Interviu cu managerul BC Timba, Sebastian Raducanu: ‘Vreau sa fac la Timisoara o scoala de baschet de calitate’

Sebastian Raducanu a reusit sa o aduca echipa BC Timba in Liga Nationala de baschet, iar ‘ursii’ au trecut cu brio peste primul sezon in liga intai, insa galben-negrii se confrunta cu destule probleme inaintea noii editii de campionat.

Esti pregatit pentru inca un sezon in Liga Nationala?
Pregatit nu o sa fiu nici in noiembrie, nici in decembrie, dar incepem incet-incet sa ne pregatim, sa facem programul, sa mai aducem jucatori in limita bugetului pe care il avem. Nu putem spune ca suntem pregatiti, dar sper sa fim la un moment dat.

Cat de greu a fost sezonul trecut?

Foarte greu din punct de vedere financiar, foarte greu din punct de vedere al faptului ca a fost primul an in Liga Nationala pentru noi, a fost o experienta noua, cu care nu ne-am mai intalnit. Pe parcurs, incet, incet,  insa, ne-am mai obisnuit si ne-am adaptat la situatia in care eram.

Ati spus la un moment dat ca in fiecare dimineata va gandeati sa renuntati…
Da, tot timpul ma gandesc la chestia asta…E greu. Din pacate, in Romania marketingul sportiv nu duce la aceleasi rezultate la care duce in Europa sau in Statele Unite. Ne lovim de o lege a sponsorizarii foarte proasta, ne lovim, pe de alta parte si de o reticenta din partea sponsorilor, suntem priviti tot timpul ca si persoane sau cluburi care vin sa ceara mila. Nu e deloc asa si poate ca si asta este motivul pentru care nu avem performante sportive  nici la nivel de echipe nationale, pentru ca nu se investeste din aceste motive.

Ati primit in cele din urma 200 de mii de lei si de la Consiliul Local, in ce masura va ajuta?
Ne ajuta, nu putem spune ca nu ne-ar ajuta, doar ca nu este suficienta suma. Eu am spus si voi continua sa sustin ideea ca cluburile sportive trebuie sustinute financiar de catre consiliile locale si judetene, dar doar pentru a le oferi posibilitate de desfasurare a competitiei. Atat. Restul, salarii si alte aspecte, tin exclusiv de clubul respectiv. Pentru desfasurarea unul campionat in Liga Nationala de baschet iti trebuie intre 120-160 de mii de euro. Acolo, daca ajuta cluburile, eu zic ca lucrurile pot evolua. Dar pe fiecare in mod egal. De genul, vedem cat costa capionatul, te sustinem parte din suma respectiva. Nu  facem asocieri pentru ca nu duc nici unde. Sunt milioane de euro care se consuma pe nimic. Ne uitam la performante si vedem zero.

De ce crezi ca a fost inversunarea aceea din partea primarului vizavi de Timba?
Nu stiu excact. Sper ca singurul motiv este cum a spus si domnul primar in toamna anului trecut, ca nu poate sustine decat o singura echipa, explicatie pe care si-a mentinut-o si in acest an, numai ca, de aceasta data, consilierii au vazut lucrurile putin diferit. Daca sunt  dedesupturi nu ma privesc pe mine si sper sa nu ajungem chiar, din alte motive, sa nu promovam si sa nu sustinem sportul.

Relatia cu BC Timisoara care mai este?
Este aceeasi relatie buna pe care am avut-o de la inceput, ne ajutam in continuare, cel putin la nivel de conducere. Eu cu Leo Demaio si mai nou si cu domnul viceprimar Deaconu, avem o relatie de colaborare, deja am inceput sa stabilim datele pentru aceasta pregatire de vara ca sa nu ne intersectam, sa nu ne suprapunem pe sala…Este o relatie perfecta, din punctul meu de vedere.

Cum stati cu lotul?
Avem jucatoii romani care au fost si anul trecut,  l-am readus pe Denham Brown, capitanul echipei, am mai facut cateva transferuri, am mers in general pe jucatori mai tineri pentru ca nu avem posibilitatea financiara de a ne face un lot din jucatori de acelasi nivel ca al lui Denham Brown. Probabil ca am fi campionii Romaniei, daca am reusi asta.

