Prefectul sfidat in Consiliul Local Timisoara, dupa ce a cerut revocarea unei hotarari votata de 3 ori, ca sa iasa cum vrea primarul Nicolae Robu. Vezi ce s-a intamplat!

TIMISOARA. Prefectul de Timis s-a autosesizat dupa ce consilierii locali au votat de 3 ori un proiect de hotarare, pana sa iasa pe placul primarului Nicolae Robu care isi dorea cu ardoare sa-l vada aprobat. Reprezentantul guvernului a cerut Consiliului Local sa revoce hotararea aprobata la a treia mana, insa alesii au decis, in sedinta extraordinara care a avut loc marti, sa-si mentina decizia.

Va reamintim ca in 18 iunie, in sedinta de plen din Consiliul Local Timisoara, un proiect a fost votat de 3 ori pana cand a intrunit numarul de voturi necesare sa fie aprobat. Asta dupa ce la primele doua votari picase.

CITESTE SI: Balamuc in Consiliul Local Timisoara: proiecte votate de 3 ori ca “sa iasa bine”. Orza s-a dat cu Puterea, iar Cojocari se crede la clasele primare

CITESTE SI: Votare ILEGALA la Timisoara! Hotararea Consiliului Local Timisoara care a fost votata de 3 ori ca sa iasa cum a vrut primarul Nicolae Robu va fi reanalizata

Prefectul de Timis s-a sesizat ca a fost incalcata legea.

„In procesul verbal incheiat, s-a consemnat faptul ca proiectul de hotarare a fost supus consiliului local spre aprobare de trei ori, intrucat nici la prima si nici la a doua deliberare proiectul in cauza nu a intrunit numarul de voturi cerut de lege. Rezulta, astfel, fara echivoc, ca au fost incalcate atat prevederile OUG nr. 35/2002 privind aprobarea Regulamentului cadru de organizare si functionare a Consiliului local, cat si cele ale Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului local al municipiului Timisoara, aprobat prin Hotararea nr. 4/2005 si modificat prin Hotararea nr. 315/2008”, se arata in adresa trimisa de Prefectura Timis catre Consiliul Local Timisoara.

Mai mult decat atat, cei de la Prefectura spun ca legea este foarte clara: „proiectele de hotarari sau propunerile respinse de consiliu nu pot fi readuse in dezbaterea acestuia in cursul aceleiasi sedinte”.

Asa se face ca Prefectura a cerut CLT revocarea actului, insa alesii locali, convinsi din nou de primarul Robu, au votat pentru mentinerea deciziei initiale. Asta dupa ce, in timpul sedintei de marti, primarul Robu s-a deplasat din fotoliul sau si a incercat sa-i convinga si pe alesii PDL sa voteze pentru mentinere. Prefectul va primi acum un nou proces verbal al sedintei anterioare in care alesii locali isi arata sprijinul pentru mentinerea deciziei. In consecinta, Prefectura Timis ar putea da in judecata Consiliul Local Timisoara.

Secretarul Primariei Timisoara nu crede insa ca va fi deschis un proces. Cel putin din experienta lui.

„S-a consemnat din ce cauza s-a reluat votul. Acum s-a mentinut votul, cu precizarea completarii procesului verbal, care se va trimite la Onor Prefectura si Onor Prefectura n-are decat sa decida daca ramane hotararea in vigoare, considera indestulator raspunsul dat sau are dreptul sa atace in contencios-administrativ si atunci automat se suspenda hotararea. Din experienta mea, cred ca Prefectura nu va ataca in instanta”, a apreciat secretarul Primariei Timisoara.

Intrebat daca consilierii locali au actionat corect, votand de 3 ori un proiect de hotarare, secretarul Ioan Cojocari a raspuns ca… Consiliul Local este suveran. Mai mult decat atat, s-a bazat pe afirmatiile primarului Nicolae Robu, care sustine ca de vina este sistemul de vot, care… nu functioneaza de fiecare data asa cum trebuie.

„Din experienta mea, Consiliul Local e suveran. Deci, intelegeti ce spun… Incalca altii treburi mult mai grave decat sa voteze o data sau de doua-trei ori. Vedeti ce se spune, tehnica asta te omoara! Inainte, cand votam din 2 in 3 era mai bine”, a conchis Cojocari.

Inainte de vot insa, cativa consilieri locali au atras atentia ca proiectul votat, care face referire de fapt la schimbul de terenuri dintre Primaria Timisoara si proprietarii Acvariului care a fost mutat din centrul Timisoarei, poate fi de natura penala.

„Ne aflam intr-o situatie periculoasa, acest schimb de terenuri este de natura penala. Noi am dat 3 terenuri ca oamenii astia sa-si mute Acvariul si sa obtinem pasajul. Noi avem oportunitatea sa reusim, daca anulam aceasta hotarare, sa scapam oricum de Acvariu”, a atras atentia consilierul PNTCD Bogdan Herzog.

CITESTE SI: Primaria Timisoara plateste oricum pentru mutarea Acvariului din Piata Operei. 100.000 de lei trebuie sa primeasca ADP, spune Curtea de Conturi

Cu toate ca opiniatimisoarei.ro a aratat ca Primaria Timisoara este obligata, conform inspectorilor Curtii de Conturi, sa plateasca 100.000 de lei catre ADP pentru a se finaliza acest schimb, primarul Nicolae Robu o tine pe-a lui.

„Ma asteptam ca toata lumea sa inteleaga ca nu s-a dat nimic pentru Acvariu. S-a adus inapoi in domeniul public subpasajul din Piata Victoriei contra a 3 terenuri, pe baza de evaluari facute de experti si pe baza de dublura a evaluarii. (…) Noi am conditionat doar materializarea acestui schimb de proprietati de indepartarea Acvariului. Nu s-a dat niciun leu si niciun centimetru sau milimetru de patrat de teren, nicio alta valoare pentru Acvariu. Tot ce s-a dat, s-a dat pentru readucerea in patrimoniu a pasajului”, a explicat vizibil iritat Robu.

Consilierul PDL Constantin Stefan Sandu a dorit sa afle cui apartine acum pasajul, in conditiile in care inca nu a fost eliberat si Primaria nu se foloseste de spatiu, mai ales ca in Piata 700 se ridica deja noul Acvariu.

„Este intrat in patrimoniul nostru, dar nu este inca eliberat fiindca se asteapta dupa o hotarare de guvern (n.r. pentru cel de-al treilea teren dat la schimb)”, a explicat Robu.

Primarul Nicolae Robu a „inventat” o motivatie pentru votul multiplu cu care vrea sa-l „pacaleasca” pe prefect

Cat despre votarea multipla, primarul Timisoarei spune ca „se poate pune la vot de mai multe ori cand sunt erori materiale constatate”. El a propus ca in sedinta extraordinara sa se dea doua voturi: „pe de o parte, mentinerea punctului de vedere asupra proiectului si, pe de alta parte, este completarea procesului verbal cu lucrurile care s-au spus aici si n-au fost consemnate din motive tehnice, nu din alte cauze”.

Votul initial a fost mentinut de 12 consilieri locali care au votat pentru mentinere. 3 alesi au fost impotriva si unul nu a votat deloc.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.