorial Timisoara din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism vorbeste pentru opiniatimisoarei.ro despre cazurile instrumentate de DIICOT in Timis.

Procurorii de la Parchetul Tribunalului si de la Curtea de Apel va invideaza. Mai mult pentru sporuri si mai putin pentru munca…

Nu cred ca ar trebui sa ne invidieze, pentru ca activitatea pe care o desfasuram noi este mult mai complexa, mult mai grea si mult mai periculoasa decat activitatea pe care o desfasoara ei. Ma refer aici la natura infractiunilor pe care le anchetam noi. DIICOT-ul este singura structura din Romania care se ocupa de crima organizata. Avem in competenta infractiunile de trafic de droguri, de trafic de persoane, de terorism, sau infractiunile de contrabanda savarsite de grupuri infractionale organizate sau de trafic de tesuturi umane. Este o problematica complexa. E normal sa existe o diferenta de salarizare intre un procuror care vine la munca la ora 8 si pleaca la 4 si unul care vine la 8 si nu se stie cand pleaca. Noi venim la serviciu dimineata si plecam atunci cand se termina ancheta.

Data fiind natura infractiunilor pe care le anchetati, de cate ori ati primit amenintari?

Au fost si amenintari. Ele apar mai ales in prima faza a cercetarilor. Ulterior, cand le prezentam probatoriul, unii recunosc faptele, le pare rau si putini sunt cei care mai continua sa ne ameninte. Dar au fost amenintari.

Si cum le tratati?

Nu le luam in seama. Intr-un singur caz am luat legatura cu anumite structuri pentru ca erau implicati niste ucigasi platiti.

Aveti pistol?

Nu am pistol. Si nici colegii mei nu poarta. Am decis ca tensiunea care exista aici la serviciu sa nu o transmit acasa in familie. Daca as avea un pistol si l-as duce acasa, fetele mele m-ar intreba – Tata, dar de ce ai pistol? – nu as vrea sa se sperie…

Cum colaborati cu structurile informative? Ma refer aici la SRI. In ultima vreme au fost mai multe cazuri in Arad decat pe Timis. Va intelegeti mai bine cu cei din Arad?

Nu neaparat. Noi colaboram foarte bine cu toate structurile informative. Fie ca e vorba de SRI, de SIPI sau de politie. Eu sunt de 8 ani sef la DIICOT. Prin natura muncii depuse am luat legatura cu toate organele si ne cunoastem bine. Cat despre Arad, poate cei de acolo nu si-au dat, pana acum, destul interes, dar odata cu venirea la conducerea structurii a unui om care isi face meseria asa cum este normal, lucrurile s-au schimbat si acolo. Ca date statistice noi stam foarte bine. Suntem printre primele servicii din tara. Noi avem in subordine si birourile DIICOT din Arad si din Caras Severin. in total, in 2012, am solutionat 300 de dosare. Am intocmit 80 de rechizitorii, am trimis in judecata 256 de inculpati din care au fost arestati 119. Trebuie sa aveti in vedere ca aceste cauze nu sunt cauze simple. Nu sunt similare cu niste cauze in care un sofer a condus fara permis si i-ai facut dosar penal. Sunt cauze complicate, cu 3, 5 inculpati… am avut cauze cu peste 30 de arestati! Am destructurat retele internationale de trafic de droguri sau de persoane. Asta necesita timp mult pentru audieri si ancheta. Acum avem o cauza in care de doua luni prezentam materialul de urmarile penala inculpatilor – dosarul are 180 de volume…

Cum colaborati cu judecatorii?

Avem o colaborare foarte buna si cu ei. Pana in anul 2012 nu am avut nicio achitare. Din pacate, anul trecut am avut 4 persoane achitate. Trebuie sa vedem si noi daca am gresit, unde am facut-o si sa vedem ce putem indrepta. Eu nu vreau sa spun foarte clar ca au gresit ei sau am gresit noi. E drept, a fost vorba despre niste cauze in care era vorba de trafic de persoane. si in toate aceste 4 cazuri, in faza judecatii persoanele implicate si-au schimbat declaratiile din faza urmaririi penale. Sunt cauze sensibile in care nu ai alte probe decat aceste declaratii. Daca ar fi fost vorba despre alte caze, pe trafic de droguri sau altele, mai ai si alte probe, interceptari telefonice si altele si altfel te prezinti in instanta.

Apropo de aceste interceptari. Cat de usor obtineti mandate de la judecatori?

Nu pot sa spun ca avem probleme. Codul de procedura spune ca, atunci cand sunt urgente si procurorul poate autoriza interceptarea telefonelor pentru 48 de ore. Apoi acest mandat trebuie confirmat si prelungit, daca este cazul, de un judecator. Colegii inteleg problematica pe care o avem noi si ne ajuta de cele mai multe ori. Cu toate acestea am avut si situatii in care ne-au respins cererea de interceptare.

Ce se intampla daca dumneavoastra ascultati telefoanele timp de 48 de ore, apoi mergeti la confirmarea mandatului si judecatorul va respinge cererea?

