Plimbarile dese in strainatate ale vicepresedintelui CJT Marian Vasile, samanta de scandal in Consiliul Judetean! Cum il apara seful Titu Bojin?

TIMISOARA. Dupa ce pedelistii timiseni au semnalat acum o saptamana ca vicepresedintele CJT Marian Vasile o tine tot intr-o plimbare prin strainatate de cand a fost numit la Consiliul Judetean, luni, in plen, alesii au readus pe tapet subiectul.

Consilierul Judetean al PDL Sorin Cociobea l-a intrebat pe presedintele Titu Bojin daca sunt eficiente deplasarile lui Marian Vasile, multe dintre ele la Bruxelles. „Cred ca ar trebui sa schimbe sensul spre Bucuresti sa aduca bani in Timis„, a spus Cociobea.

Liderul CJT ii asigura pe consilieri ca adjunctul sau n-a mers in strainatate chiar de capul lui. Ci doar cu aprobare.

Din punctul meu de vedere, v-as ruga sa intelegeti ca l-am desemnat sa ramana pe zona externa. Functia pe care o are ii da posibilitatea sa faca lobby, nu sa vina cu geanta cu bani. Am avut si eu discutii cu el pentru a sustine niste proiecte. Eu nu ma supar deloc si chiar m-as bucura sa ne reprezinte in extern. De fiecare data a avut aprobarea mea, nu a plecat niciodata fara aprobare„, a tinut sa precizeze presedintele Consiliului Judetean Timis, Titu Bojin.

Marian Vasile a inceput sa se justifice si sa sustina ca totul e doar o manevra politica impotriva lui.

Ar trebui sa ne ocupam de actul administrativ si nu de politica. Vizavi de schimbarea directiei, va spun ca am fost la Bucuresti pentru negocierea programului Romania- Ungaria, unde am discutat despre multe chestiuni importante, lucru pe care il fac inclusiv la Bruxelles. Invit un coleg din Consiliul Judetean sa vina cu mine pana la Bruxelles, sa vada ce inseamna un astfel de drum, sa vedeti despre ce este vorba. In ultimele 4 deplasari am fost singur, chiar daca de multe ori trebuia sa merg insotit”, a explicat vicepresedintele CJT Marian Vasile.

Va reamintim, saptamana trecuta,  deputatul PDL, Alin Popoviciu, si consilierul judetean al aceluiasi partid, Sorin Cociobea, au solicitat la Consiliul Judetean o lista cu deplasarile vicelui Marian Constantin Vasile, membru PNL. Ca sa nu-i sifoneze imaginea, acesta din urma ar fi incercat sa-i ‘combine’ pe pedelisti sa renunte la demers si sa… ‘se inteleaga‘.
Potrivit lui Popoviciu, Vasile s-a plimbat, de cand este vicepresedinte la Consiliul Judetean Timis, in mai multe tari, precum Belgia, Franta, Albania ori Suedia.

CITESTE SI: Alin Popoviciu: ‘Astia din PNL nu prea au iesit din tara!’ si dau acum navala. Vezi cate deplasari in strainatate a avut vicele CJT Marian Vasile!

Dupa ce Cociobea a depus cerere pentru deplasarile lui Marian Vasile, am constatat ca asemeni sefului lui de partid si Vasile s-a plimbat. Vad ca astia de la PNL nu prea au iesit din tara si acum au prins un moment bun si cred ca invart globul si unde le iese acolo pleaca. Omul s-a plimbat in Belgia, in Ungaria, la Szeged cred ca merge zilnic sa manance un gulas, a fost la Paris, in Albania unde s-a dus sa vorbeasca de descentralizare, a fost si in Suedia unde a avut scoala de vara“, a spus Popoviciu.

Deputatul a mai dezvaluit ca vicele de la CJT cand a aflat de demersul democrat-liberalilor a incercat sa ii convinga pe acestia sa nu dezvaluie nimic despre deplasarile pe care le-a facut.

Cand a vazut ca am incercat sa facem lucrul asta a incercat sa dea de mine printr-un consilier judetean al PNL. I-am transmis ca nu ma intereseaza subiectul, apoi s-a gandit ca ar fi un moment bun sa il sune pe Ostaficiuc. Intamplarea a facut ca am fost langa Ostaficiuc. Vasile i-a spus lui Ostaficiuc cate face el la CJT si a incercat sa ii spuna ca ar fi bine ca deocamdata sa nu iesim cu deplasaraile lui si ca a avut o discutie cu domnul Robu si ar trebui sa se apropie mai mult de PDL pentru ca PSD ii toaca din toate punctele de vedere si ca relatia cu PSD nu mai poate tine mult si ca s-au gandit sa inceapa o colaborare cu PDL“, a spus Popoviciu.

Deputatul a mai spus ca urmeaza sa depuna o noua cerere la Consiliul Judetean pentru a afla sumele cheltuite cu aceste deplasari de catre Marian Vasile si cine sunt persoanele care l-au insotit.

Vicepresedintele CJT, Marian Vasile a recunoscut ca l-a sunat pe presedintele PDL Timis, Constantin Ostaficiuc, insa, sustine el, pentru a se arata intrigat de actiunea pedelistilor.

Da, l-am sunat pe domnul Ostaficiuc, spunandu-i ca sunt intrigat de acesta initiativa a PDL care ma vizeaza personal, avand in vedere ca pentru toate deplasarile in strainatate am avut o motivatie serioasa si rezultate concrete, iar in ceea ce ma priveste am incercat sa fiu impartial in actul administrativ si relatia cu PDL“, a declarat vicepresedintele CJT.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.