IUBESC Timisoara! Povestea unui indian care a cutreierat lumea, dar si-a gasit jumatatea si adevarata casa in Banat!

Sunt momente cand ai impresia ca Timisoara este o lume mica, un oras in care toata lumea cunoaste pe toata lumea. Pana cand dai de exemplele – rare ce-i drept – care demonstreaza contrariul. Straini, de diverse nationalitati au fost adoptati de Timisoara, care a devenit a doua lor casa, oameni de pe tot mapamondul care, desi au trait in locuri pe care multi dintre noi le idealizam, gasesc aici, la Timisoara, ceva unic, fascinant, ce localnicii s-au dezobisnuit sa observe.

Un astfel de ‘personaj’ este indianul Rajesh Misca (Venkadri). Mai mult decat un om de afaceri, el este antrenor de cricket pentru copiii de la sate, dar si la echipa nationala a Romaniei si scrie o carte de specialitate. Dar mai presus de toate, el este un cetatean al lumii care a cutreierat pamantul in lung si-n lat, ca pana la urma sa-si gaseasca jumatatea in Romania, la Timisoara. Iar acum, nici nu se gandeste sa mai plece!

Ragesh, spuneai ca faci nunta in vara asta!
Da, este o nunta suta la suta romaneasca! De fapt asta m-a determinat sa imbratisez crestinismul. N-am vrut ca in viitoarea mea familie sa existe confuzii.

Ce religie aveai pana acum?
M-am nascut hindu si probabil voi muri tot hindu, pentru ca hinduismul nu este o religie, este un mod de viata. Hinduismul iti permite sa imbratisezi orice religie, atata timp cat promoveaza dragostea, iar crestinismul este una dintre ele.

Pentru romani nu este ceva obisnuit sa amestece doua credinte.
Filozofia hindu vorbeste despre pluralism: exista bine, rau si nuante de gri. Atata timp cat faci ceva care este uman, care se leaga de a fi sensibil, integru, a fi iubitor, poti adopta orice religie doresti. Este o libertate pe care hinduismul o ofera.

Vine si familia ta la nunta?
Din nefericire, parintii mei nu mai sunt in viata, iar eu sunt singur la parinti. Familia mea este imprastiata in toata lumea. Una din surorile mele vitrege (n.r. se refera la surorile de la orfelinat) traieste in Hong Kong, iar cealalta in Statele Unite, si nici una nu va putea veni. Suntem o familie globala! (rade) Distanta ne separa. Probabil vor vedea doar inregistrarea video a nuntii.

Te poti numi un cetatean al lumii!
Da, cred ca poti spune acest lucru! Numai in ultimii 11-12 ani, am stat diferite perioade de timp in 11 tari. Fie m-am oprit o perioada de timp, fie am studiat, am lucrat sau am cunoscut cultura locului.

Ne-ai facut curiosi, pe unde ai trait?
Pot spune ca am fost pe toate cele 5 continente. In ce locuri? incepand cu Singapore, Malaezia, Australia, Tailanda, Dubai, India, bineinteles. Am facuta naveta cativa ani catre Statele Unite. Apoi am fost o perioada in Africa de Sud, China. Am venit apoi in Europa, in Austria si Romania.

Dintre atatea locuri fantastice, cum de ai nimerit fix in Romania?
Simplu si la obiect: dragostea! (rade) Se vorbeste mult despre dragostea la prima vedere, dar la varstea mea – merg pe 39 de ani – ramane valabil. Este o poveste care a inceput in februarie 2010, in Timisoara. Eu sunt nascut in ziua de Sf. Valentin, iar colegii mei au vrut sa sarbatoreasca ziua mea de nastere si au dat o petrecere. Atunci am cunoscut-o pe cea care imi este sotie.

Sa recapitulam, ai venit in Romania pentru slujba ta?
Da, sunt de profesie corporate trainer, specializat in dezvoltarea si imbunatatirea abilitatilor angajatilor si, in general, lucrez pentru companii multinationale. Inainte am lucrat pentru Wipro, a treia companie de IT ca marime din India, care a cumparat si o operatiune de la Alcatel-Lucent din Timisoara. Am fost unul dintre cei trimisi aici sa ajute la integrarea celor peste 600 de angajati in companie. Wipro este o companie indiana, iar aici angajatii sunt europeni, asa ca exista o mare diferenta de cultura. Treaba mea a fost sa ii integrez, sa transfer valorile companiei catre angajati.

Si de atunci te-ai stabilit in Romania?
Trei ani am facut dus-intors in Romania si m-am stabilit efectiv in martie 2012.

