Timisul a predat stafeta! Judetul Bacs-Kiskun din Ungaria preia conducerea Euroregiunii DKMT. Vezi FOTO

TIMIS. Predare de stafeta, sambata, la intrunirea anuala a Euroregiunii Dunare-Cris-Mures-Tisa (DKMT). Timp de un an, judetul Timis a detinut presedintia euroregiunii, iar acum conducerea a fost preluata de judetul Bacs-Kiskun din Ungaria.

Manifestarea Zilele Euroregiunii se afla acum la a 16-a editie. Traditional, intalnirea reprezentantilor are loc la borna Triplex Confinium de la Beba Veche, locul unde se intalnesc granitele Serbiei, Ungariei si Romaniei.

La manifestarea de sambata au participat delegatii numeroase din toate cele trei tari, incepand cu presedinti de judet, vicepresedinti, consilieri judeteni, primari, dar si parlamentari sau reprezentanti diplomatici. Judetul Timis a fost reprezentat la varf de vicepresedintele Consiliului Judetean, Marian Vasile.

Dupa discursurile oficialilor, a avut loc traditionalul cros al copiilor din satele din jurul granitei.  De aici, oficialii s-au deplasat la caminul cultural din Beba veche, unde a fost gazduita sedinta anuala a membrilor Euroregiunii.

Printre cele mai importante puncte pe agenda din acest an a fost stabilirea strategiei DKMT pentru urmatorul ciclu financiar al Uniunii Europene, 2014-2020. „Cele trei tari vor conlucra in continuare pentru dezvoltarea infrastructurii in zona transfrontaliera. Bugetul Uniunii in urmatorul ciclu de finantare 2014-2020 trebuie sa fie o oportunitate pentru regiunea DKMT. Sper ca la sfarsitul acestui ciclu sa avem noi puncte de trecere a frontierei care sa usureze schimburile economice si culturale. Trebuie ca in strategia pentru urmatorul ciclu financiar sa includem ceea ce este important pentru cei care locuiesc in cele trei parti ale granitei”, a declarat Anna Magyar, presedinta judetului Csongrad.

Proiect de Parc Industrial la Beba Veche, asteapta de 3 ani dupa decizia politica

Primarul comunei Beba Veche, Ioan Bohancanu, a rugat membrii Euroregiunii sa introduca pe ordinea de zi doua puncte importante pentru comunitatile locale si anume infiintarea unui Parc Industrial, proiect aflat in stadiu avansat de proiectare, dar blocat de aproape 3 ani intre birocratie si politica.

„Primaria a expropriat terenurile si in acest moment este proprietara celor 35 de hectare necesare Parcului Industrial Triplex Confinium. Partea romaneasca a reusit sa finalizeze studiul de fezabilitate si proiectul tehnic. Mai mult, studiul de fezabilitate pentru partea sarba a fost facut in oglinda cu cel romanesc. Nu stiu unde s-au impotmolit lucrurile. Mai lipseste studiul partii maghiare. Daca s-ar finaliza si acest studiu am putea trece la urmatorul pas si sa acceleram efectuarea acestui obiectiv. Au durat multi ani de zile si rezultatele nu se vad. A fost un proiect frumos dar in momentul de fata trebuie sa se faca mai mult si mult mai repede”, a explicat Ioan Bohancanu.

In legatura cu punctul de trecere a frontierei si drumul de legatura Beba Veche , primarul spune ca decizia este la nivel inalt: „Atat Beba Veche cat si Kubekhaza avem proiectul tehnic terminat, noi avem absolut toate avizele obtinute si putem sa demaram foarte repede. Deocamdata nu s-a stiut natura finantarii dar cu siguranta ca atat in judetul Timis cat si in judetul Csongrad se pot  gasi resurse”.