V-ati axat pe jucatori straini…

Da. Eu as prefera sa joc doar cu romani, dar e clar ca nu se poate, decat printr-o regula general valabila. Altfel, din pacate sau din nefericire, sunt foarte putini jucatorii romani care pot face fata nivelului impus de jucatorii straini. E o discutie lunga cu privire la statutul jucatorului roman, cu privire la salariile pe care le vor unii dintre ei. Eu as prefera sa se joace macar cu un numar impus de jucatori romani, tocmai pentru a creste valoarea jucatorilor nostri. Dar aici problemele vin din spate, de la cluburile de juniori, de la profesorii de la aceste cluburi care, daca ne uitam la scolile private din Timisoara, nu sunt dispusi si nu sunt setati pentru a crea jucatori de performanta. Este o mica afacere si promoveaza, sa zicem, miscarea. Dai copilul patru ore pe saptamana la baschet, ca sa nu stea in acele patru ore acasa, pe calculator sau altundeva. E bine pe de o parte, dar nu vor putea sa faca performanta in stilul asta.  Iar in momentul in care se percep taxe exorbitante de la scoli ca sa faci cursuri de baschet, e clar ca nu mai ai ce sa mai investesti pe langa in copil.

Revenind la echipa, care va fi obiectivul anul acesta?
E clar ca trebuie sa fie un obiectiv un pic diferit fata de cel de anul trecut. Nu m-as pronunta pentru ca nu stiu exact structura bugetului, nici nu pot sa le cer la jucatori sa faca performanta deosebita in conditiile in care noi stam rau cu banii. Pentru anul trecut, eu inca o data vreau sa sa-i felicit si sa le transmit aprecierea mea maxima jucatorilor si tuturor celor care au fost in staff-ul nostru, fiindca noi am avut probleme financiare si  inca mai tragem dupa anul trecut, au fost intarzieri salariale…dar, cu toate astea, jucatorii si-au vazut de treaba, au jucat si s-au comportat exemplar. Pana si apartamentele in care au stat le-au lasat pe toate exact in acelasi stadiu in care le-au primit. Din punctul acesta de vedere, sunt si am fost foarte multumit. Tind sa spun un obiectiv de 10-12 pentru sezonul acesta, dar probabil intr-o luna vom sti mai multe.

Incepeti cum nu se putea mai greu, cu Ploiestiul in Cupa…
Da,  nu cred ca exista o echipa mai dificila… Noi mergem sa jucam, poate buturuga mica rastoarna carul mare, chiar daca sansele sunt mici, jucam cu campioana Romaniei. Dar vom fi la inceput de drum si  noi si ei si am observat in ultimii ani ca Asesoftul isi da drumul in partea a doua a campionatului. Vom vedea ce va fi.

In campionat debutati cu Sibiul, in deplasare...
Programul din campionat e foarte, foarte greu. Jucam la Sibiul, vine Oradea, jucam la Rovinari, vine BC Timisoara, mergem la Cluj… E un inceput greu pentru noi si mai mult de atat, in tot turul, daca nu ma insel, jucam aproape toate meciurile cu contracandidatele nostre directe in deplasare, ceea ce poate sa fie un avanataj sau un dezavantaj. Oricum, tragerea la sorti de anul trecut a fost mult mai ok. Dar nu avem ce face, pana la urma tot trebuie sa jucam cu toate echipele.

Ce te face sa continui cu BC Timba, in ciuda greutatilor cu care va confruntati?
In primul rand, dragostea pentru baschet. In al doilea rand, atasamentul fata de tot ce inseamna Timba, pentru ca este si creatia mea, e greu sa te desparti de un lucru  pentru care stii cat de mult ai muncit ca sa il duci unde este. Ne-am creat totusi o imagine in acest an… Intr-adevar, sunt si alte probleme in viata care poate te duc la un moment dat la o astfel de despartire, dar sper sa nu fie cazul. Sper in continuare ca oamenii sa-si dea seama ca se poate promova o societate sau o oranizatie non-sportiva si printr-o organizatie sportiva, asa-numitul marketing prin sport. Eu sper ca si lucrurile in economie se vor mai aseza si sa ducem proiectul pana la capat in forma pe care ne-o dorim. Eu sper sa reusesc in aceasta vara sa pornesc si scoala de baschet, care e un proiect foarte important, pentru care am cerut finantare si  unor structuri private, care au astfel de programe.