Te-ai hotarat sa ramai definitiv?
Suta la suta, da! Am luat Romania drept tara mea (n.r. adoptiva) si sa vedem cum va fi! Fac tot ceea ce pot pentru a deveni roman! Acum am o familie romana, ceea ce este un lucru foarte frumos. Mi-am romanizat intr-un fel numele de familie – Misca (n.r. a renuntat la numele sau in favoarea celui al sotiei). Mi-am deschis o companie aici in Timisoara si toate la un loc fac parte dintr-un plan pe termen lung, pentru ca vreau sa fac din Romania noua mea casa.

Ce parere ai despre Romania, comparativ cu India?
Sunt foarte multe similaritati intre cele doua tari, in termeni de unde am pornit si unde vrem sa ajungem. India, in 1999, a dat faliment. Nu mai existau locuri de munca, oamenii nu mai aveau bani, nu se intampla nimic. Dar atunci guvernul indian a spus: sa globalizam India! Au deschis usile si iata ca, in 2013, dupa 15 ani de la faliment si 33 de ani de cand si-a capatat independenta financiara, tara este o economie sanatoasa, care creste intr-un ritm foarte rapid. Romania a trecut prin revolutie si a inceput o noua viata in anii 90. Tarile noastre se aseamana foarte mult: ambele au talente, oamenii vor sa aiba succes in viata, sunt muncitori. Care ar fi problema? Inca mai avem problemele pe care le are fiecare tara, sunt oameni foarte bogati si altii foarte saraci, apoi este coruptia. Dar mai important este cum sa aduci oamenilor tot ceea ce este mai bun in lume in termeni de gandire, mentalitate. Cunoasterea si dezvoltarea abilitatilor nu trebuie sa fie apanajul elitelor, ci trebuie sa fie accesibile pentru toata lumea. Asta se intampla in India si cred ca este ceva fantastic. Doua similaritati, doua tari frumoase, si acelasi vis pentru ambele: sa mearga inainte.

Chiar crezi ca vei avea succes in Romania?
(Rade) O sa va spun asa: sunt indian si ma intorc la filosofia indiana: ce se va intampla maine este doar o speranta. Cred puternic in asta. Daca sperantele mele sunt bune, intentiile sunt bune, stiu ca oamenii vor sa fie mai buni, sa faca lucruri bune, iar daca are oportunitatea, oricine va face asta. Multumesc lui Dumnezeu ca sunt sanatos, am ceva experienta si educatie, asa ca vreau sa contribui si eu. Daca asta imi va aduce succes sau ma va omori, nu stiu! Nu am venit aici sa castig sau sa devin cineva. Am crescut intr-un orfelinat, societatea mi-a dat foarte multe, iar acum este timpul sa reintorc favorul. Nu e nimic deosebit.

Mai pastrezi legatura cu India?
N-am mai fost acolo din 2012. Inca mai am o casa mica, unde nu locuieste nimic. De cand mi-am pierdut parintii, pe cand aveam 8 ani, nu mai am multe amintiri si lucruri de familie care sa ma lege de acel loc.

Spune-ne despre cricket.
In India cricketul este o religie. Am inceput sa joc cricket pe cand aveam 13 ani. Cricketul mi-a dat foarte multe, mi-a modelat viata. Am inceput intr-o scoala de caritate din India. Neavand parinti, nu am avut sanse. Eram hraniti de doua ori pe zi si primeam doua perechi de haine noi pe an. Este un paradox: ai totul si nimic inaintea ta. Asa ca… asa mi-am inceput viata. Scoala mea avea o sectie in care intrau cei cu plata si o sectie in care erau cei ca mine, fara venituri, care studiau gratuit. Cei care erau la plata, jucau cricket in campionatul scolar. Eu care faceam parte dintre cei saraci, duceam doar gentile celorlalti. Noi jucam cricket improvizat, fara echipament, dar aveam talent. Taiam crengi dintr-un cocotier din care ne faceam betele, iar mingile le faceam din bucati de cauciuc. Credeti-ma, cand te lovea o astfel de minge, durea incredibil. Iti vedeai in fata bunicii cum veneau sa te salute (n.r. gluma indiana)!

