Liceele din Timisoara se bat pe laptopuri si tablete in filme de prezentare pe Internet. VIDEO-uri cu cele mai bune clipuri! Tu pe care il votezi?

TIMISOARA. O cunoscuta companie de produse electronice a lansat o competitie in care s-au inscris zece licee din Timisoara. Cel mai bun clip de prezentare  facut de elevii scolilor intrate in concurs va aduce liceului respectiv laptopuri, tablete, o tabla electronica si monitoare de ultima generatie.

In competitie sunt liceele: C.D. Loga, Ana Aslan, Colegiul Banatean, J.L. Calderon, N. Lenau, Gr. Moisil , Pedagogic, F.S. Nitti, precum si colegiile tehnice Emanuil Ungureanu si Henri Coanda.

Copiii s-au pus rapid pe treaba. Elevii claselor a X-a si a XI-a de la aceste licee au realizat vidoclipuri prin care isi promoveaza scoala, iar filmuletele au fost postate Internet, pentru a aduna cat mai multe voturi de la cei care le vor viziona.

Cu mai putin de 10 zile inainte  de momentul desemnarii castigatorilor, situatia se prezinta astfel:

Colegiul Ana Aslan are mai putin de 100 de voturi, pentru un clip in care elevii au mizat pe muzica ritmata si imagini din salile de clasa si laboratoare.

Liceul Pedagogic Carmen Sylva are un clip cu scenariu clar, aproape de film artistic, care imbina amintirile despre faima unitatii de invatamant cu povestile actuale ale elevilor si stafeta generatiilor. Videoclipul a adunat deja peste 1500 de voturi.

Filmul Colegiului National “C.D. Loga” mizeaza pe o grafica deosebita, dinamica si un colaj muzical atragator si a castigat aproape 800 de voturi.

Colegiul Tehnic “Emanuil Ungureanu” a adunat peste 350 de voturi cu un videoclip care spune povestea liceului si explica notiunea de Smart.

Colegiul Tehnic “Henri Coanda” are peste 200 de voturi pentru vidoclipul in care demonstreaza ca elevilor sai “Nu le sta mintea in loc!” si  prezinta cateva dintre proiectele si realizarile deosebite ale acestora.

Peste 1600 de voturi a adunat videoclipul Colegiului Economic “Francesco Saverio Nitti Timisoara” care debuteaza cu o sceneta reprezentand intalnirea geniilor si care introduce, intr-o maniera extrem de interesanta, parerile elevilor despre scoala lor … Smart.

Colegiul National Banatean a strans in jur de 50 de voturi, mizand pe o prezentare a scolii insotita de descrierea calitatilor acesteia, dar si a elevilor sai.

Liceul Teoretic “Nikolaus Lenau” a adunat peste 250 de voturi pentru povestea activitatilor si realizarilor  scolii cu predare in limba germana, in conditiile in care “poate ca nu avem cele mai eficiente metode sau cele mai favorabile conditii de lucru dar …noi tot ne mentinem in top”.

Aproape 2000 de voturi a strans Liceul Teoretic “Grigore Moisil” cu un clip in care activitatea elevilor este prezentata precum cea a unei televiziuni, cu prezentatori, reporteri de teren si … regie de emisie.

Ponderea voturilor de pe Internet, mai precis de pe pagina de Facebook a concursului,  va fi de 50% din rezultatul final, la care se va adauga nota primita de la o comisie formata din reprezentanti ai firmei care sponsorizeaza concursul si ai Inspectoratului Scolar Judetean Timis. Premiul cel mare consta in renovarea si dotarea unei sali de clasa cu laptopuri, tablete, tabla electronica si monitoare de ultima generatie.

In 27 noiembrie va avea loc desemnarea invingatorilor competitiei, urmand ca la inceputul lunii decembrie sala de clasa sa fie renovata si dotata cu aparatura castigata de elevi.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.