Timisoara de 5 stele. Cazatoare? Tot mai multe rampe clandestine de gunoaie in oras. Nesimtirea la ea acasa

TIMISOARA. Un oras european, de 5 stele, aspirant la titlul de Capitala Culturala Europeana pentru anul 2021. Asta se vrea a fi Timisoara, capitala Banatului, insa faptele timisorenilor dovedesc contrariul. Nu toti banatenii care locuiesc in Timisoara stiu sa isi respecte orasul. Dovada sunt rampele clandestine de gunoi care apar uneori chiar si peste noapte, cu toate ca politistii impart o sumedenie de amenzi.

Depozitarea deseurilor pe strazile Timisoarei este ilegala, atrag atentia autoritatile! Timisorenii au ocazia sa scape de obiectele voluminoase de care nu mai au nevoie in timpul curateniei de primavara sau in timpul curateniei de toamna. Sunt si locuri unde se poate arunca molozul sau gunoaiele rezultate din amenajari, insa cei care au mai mult de 1 metru cub trebuie sa scoata bani din buzunar pentru ca cei de la Retim sa le colecteze. Asa se face ca le arunca pe unde pot, printre blocuri, pe sub poduri, langa bulevardele principale sau la periferie.

Amenzi de 10.000 de euro intr-o singura luna!

Politistii locali au stat si la panda sa-i prinda pe cativa dintre vinovati si in ultima luna au dat peste 100 de amenzi, in valoare de peste 40.000 de lei. In doar o luna, unii timisoreni au platit aproape 10.000 de euro pentru nesimtirea lor.

„Am avut identificate, in luna iulie, un numar de 17 rampe clandestine in Timisoara si 19 terenuri nesalubrizate si neimprejmuite de catre proprietari, fapt care duce tot la formarea de rampe clandestine. Am aplcat 73 de sanctiuni incadrate la HCL 371/2007 pentru abandonarea deseurilor pe domeniul public si 54 de sanctiuni incadrate la Legea 24/2007, tot pentru abandonare de deseuri”, a spus, pentru opiniatimisoarei.ro, Nicoleta Popa, purtator de cuvant Politia Locala Timisoara.

Amenzile sunt destul de mari, insa nimeni nu pare sa tina cont de asta. Persoanele fizice risca sa plateasca intre 500 si 1.000 de lei daca arunca gunoaie pe domeniul public, iar cele juridice intre 1.000 si 2.500 de lei.

„Colegii nostri de la Protectia Mediului organizeaza si pande, dar sunt si depistari in teren, oameni care sunt prinsi asupra faptului. Avem, in plus, 4 locatii in care Retim a constituit puncte de colectare in afara celor existente deja, unde se poate depozita pana la 1 metru cub de deseuri din constructii. Noi in primul rand trimitem somatii asociatiilor de locatari si apoi trecem la amenzi”, ne-a mai spus Nicoleta Popa.

Cei de la Retim sunt legati de maini si spun ca merg sa ridice deseurile aruncate in rampele clandestine la cererea Politiei Locale.

„Perioadele de curatenie generala sunt facute publice de catre Primaria Timisoara, iar in afara acestor perioade orice depunere de deseuri pe domeniul public este considerata depunere ilegala si se sanctioneaza conform prevederilor legale de catre autoritatile imputernicite in acest sens. Dupa sanctionarea lor si sesizarea Retim privind existenta acestor situatii, angajatii societatii de salubritate iau masuri de ridicare a deseurilor”, ne-a declarat Livian Hotico, purtator de cuvant Retim.

Sunt o sumedenie de locuri in care apar peste noapte rampele clandestine, pe Aleea Sportivilor, in zona Traian, langa Liceul Azur, langa Institutul Directiei de Sanatate Publica de pe strada Victor Babes, pe sub podurile din oras sau chiar langa bulevardele principale, cum ar fi in spatele blocurilor de pe Calea Circumvalatiunii. Asa arata un oras european, care se vrea a fi Capitala Europeana a Culturii.

Va invitam, dragi cititori ai opiniatimisoarei.ro, sa dezvaluiti alte locatii unde ati descoperit rampe clandestine de gunoi si, eventual, daca ii surprindeti pe faptasi, sa trimiteti imagini care dovedesc nesimtirea acestora pe adresa [email protected]!

CITESTE SI: Scuipa seminte pe strada, isi arunca gunoaiele la margine de drum, parcheaza unde-i taie capul! Vezi Topul nesimtirilor in Timisoara!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Problema s-ar putea rezolva simplu.. In locurile de depozitare clandestine devenite sa zicem traditionale puse un tomberon mare de tip bena de camion si lumea cred ca ar arunca gunoiul in ele