Ce mai fac fostii senatori si deputati de Timis si cum se vede Parlamentul de dupa mandat

TIMISOARA. In timp ce unii dintre fostii parlamentari de Timis se dedica unor proiecte caritabile, altii au ales sa lucreze, in continuare fie in administratie, fie in universitati, acolo unde le este profesia.

Fostul deputat Marius Cristinel Dugulescu este unul dintre fostii alesi care se dedica proiectelor caritabile, dar si familiei. Nu ii pare rau ca nu mai este parlamentar, insa regreta, totusi, ca in prezent, in Parlament sunt oameni care, spune el, nu au facut nimic pentru colegiile lor electorale.

Viata mea de dupa Parlament este foarte frumoasa. Conduc organizatia Isus Speranta Romaniei, organizam tot felul de evenimente cum ar fi Pastele orfanilor, Craciunul orfanilor, zilnic la aproximativ 40 de familii le oferin mancare. Pot spune ca am mai multe realizari acum decat in Parlament acolo unde deciziile se iau prin nu stiu ce birouri. De asemenea, ii multumesc lui Dumnezeu ca ma pot ocupa de familie„, a spus Dugulescu.

Fostul deputat are si unele regrete: „Regret ca am fost naiv si mi-am luat poate prea in serios munca de la Parlament. Din pacate, acum in Parlament sunt oameni care nu au facutr nimic pentru colegiile lor electorale„, a mai spus Dugulescu.

Maria Barna a fost aleasa ca deputat din partea PSD, apoi a trecut in barca noii formatiuni politice UNPR, iar la alegerile de anul trecut a ales sa se retraga. Acum nu mai face parte din nicio formatiune politica, insa lucreaza tot in Parlament.

Lucrez la Comisia de egalitate de sanse intre femei si barbati, verific proiectele legislative. Din pacate, activitatea parlamentara  de acum s-a depreciat foarte mult datorita numarului mare, poate prea mare, de parlamentari„, a declarat Maria Barna.

Fostului parlamentar ii lipseste munca de partid, munca cu oamenii.

Am pornit cu mare elan si mi-am dat seama ca e greu sa schimbi lucrurile, insa regretul mare este ca oamenii politici nu se tin de cuvant„, a mai spus Maria Barna.

Ea are si amintiri frumoase din viata de deputat, printre acestea munca in cadrul Comisiei Buget-Finante, dar si negocierile cu FMI.

Fostul deputat si ministru al Agriculturii, Valeriu Tabara se reface dupa accidentul rutier in care a fost implicat chiar in timpul campaniei electorale, insa se preocupa si de activitatea de profesor al Universitatea de Stiinte Agricole din Timisoara. De asemenea, in permanenta discuta cu fermierii din intreaga tara.

Ma chinui cu recuperarea care nu merge asa de repede cum imi doresc eu. Apoi ma ocup de doctoranzii de la facultate, de activitatile de la statiunea de cercetare de la Lovrin. Recent am fost la Congresul viei si vinului dar si la alte festivaluri de gen si in permanenta vorbesc la telefon cu fermierii din tara care nu gasesc intelegere la Ministerul Agriculturii. Eu mi-am pastrat numarul de telefon, e public si oricine interesat de problemele agriculturii doreste sa ma sune, eu vorbesc la telefon„, a declarat Tabara.

Amintirile cele mai frumoase sunt legate de perioada in care a fost ministru cand a avut prilejul sa calatoreasca atat in Europa cat si pe alte continente, iar regretele sunt legate de prietenii facuti de-a lungul timpului si pe care acum ii intalneste tot mai rar.

Viata parlamentara de acum este sub orice nivel„, a conchis Valeriu Tabara.

Un alt parlamentar de Timis care s-a dedicat invatamantului universitar este fostul senator Gheorghe David.

El este presedintele Senatului Universitatii de Stiinte Agricole din Timisoara si isi ocupa mai tot timpul cu problemele scolii si ale studentilor.

De asemenea, Gheorghe David s-a implicat si in diferite asociatii de caritate.

 

Cu probleme ale universitatii, insa ale Universitatii de Medicina si Farmacie Timisoara se ocupa si fostul deputat, Stefan Dragulescu.

Acesta participa, ca invitat, la diferite congrese din domeniul medical atat in tara, cat si in strainatate.

Fostul senator Dorel Borza a ramas in administratie, el este unul dintre consilierii actualului primar al Timisoarei, Nicolae Robu. Dealtfel, Borza a ocupat, timp de trei mandate functia de viceprimar al Timisoarei, inainte de a fi ales deputat.

Viata de dupa Parlament exista! Si e placuta pentru ca sunt acasa din nou. M-am intors la primarie si fac un lucru pe care stiu sa il fac, l-am facut 12 ani pana acum. Nu am regrete, sigur ca nu a fost usor sa fiu atata timp, patru ani, departe de familie, dar ma bucur ca mi-am facut treaba acolo, am fost unul dintre cei mai harnici senatori. Amintiri placuta nu prea am. A fost multa munca si cam atat„, a spus Borza.

Fostul deputat Claudiu Taga s-a retras din viata publica dupa ce si-a incheiat anul trecut, primul mandat de parlamentar. El nu a mai candidat pentru un nou mandat.

Despre Claudiu Taga s-a mai auzit, dupa alegerile parlamentare ca ar putea fi propus consul al Romaniei la Varset, insa aceasta numire s-a lasat si inca se lasa asteptata.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.