Imi aduc aminte ca in 1985-1986, scoala noastra a mers intr-un turneu foarte greu si a infruntat o echipa puternica. Elevii nostri nu vroiau sa joace impotriva lor. Unul dintre jucatori nu a vrut sa joace, pentru ca ceilalti erau foarte rapizi. Profesorul de educatie fizica m-a chemat si mi-a zis sa ii iau locul. Am reusit sa obtin cateva puncte si echipa mea a castigat. Apoi, un antrenor al echipei de stat din Tamil-Nadu m-a intrebat la ce echipa ma voi duce. I-am spus ca nu am un club. Asa am inceput cu cricketul. M-a trecut prin scoala, m-a ajutat sa ma educ, sa muncesc, sa calatoresc prin toata lumea si in final sa ajung antrenor. Sunt un antrenor de nivel 3 – profesionist, recunoscut de Cricket Australia. In Romania sunt singurul care are acest nivel si am licenta sa antrenez si aici. Am fost un nimeni si cricketul mi-a dat totul.

Ma mai intreaba lumea de ce vrei sa ii inveti cricket pe copii din satele din Romania, ce castigi din asta? O fac din satisfactie personala. Inseamna timp, efort si putini bani. Este un sport foarte frumos, foarte apropiat de viata. Copiii din Romania ar avea numai de castigat din cricket. Nu este doar un sport. Din moment ce am experienta cu multinationale, lucrand in toata lumea, si interactionand cu circa 20-25.000 de oameni, sper ca, din aceste doua experiente, sa pot aduce o contributie la dezvoltarea acestor copii.

Ce faci pentru echipa nationala de cricket?
Trebuie sa multumesc Cricket Romania. Sunt o fundatie cu sediul in Bucuresti care va deveni o federatie sportiva. Am antrenat echipa nationala pentru cateva turnee. Am inceput anul trecut, cu cupa intercontinentala din Bulgaria. A fost prima mea experienta ca antrenor al nationalei. Am fost pe locul doi in acel turneu, din 8 tari participante. Am pierdut in finala importiva Poloniei. Dar este foarte bine, am ajuns de pe locul 6 pe locul 2 intr-un an de zile. Mai avem o cupa intercontinentala, insa se suprapune peste data nuntii, asa ca nu voi putea participa.

Pe langa aceasta ma ocup de dezvoltarea juniorilor. Am inceput in 2011, cand Cricket Romania mi-a cerut sa antrenez un grup de 24 de profesori de educatie fizica din Timisoara si Bucuresti, cum se joaca cricket si cum se invata copiii acest sport. Anul trecut am selectat 60 de copii din toata tara, dintre care 36 au fost antrenati pentru cricket profesionist.

Spune-ne mai multe despre proiectul pe care il desfasori la Timisoara.
Timisoara, dupa Bucuresti, are cel mai mare numar de cluburi de cricket din tara. Cu noi, sunt patru cluburi acum. Cluburile deja existente se concentreaza pe adulti si pe oras. Eu nu am vrut sa fac ceva ce exista deja, asa ca m-am indreptat catre zona rurala din jurul Timisoarei. Eu insumi fiind originar dintr-o zona rurala, stiu ca la sat se gasesc foarte multe talente. Sunt ca diamantele neslefuite. Daca le culegi, le cureti si le slefuiesti, devin ceva fantastic.  Acesti tineri vor sa faca performanta. Asa am inceput. Apoi am cunoscut persoane din domeniul educatiei. Am zis ca de ce sa fie doar sport si nu dezvoltare personala. A rezultat clubul Cricket Timis de care sunt foarte mandru.  Anul trecut aveam doar 60 de copii care au jucat cricket, toti de la oras. Acum avem 250 de copii din comunele periurbane si 75 de la oras.

Ce localitati acoperiti?
Din Timisoara avem scoala 25, scoala nr. 13 si scoala nr.22, dar aici nu se mai joaca, in schimb avem liceul Shakespeare care ni s-a alaturat recent. in afara de oras, mai avem scolile din Giarmata, Sanandrei, Carani, Fibis si sper sa ni se alature Pischia si Alios. De asemenea, cei din Giroc sunt interesati sa facem cricket.

Si, ai gasit acele diamante neslefuite?
Absolut! Spre exemplu, la scoala nr. 25 sunt 3-4 copii care sunt foarte talentati, iar la scoala nr.22 este un elev pe care il vad jucand, cat de curand, la echipa nationala. Sunt copii de la scoli care au deja o experienta in cricket. Cele mai noi scoli, abia acum isi arata talentele. La Fibis sunt trei copii care sunt uimitori, dar Catalin este o inspiratie, si-a facut singur o bata, i-a dat si un nume, e foarte pasionat. Apoi, Sergiu, care este stangaci si o fata, Cami, sunt talente innascute.

