TIMISOARA. Filmul care a adus marele premiu Ursul de Aur de la Festivalul International de Film de la Berlin in Romania, „Pozitia Copilului„, va fi proiectat la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul. La Timisoara vor veni si actorii.
Timisorenii vor avea ocazia sa urmeasca filmul romanesc pe un ecran urias, vineri, 29 martie, incepand cu ora 20:00, in Sala Filarmonicii Banatul. Vor putea povesti pe marginea subiectului cu actorii Luminita Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Ilinca Goia, Natasa Raab si cu regizorul Calin Peter Netzer.
„Pozitia copilului este un film despre relatia aproape patologica mama-fiu, despre pozitia copilului in raport cu parintii lui si viceversa, despre parinti care isi pierd copiii, intr-un fel sau altul. Un film depenedent de camera de filmat, as spune, care incearca sa transmita stari, senzatii, conflicte mocnite, izbucniri disperate – intr-un cuvant, o felie de viata aproape la fel de autentica precum cea dintr-un documentar”, explica regizorul.
Un bilet costa 8 lei. Tichetele se vor putea cumpara de la casieria Filarmonicii Banatul din Timisoara.