Cat despre proiectul Parcului Industrial, Bransilav Bugarski, reprezentantul Voivodinei,  a recunoscut ca partea sarba a avut o parte de vina, Ministerul de Interne sarb avand unele retineri fata de un proiect de asemenea tip, in special legat de modul in care se va face intrarea si iesirea marfurilor si persoanelor, necesitatile de ordin vamal, legislativ etc. „Nu putem avea succes daca nu avem o schema clara cu reglementarile legale din cele trei state pentru acest proiect”.

Ungurii si sarbii stiu sa-si promoveze muzeele

In sedinta de astazi, partea maghiara a prezentat 2 proiecte euroregionale, Museum –Pass, desfasurat in Ungaria si Serbia, care reuneste traseele tematice muzeale din 29 de orase si 53 de muzee din DKMT. Pasaportul da dreptul unor reduceri intre 30 si 50% in reteaua de muzee participanta, insotita de o stampila personalizata pentru fiecare muzeu vizitat, dand posibilitatea turistului sa colectioneze stampilele.

Intrebat daca nu ar fi oportun ca si Timisul sa se alature proiectului, Marian Vasile a confirmat: „Noi avem un proiect in derulare, „Muzeul viu al satului banatean” care se face pe programul  transfrontalier Romania-Ungaria, ciclul 2007 – 2013. In ceea ce priveste zona turistica putem face multe lucruri impreuna si asta depinde si de deschiderea punctelor de frontiera”, a spus el.

Cai ferate care ne unesc…si nu prea

Al doilea proiect prezentat de maghiari si sarbi „DKMT railway” a fost legat de calea ferata Szeged – Subotica – Baja, care se vrea a fi conectata la coridoarele europene. Desi distanta dintre Szeged si Subotica este de 40 km, in prezent, pentru a parcurge traseul pe cale ferata dureaza mai bine de 4 ore, iar pe unele portiuni trenul nu depaseste viteza de 5 km/h. Calea ferata existenta este intr-o stare deplorabila, iar de la Baja la Subotica sunt portiuni unde calea ea lipseste cu desavarsire. Sarbii si ungurii vor ca pana in 2020 sa construiasca aceasta linie proiectata la o viteza de 160 km/h .

„Ungaria considera ca aceasta sectiune este foarte importanta pentru ca aceasta sectiune ar completa legatura feroviara intre Rijeka – Fiume – Constanta. Avem informatii ca exista date concrete pentru linii de cale ferata sustinute de Bruxelles in 2014-2020 si trebuie sa facem lobby pe langa institutiile europene si parlamentele nationale pentru a obtine sprijin pentru acest proiect”, a spus presedinta Csongradului, Anna Magyar.

In acest context, vicepresedintele CJT Marian Vasile s-a referit si la calea ferata Timisoara – Szeged. „Partea de la Cenad pana la Szeged nu este construita, iar cealalta parte, este concesionata si va trebui reabilitata. Chiar daca partea romaneasca sustine proiectul, trebuie sa fie sustinut si de celelalte parti. Este important de spus ca trebuie sa ne gandim la mai multe surse de finantare, nu numai la programele transfrontaliere. Noi putem aplica nu numai la Bruxelles, ci si la Banca Europeana de Investitii”, a spus el.

Printre punctele aflate pe ordinea de zi s-au mai aflat si alegerea expertilor desemnati de fiecare judet si care vor face parte din comisiile comune, si a coordonatorului general al DKMT.  De asemenea, s-a mai discutat ideea reprezentantului Serbiei care a propus ca DKMT sa formeze o delegatie comuna cu scopul de a face lobby la Bruxelles in interesul euroregiunii.

CITESTE SI:

Beba Veche este cu un pas mai aproape de Kiszombor. Vecinii din Ungaria vor sa modernizeze vechiul drum de legatura

Senegalezii din Legiunea Straina au pus umarul la trasarea frontierei, la Beba Veche, in judetul Timis! Vezi povestea Triplex Confinium, cel mai vestic punct de pe harta Romaniei!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.