In acest caz suntem obligati sa distrugem interceptarile pentru ca nu pot fi admise ca probe. Totusi nu s-a intamplat niciodata asta.

Daca e sa ne intoarcem la judecatori, cum comentati faptul ca un judecator l-a achitat pe celebrul Burkas si acesta a ucis ulterior un om…

Nu as vrea sa comentez pentru ca acolo nu a fost o solutie definitiva. Poate ca s-a inselat judecatorul. Stiu ca e celebru acel caz, stiu discutiile pe marginea lui…

Totusi urmarile au fost grave. A murit un om…

si noi am fost foarte suparati. Dar ne-am calmat si am zis sa mergem pe un proces normal si sa nu mergem sa ne certam cu judecatorii pe marginea solutiilor date de ei.

De ce va este cel mai teama in aceasta profesie?

Noi suntem procurori tineri, avem alta mentalitate fata de procurorii de pe vremea comunismului. Noi nu vrem sa condamnam pe cineva cu orice pret. Parerea mea este ca cel mai grav este sa bagi in puscarie un om nevinovat. Daca unul care a savarsit o infractiune mai neinsemnata scapa nu e chiar atat de grav. Pentru ca totul se rezuma la probatoriu in procesul penal. Daca nu ai probe, nu ai cum sa obtii o condamnare.

Care este cel mai tare caz pe care l-ati instrumentat in cariera?

Nici nu stiu care sa-l pomenesc… Sunt mai multe… Totusi cred ca cel mai tare a fost cel cu teroristul, cu Les.

Lumea i-a spus teroristul in slapi….

Da… Eu chiar intrebam, domnule cum trebuie sa arate un terorist? La costum? in cauza respectiva, la inceput cand au venit cei de la structurile de informatii si ne-au spus despre el, nu am crezut. Apoi, cand am vazut filmarile cu el, cand statea de vorba cu o alta persoana am inteles cat este de grav ceea ce vroia sa faca. Vorbea despre bombe despre cati va omori el… in prima faza am zis ca e nebun. Dar a fost la IML, la Bucuresti, si a fost declarat cu discernamant.

Norocul a fost ca el nu a avut acces la tehnica speciala. Ca el a vrut sa arunce in aer cu o butelie…

La inceput el vorbea ca are cunostinte la nu stiu ce mine si ca poate face rost de dinamita si explozibil. Chiar l-a dus pe un colaborator de-al nostru printr-o cariera unde zicea ca are ingropat explozibil… Marea problema pe care am urmarit-o noi atunci a fost sa nu intre in contact cu el o mare organizatie terorista care sa-i furnizeze tehnica. Daca avea cine sa-l finanteze, va spun ca era jale! Oricum si asa a fost foarte periculos. Noi am facut acel experiment la poligon, in Bucuresti, si acea constructie artizanala cu butelia ce a explodat in masina. Capota a fost aruncata la 50 de metri distanta… Era periculos daca exploda in Timisoara.

La Bucuresti e bataie generalizata pe postul de procuror sef DNA si procuror general. De ce nu se bate nimeni pentru postul de procuror sef DIICOT?

… (rade, n.red) Cred ca e prea greu… Nu-i usor… Chiar discutam cu seful meu si imi spunea ca ajunge la 7 la birou si nu stie cand pleaca… Pe cand dincolo e mult mai usor… Pe de alta parte, avand in vedere natura persoanelor pe care le ancheteaza procurorii din subordinea procurorului sef DIICOT, nu e normal sa apari pe la televizor.. Probabil ca de aia nu e asa mare bataie pe acel post. Dar se va ocupa si el pana la urma…

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. O intrebare: Ce faceti cu coruptii din justitia timisoreana? Ca pe acestia nu-i prea ancheteaza nimeni, si se stie bine, deoarece reclamatii au fost destule, cite nereguli exista. Unde sa reclami, daca cazurile stau pe loc, deoarece implicatii au pile printre procurorii din jurul lui Daniel Morar? Mai ancheteaza cineva aceste cazuri?

  2. Chiar asa,pe judecatori cine-i …JUDECA?pe cei din Timisoara,nu din toata tara,sunt multi in 2012 cu „bube”!!!

  3. cum este posibil ca unei parti ce a facut un denunt sa ise dea numele parti denuntate . (moarte sigura )vreau sa stiu si eu care este legea care permite asa ceva .

  4. tudor zis blondul in 2009 – ia pune mana sa vezi ce am cumparat , e d’aia piatra .
    era canabis si. in 2010 tudor – i-ti dai un tovaras sa scapi tu ? o sa uiti tu tot .
    la schimbat george albu pe adminisratorul de bloc in 2010 cu familia frunzah si in 2012 la sectia 26 politie niculescu corina si emil de la apartamentul 50 – sa-l zapacim .
    adica obligatia pe raj daca era el la mare mamaia constanta in 2008 masina in primul rand si se lauda in prima seara in strada la florescu geroge – pune mana am cumparat d’aia piatra . in al doilea rand a doua zi pe plaja kudos pozitia de stat pe scaun . george albu cu nepotii lui cu luptatorii din k1 . loviturile cauzatoae de moarte .