Despre Giarmata, nu mai vorbim, este o mina de aur de talente. Aici a trebuit sa triem copiii pentru ca efectiv au fost prea multi si nu-i puteam lua pe toti in echipa.  La selectie au venit 85 de copii din 400 si a trebuit sa alegem doar 15. David, capitanul echipei si-a facut si el o bata de cricket aproape la fel de buna ca una reala. A dat-o cu lac, i-a facut un maner si a personalizat-o. Apoi le-a spus celorlalti ca daca vor si ei una, le va face el.

La Sanandrei si Carani sunt iarasi talente fenomenale. Sunt doua surori gemene in varsta de 14 ani care au unul din cele mai naturale talente din cate am vazut vreodata.  La Shakespeare este o fata Andrada, foarte talentata si 2-3 baieti. Per ansamblu, pot sa spun ca sunt cam 60 de copii care au talent. Daca sunt antrenati, pot face din Timis una din cele mai puternice judete in cricketul din Romania.

Cat costa echipamentul? Unde se gaseste?
O bata de cricket costa cam 20 de euro, ceea ce nu este foarte mult. Nu stiu sa se gaseasca de cumparat in Romania. Le procuram fie din Anglia, fie din India.

Unde se poate juca cricket?
Avem un program saptamanal si mergem din scoala in scoala pentru antrenamente. in momentul de fata cautam un teren in afara Timisoarei unde sa putem face un centru de excelenta. De asemenea, cautam sponsori, asa ca daca gasim o primarie, un primar, care sa vrea sa ne puna la dispozitie un teren, ar fi foarte util. Am dezvoltat si un program pentru copiii cu nevoi speciale. De trei luni de zile, de cand am inceput acest program, a fost un succes. Acesti copii au trait experiente frumoase cu acest joc

Spuneai ca ai deschis o afacere in Timisoara, ti-a fost greu?
Procesul in sine a fost dificil. Mi-a luat aproape 9 luni sa o deschid. Foarte multe formalitati, dar la final este bine. Este o companie specializata in corporate training si managementul performantei.

Ai concurenta in acest domeniu?
Da, exista multe firme bune care se ocupa cu acest lucru. Corporate training este un domeniu care s-a dezvoltat foarte mult. Ceea ce eu aduc in plus este experienta si calificarile obtinute. Cunoasterea este disponibila acum tuturor. Nu mai este restrictionata, pentru un grup mic de persoane.  Sunt un trainer corporatist foarte calificat, cu certificari in training si development la Harvard si Cambridge. Ceea ce vreau eu sa aduc nou sunt ultimele noutati din domeniu, cu idei futuriste in dezvoltarea persoanelor. Training nu este un termen corect, mai degraba empowerment. Iar costurile sunt foarte mici. Oricine vrea sa-si imbunatateasca modul de gandire, poate face asta. Noi dezvoltam programele noastre. Va dau un exemplu. Orice companie vrea un program de imbunatatire a abilitatilor de comunicare. Nu exista un program standard pentru toti.

Cu ce probleme te confrunti?
Lipsa mea de indemanare la limba romana! Uneori pierdem contracte pentru ca nu vorbesc suficient de bine limba romana. Doar ca, acum, orice organizatie mare, merg pe o strategie globala. Nu tin cont daca esti roman sau nu. Asa ca prefera sa apeleze la training de la profesionisti cu experienta internationala.

Iti place Timisoara?
Iubesc Timisoara! Imi place linistea! Multi oameni ma intreaba: exista oportunitati la Bucuresti, de ce nu te duci, acolo sunt banii. Le raspund ca in ultimii 7 ani de munca am trait in orase cosmopolite, cu peste 12 milioane de locuitori. Casa mea, se afla la 10 km distanta de birou, pe autostrada. In fiecare zi, daca plecam la ora 7 si un sfert dimineata, pentru a incepe lucrul la ora 9, ajungeam la 7 si jumatate. Dar daca plecam de acasa la 7:25, cu 10 minute mai tarziu, fara exceptie, faceam 2 ore si jumatate pentru a ajunge la birou, pe aceeasi distanta. Stand intr-o masina, ascultand aceeasi muzica, zi de zi. Doua ore si jumatate doar dus, este o nebunie. in afara de asta, in ultimele orase in care am trait, Bangalore, Singapore, Melbourne, New York, Chengdu, Kuala Lumpur, sunt orase foarte mari care mi-au fost de ajuns. Am innebunit cu viata intr-un oras mare, asa ca nu, multumesc! Am nevoie de liniste. Aici vecinii stiu cine sunt, asa ca sunt fericit. Acum, si cand merg la Bucuresti, ma duc, imi fac treaba, dar vreau sa ma intorc acasa. Timisoara este foarte  frumoasa, iubesc Timisoara!