Liceul de Arte Plastice se muta in locul Colegiului Tehnic de Vest. Elevii de la colegiu vor invata la Generala 9. Primaria Timisoara se pregateste sa desfiinteze colegiul?

TIMISOARA. Consilierii locali au decis, in sedinta extraordinara de marti, sa mute Liceul de Arte Plastice in cladirea in care functioneaza acum Colegiul Tehnic de Vest, iar Colegiul Tehnic sa-l mute in Scoala Generala nr. 9 de pe Bv. Liviu Rebreanu.

Profesorii care predau insa la Colegiul Tehnic de Vest refuza sa plece din cladirea de langa Colegiul National Banatean si spun ca spatiul de pe Liviu Rebreanu nu se potriveste deloc activitatii de invatamant desfasurata de ei.

In plus, oamenii se plang ca foarte multi dintre elevii lor vin din satele de langa Timisoara si nu vor avea cu ce sa se deplaseze pana pe Liviu Rebreanu.

Acestia au fost prezenti in Sala de Consiliu la sedinta de marti si si-au varsat naduful.

Pe de alta parte, nici cei de la Liceul de Arte Plastice nu sunt foarte entuziasmati de mutare. Asta dupa ce initial fusesera mutati – printr-o hotarare de consiliu local – in Scoala Gen. nr. 9, dar nu au vrut sa plece din centrul orasului.

Profesorii acuza Primaria Timisoara ca mutarea anumitor institutii in Colegiul Tehnic de Vest ar fi ultima solutie. Au primit insa si o avertizare, de la viceprimarul Dan Diaconu, care le-a atras atentia ca numarul elevilor Colegiului Tehnic scade de la an la an. Mai mult, Diaconu spune ca ultima solutie ar fi desfiintarea, nu mutarea.

„Din 470 de locuri, la Colegiul Tehnic sunt ocupate 401, in clasa a 9-a au fost doar 30 de locuri ocupate. Nu asta este ultima solutie, mutarea. Din pacate, s-ar putea ca ultima solutie sa fie desfiintarea, daca lucrurile merg asa cum sunt in momentul de fata. Eu cred ca in acest moment Scoala Gen. 9 ofera tot ce tine de proces de invatamant efectiv”, a apreciat viceprimarul Dan Diaconu.

Nici consilierii PDL nu au fost de acord cu mutarea. Adelina Tirziu a atras atentia ca in cladirea de pe Bulevardul Liviu Rebreanu s-au investit 200.000 de euro pentru a face fata cerintelor Liceului de Arte Plastice, moment in care din sala s-au auzit aplauze. Cei adunati in sala l-au acuzat insa pe primarul Robu de discriminare. Edilul a rabufnit imediat.

„Aici nu este talcioc. Avem o scoala in care s-au investit sume importante, care a fost pusa la punct, este inadmisibil sa continuam sa tinem lacatul pe ea. Colegiul Tehnic poate functiona dupa analiza care a fost facuta in Scoala Gen nr. 9, urmand ca noi sa-i ajutam si pe copii sa se deplaseze. Cei care vin cu trenul, nu e o problema pentru noi sa punem la dispozitie un autobuz pentru ca ei sa fie dusi de la gara la scoala. (…) Nu mai putem sa tinem Liceul de Arte aici, platim chirii uriase si sa tinem lacatul pe Scoala Gen 9. Ea nu poate acoperi nevoile Liceului de Arte. Despre asta e vorba, trebuie sa fim rationali, dincolo de interese personale sau de grup sa discutam in termeni de argumente. Sa nu creada cineva ca aceasta mutare este facuta doar ca sa ne aflam in treaba, este facuta dupa analize”, a explicat Nicolae Robu.

Cei de la Colegiul Tehnic s-au intrebat insa cum de spatiul de la Gen. 9 se potriveste pentru ei si nu s-a potrivit pentru Liceul de Arte Plastice.

„Noi, care suntem de specialitate in domeniul constructiilor, avem ateliere. S-au desfiintat scolile profesionale si de anul trecut s-au repornit. 5 ani am fost fara ele. La ora asta avem inca putine clase profesionale, dar daca pornesc, asa cum ar fi normal, avem nevoie de ateliere. Noi le avem la locatia in care suntem. De fapt, se distruge o posibilitate de a da Timisoarei specialisti in domeniul constructiilor”, s-a plans tehnicianul de la Colegiul Tehnic.

Un alt profesor de acolo a atras atentia ca acest colegiu este singurul care scolarizeaza in judetul Timis pe specializari in domeniul constructiilor, in domeniul electric, dulgheri, zidari, structuristi, sudori sau instalatori.

„Piata muncii vuieste si are nevoie de aceste meserii. Am avut cerinte tot mai mari, nu este un liceu oarecare. Este inuman, acest schimb este un moft, din punctul meu de vedere”, a spus profesorul.

Reprezentantii Colegiului au format efectiv coada la microfon in Sala de Consiliu a Primariei Timisoara, dar primarul nu a mai vrut sa-i asculte.

„Nu va suparati, nu trebuie sa vorbeasca toata lumea. Aici nu suntem la mitingul unde toata lumea merge la microfon. Sunt niste reguli, conform regulamentului nici nu ar fi trebuit sa aveti interventii, dar am considerat ca este bine pentru linistea dumnevoastra sa va spuneti punctele de vedere. Nu va suparati, nu putem sa stam ca vorbiti 10 oameni, ati vorbit 3 deja”, a spus Robu.

In cele din urma, a luat cuvantul si directoarea Liceului de Arte, care a tinut sa precizeze ca nici elevii de la Arte nu sunt mai presus decat cei de la colegiu, dar nici cei de la colegiu nu sunt mai presus decat cei de la Arte.

„Comasarea Liceului de Arte Plastice cu Gen. 9 a fost realizata in 2007 cu scopul de a se construi in curtea acestei scoli un campus pt noi, ceea ce nu s-a realizat. Istoria este cunoscuta, dar daca atunci, la acea comasare, a fost cumva conditionata de acest lucru, de ce incapem acum in acest spatiu? Nu suntem o scoala cu 200 de copii, suntem o scoala cu 365 de copii. Toti copiii nostri sunt copii care trec un examen de admitere dovedindu-si calitatile in domeniul artelor plastice. Suntem unicul liceu de acest profil din judet. Conditiile spatiului in care trebuie sa ne desfasuram activitatea sunt specifice. Nu am vrut niciodata sa aducem dezavantaje altor colegi, dar consideram ca din pozitia noastra de unic liceu de acest profil din judet, avem datoria fata de elevii care au anumite calitati sa ne straduim sa le asiguram conditiile ca sa-si cultive si sa-si dezvolte aceste abilitati”, a spus femeia.

Proiectul a fost aprobat pana la urma cu 15 voturi „pentru” si cu 4 „impotriva. Avea nevoie de 14 voturi ca sa fie aprobat, a spus secretarul Primariei Timisoara, Ioan Cojocari.

In cele din urma, reprezentantii Colegiului Tehnic de Vest au parasit sala de consiliu, destul de nervosi, si au spus ca nu se vor muta din cladirea de langa Colegiul National Banatean.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.