Aurolacul a fost interzis in Timisoara. Consiliul Local nu permite nici folosirea substantei in spatiul public

TIMISOARA. Initiativa profesorului Dan Poenaru, prorector al Universitatii de Medicina, a avut in cele din urma trecere in Consiliul Local Timisoara. Alesii au interzis comercializarea Aurolacului in Timisoara, dar si folosirea acestuia in spatiul public.

Mai exact, consilierii locali au aprobat un proiect de hotarare care prevede interzicerea comercializarii produselor chimice cunoscute sub denumirea de aurolac, descrise ca bronz aluminiu, bronz argintiu sau bronz auriu.

Cu toate ca secretarul Ioan Cojocari nu si-a dat avizul de legalitate pe proiect, precizand ca nu exista temei legal in acest sens, alesii l-au votat totusi.

„Proiectul nu e legal si nu il pot aviza de legalitate. Consiliul local nu are competente in domeniu. Sunt legi in vigoare care interzic substantele chimice, nu putem interzice vanzarea de bronz aluminiu pentru ca aceasta subtanta nu este folosita doar de aurolaci, ci de toti cetatenii Timisoarei, la tamplarie, sa-si faca soba…”, a explicat Cojocari.

Si unul dintre directorii Politiei Locale Timisoara, Dorel Cojan, a explicat ca oamenii legii nu pot pune in aplicare hotararea, deoarece nu pot controla un asemenea produs, care se foloseste atat in gospodarie, cat si in industrie.

„In toate tarile europene este interzisa aceasta substanta. Noi nu avem dreptul sa interzicem o substanta interzisa de lege, dar incercam sa limitam comercializarea ei”, a tinut sa precizeze Radu Toanca. De altfel, Toanca a explicat, in expunerea de motive care insoteste proiectul de hotarare, cat este de periculos Aurolacul pentru organism.

„Consumul de Aurolac are un efect devastator asupra sanatatii consumatorului. Desi multi oameni nu privesc inhalantul ca facand parte din categoria drogurilor deoarece efectele sunt puternice, dar de foarte scurta durata, consumul indelungat duce la probleme grave de sanatate, inclusiv la deces, motiv pentru care se impun masuri legislative in ceea ce priveste procurarea acestui produs de catre persoane sub 18 ani”, se arata in expunerea de motive.

Aurolacul, interzis in spatiul public

Cu aceasta ocazie, consilierii locali au interzis si folosirea acestei substante pe domeniul public. Propunerea a venit de la consilierul local Adrian Orza.

„As veni cu un amendament, sa impacam si legalul, si oportunul. Atata timp cat exista o lege si ea nu interzice producerea si comercializarea anumitor produse, nu o putem face noi. Sa nu ne referim la comercializarea, ci la utilizarea lui si a derivatilor lui in spatiul public”, a propus Orza.

Cu toate ca proiectul nu a fost avizat de legalitate, primarul Nicolae Robu a tinut neaparat sa fie aprobat. „Eu spun sa mergem mai departe cu acest proiect in forma in care este si sa introducem si amendamentul domnului Orza. Unii comercianti vor ataca in contencios aceasta hotarare, daca se intampla, aceasta devine nula. Asta este, dar pot si sa nu o atace”, a precizat Robu.

Cert este ca desi au interzis vanzarea si cumpararea de Aurolac pe teritoriul Timisoarei, alesii nu s-au gandit si cum i-ar putea amenda pe cei care nu respecta hotararea.

„Nu exclud posibilitatea ca un numar foarte mic de cetateni sa mai foloseasca aceste produse pentru a-si intretine sobele de incalzit, de regula se folosea asta, dar in urma cu foarte multi ani. Inclin sa cred ca in Timisoara anului 2013 nu prea exista cetateni care sa faca lucrul acesta. Vom vedea ce se va intampla in continuare, noi am vrut sa dam un semnal ca nu e in regula cu consumul unor astfel de substante si desigur ca sa nu se consume in primul rand trebuie sa nu se vanda. Dupa aceea e posibil sa se gaseasca alte surse de aprovizionare, dar cel putin sa nu oferim noi in Timisoara astfel de surse. S-au interzis si comercializarea si consumul in public al acestor substante, sa le spunem generic aurolac. Masurile vor fi cele pe care le permite legea in vigoare. Politia Locala va vedea ce incadrare poate sa acorde. Eu ma astept sa se gaseasca o posibilitate de incadrare a acestor abateri, sa se aplice amenzi, dar trebuie sa vedem care sunt posibilitatile legale de incadrare la vreo contraventie astfel incat sa se poata aplica acele amenzi, evident ca nu vom proceda abuziv”, a conchis Nicolae Robu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.