Cum vezi acest proiect cu scoala de baschet?
Vreau sa pornim cu copii de la 7-8 ani. Noi incercam sa dam si o alta imagine acestui fenomen, vrem sa alegem 4-5 zone in Timisoara, sa inchiriem sali in zonele respective, unde sa se poata face cursuri de baschet, cu profesori de baschet, cu invitati, profesori de baschet din Serbia, din Ungaria, poate chiar si de peste ocean, persoane cu care avem colaborari si sa cream o emulatie. Facem asta si pentru ca in sezonul 2012-2013 ne-au contactat peste 50 de parinti care ne-au intrebat de ce nu facem si o scoala de baschet, pentru ca, copiii care veneau sa sustina Timba, erau faceau baschet fiecare in alta parte si toti voiau sa apartina de Timba. Nu neg ca si foarte multe persoane autorizate ne contacteaza ca vor sa faca baschet sub emblema clubului. Pana acum am refuzat aceste persoane pentru ca vreau sa fac o scoala de baschet de calitate, cu programe de calitate, cu schimb de experienta si  din care, chiar sa crestem jucatori, pentru ca de aceasta problema ne lovim si noi acum, cautam jucatori tineri si nu gasim. De exemplu, nu suntem capabili sa inscriem echipa de U20 anul acesta pentru ca nu avem de unde lua jucatori. Suntem nevoiti sa facem o echipa de divizia B, pentru ca Federatia ne obliga, ori Divizia B, ori U20. Jucatori pentru U23 aveam, dar U20 nu am de unde sa fac rost, jucatorii de la clubul sportiv joaca la BC Timisoara, altii nu sunt. Asa ca deocamdata, vom avea o echipa in  liga a II-a, unde nu exista reguli de varsta si exista posibilitatea sa inscriem si jucatori straini. Poate asta o sa fie la un moment dat un avantaj, desi nu vreau sa ma gandesc la el.

Unde ai vrea sa ajunga BC Timba ca sa poti sa te declari cat de cat multumit?
As vrea ca echipa sa ajunga in situatia ca la un inceput de sezon sa aiba asigurat 70% din buget, atunci eu m-as simti foarte linistit. E clar ca in momentul in care ai bugetul stabilit de la inceput, ai un mare avantaj. Eu nu pot lua multe decizii pentru ca nu stiu bugetul, unele decizii mi le asum si risc, pe altele mi-e frica sa le iau si nu le iau. Iar cand poate am posibilitatea sa le iau, e prea tarziu.  De asta marea mea dorinta e sa existe o continuitate. Altfel e greu, nu poti sa mergi ca, lasa ca o sa vedem luna viitoare, poate apare cineva, poate mai creste PIB-ul sau mai primim ceva de la Consilul Judetean. Asta nu duce la performanta, duce la stres, la chin, e o povara la un moment dat si iti vine sa te lasi.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Este de felicitat clubul TIMBA pentru performanta sportiva si de imagine pentru TM. Insa este rusinos pentru TM faptul ca administratia publica locala nu sustine in NICI UN FEL activitatile sportive pentru COPII. Pentru nici un club sportiv de copii nu este NICI O sala gratuit pusa la dispozitie. Toate scolile percep taxe de la antrenorii de copii la fel ca si salile private. Este rusinos ca institutiile publice se considera comercianti. Nu exista in TM nici un promotor pentru sportul de masa. Toata administratia publica cauta realizarea de venituri din salile sportive scolare. Este halucinant sa mergi cu copilul la poarta unui liceu sau scoala generala cu o minge si BODYGUARD-ul sa-ti spuna ca este INTERZIS accesul pe teren. Este incredibil cum gestioneaza Inspectoratul Scolar Judetean si autoritatea publica locala problema terenurilor scolare. Pentru copiii din TM este mai usor sa obtina o bere decat accesul pe terenurile scolilor in afara orelor de curs. Si apoi, tot noi, ne miram ca avem generatii intregi de interlopi si prostituate, hoti si alte feluri de infractori, inclusiv juvenili. Ne miram deasemenea ca cetatenii care au valoare si initiativa vor sa emigreze. Pai de duc si ei unde stiu ca este ceva pentru copiii lor. In TM s-a ajuns doar la platit taxe si impozite pentru copii, fara sa se intoarca ceva catre ei. Este dezgustator. Are dreptate domnul Raducanu in privinta junioratului sportiv in TM. La toate sporturile. Autoritatile publice locale nu se preocupa de aceasta problema, pe langa multe alte probleme sociale. Autoritatile publice locale se preocupa doar de afaceri, politica, imagine publica si taxare.

  2. Succes TIMBA!
    Feliciari pentru tot ceea ce face stafful, dar mai ales pentru bun simt, modestie si fair play. Raritati in spatiul romanesc (nu numai sportiv). Respect!