Nicolae Robu o tine pe-a lui: proiectele suplimentare nu-s suplimentare! Alesii PDL au parasit sedinta Consiliului Local Timisoara

TIMISOARA. Dupa principiul „nu exista prieteni in politica, exista numai prieteni politici”, primarul Nicolae Robu pare sa nu asculte deloc de colegul sau de alianta Titu Bojin, dupa ce acesta ar fi anuntat ca s-au inteles sa nu mai introduca proiecte suplimentare chiar inainte de inceperea sedintelor de consiliu local.

La sedinta ordinara de vineri, primarul le-a pus in fata consilierilor locali o lista cu 22 de materiale suplimentare la ordinea de zi, pe langa cele 21 deja existente. Alesii PDL au anuntat inca de la inceputul sedintei ca nu vor vota deloc proiectele suplimentare si ca vor parasi sedinta in momentul in care se ajunge la ele. Zis si facut! Pedelistii au parasit Sala de Consiliu in momentul respectiv.

„Consideram ca trebuie sa se puna ordine in acest sistem si toate hotararile sa fie luate conform legii si regulamentului de consiliu local in vigoare”, a spus consilierul PDL Constantin Stefan Sandu.

„Parasim sedinta, am acordat un vot politic, nu am stat la dezbatere, nu se poate aprecia faptul ca am fost impotriva vreunui continut sau oportunitate a proiectelor promovate. Am consideram ca un an de gratie acordat Executivului Primariei pentru a intra pe regulamentul consiliului local a fost suficient si speram sa fi inteles acest lucru”, l-a completat Maria Saracan, consilier local din partea PDL.

Si consilierii PSD i-au atras atentia primarului Nicolae Robu in urma cu cateva sedinte, insa la plenul de vineri au ramas in sala si au votat proiectele suplimentare.

CITESTE SI: Se rupe alianta USL in Consiliul Local Timisoara? Alesii PSD il someaza pe primarul Nicolae Robu

Cum marea majoritatea a proiectelor aveau nevoie de 18 voturi sa treaca, in sala fiind prezenti doar 19 consilieri locali, primarul Nicolae Robu s-a vazut nevoit sa retraga multe din ele de pe ordinea de zi deja aprobata de colegii lui din USL. Motivatia a fost una puerila insa: „e festivalul de jazz, acesta este motivul pentru care as vrea sa ne grabim si retrag proiectele”, le-a spus Robu consilierilor.

Cat despre alesii PDL, primarul este convins ca acestia sunt impotriva orasului si ca nu au dorit sa treaca anumite proiecte importante de pe lista suplimentara, asa cum este convins ca si jurnalistii care il critica sunt impotriva dezvoltarii Timisoarei.

„Este optiunea colegilor de la PDL, ei nu doresc skatepark, cetatenii vor stii daca merita sa-i voteze data viitoare”, a spus Robu imediat dupa ce acestia au parasit sala.

CITESTE SI: Primarul Robu ii jigneste din nou pe jurnalistii care nu-i aplauda initiativele si vor sa stie cum se cheltuie banul public: “sunt ziaristi de terasa”

„Nu a fost nicio greseala din partea mea, nici astazi si nici alta data vizati de materialele suplimentare. Eu am impus un ritm de lucru foarte alert, cu angajarea unui numar mare de proiecte, care toate necesita hotarari. Aparatul executiv al primariei nu poate face fata acestui ritm in cronologia consacrata pentru functionarea consiliului local si la data convocarii consiliului nu se reuseste sa se finalizeze toate proiectele de hotarare. Si atunci eu am de ales intre a intarzia proiectele si a aduce materiale suplimentare. Dar aceste materiale suplimentare sunt puse la dispozitia consilierilor in comisii (…) Au fost si astazi (n.r. suplimentare), si apar situatii exceptionale – astazi au fost trei – cand nu se apuca sa se discute proiectele nici pe comisii. Si atunci eu mi-am facut un obicei din a invita si consilierii din Opozitie, si pe cei de la Putere la o discutie cu mine (n.r. chiar inainte de plen), pentru a le prezenta aceste proiecte care apar in ultimul moment”, s-a scuzat Robu.

Si secretarul Primariei Timisoara, Ioan Cojocari, spune ca nu este normala practica primarului si ca a fost mustrat si el in acest sens chiar de catre prefect.

„Am avut o intalnire cu secretarii la Prefectura, a fost si o mustrare vizavi de activitatea secretarului si a consiliului local. Doua aspecte a ridicat domnul prefect, ca unele proiecte se voteaza de mai multe ori si ca se introduc aceste materiale care vin in timpul sedintei. Eu tin la meseria mea si am fost riguros”, a atras atentia Cojocari.

CITESTE SI: Balamuc in Consiliul Local Timisoara: proiecte votate de 3 ori ca “sa iasa bine”. Orza s-a dat cu Puterea, iar Cojocari se crede la clasele primare

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. PDL-UL de ce au plecat de la sedinta extraordinara sa demntreze ca Primarul Nicolae Robu ca nu face fata proiectelor si pe care le are in alta ordine de zii, ba chiar are succes si sunt celelalte partide care il sustin, asa robu recomandarea cetatenilor ai acestui oras asa de mare si frumos sa le propui cui nui convine propunerile Consiliului Local este liber sa plece acasa deoarece primesc bani ca niste nesimtiti cei de la pdl au crezut ca au ciolanul o viata intreaga la bot la munca nu la furat sa mai fire si altii.