Primele vestigii scoase la iveala de sapaturile din Piata Sfantul Gheorghe din Timisoara. Ce descoperire arheologica a fost facuta? FOTO!

TIMISOARA. Nici n-au sapat bine ca au si dat de primele marturii ale cetatii Timisoarei! Muncitorii care s-au apucat de reabilitarea Pietei Sfantul Gheorghe au descoperit vestigii valoroase ale istoriei orasului in timp ce indepartau primele straturi de pamant de sub vechiul asfalt.

Se pare ca este vorba de ziduri ce au apartinut unei biserici medievale ce purta hramul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, lacas de cult ce ar fi fost ars de otomani in 1716 pe cand se retrageau din cetatea Timisoarei. Muncitorii au dat de peretii inca bine conservati la mai putin de 1 metru adancime.

Piata Sfantul Gheorghe este una dintre pietele vechi ale orasului. Modificarile survenite imediat dupa defortificarea orasului au vaduvit piata de elementul principal – asa-zisa „biserica a seminarului”, ce purta hramul Sf. Gheorghe. Se presupune ca biserica exista inca dinainte de ocupatia turceasca – pe timpul stapanirii otomane fusese transformata in moschee.
Dupa instaurarea administratieie austriece, cladirea a fost predata iezuitilor (sositi la Timisoara in 1718) si redeschisa ca si biserica, dupa restaurarea care i-a imprimat un stil baroc. Vechea cladire a fost demolata (1739) si a fost construita o biserica noua. Intre timp, ordinul iezuit a fost dizolvat la 1773. Adiacent cladirii bisericii a fost construit seminarul catolic. Ulterior, in aceasta cladire s-a deschis prima institutie de invatamant superior laic din Timisoara, in anul 1845; avea doua facultati: pentru filozofie si pentru drept. A fost inchisa in 1848 si din documentele epocii rezulta ca sfarsitul i s-a tras mai ales de la insubordonarea fata de administratia bisericeasca si cea militara.
Biserica seminarului era pozitionata oblic fata de axul pietei, adica pe diagonala – ceea ce ducea la aparitia a doua spatii triunghiulare, unice in peisajul urban timisorean. Este putin cunoscut ca in Piata Seminarului (Piata Sfantul Gheorghe de azi) s-a pus in miscare primul tramvai tras de cai, in iulie 1869. Aici urma sa fie capatul de linie pentru linia ce facea legatura spre cartierul Fabric.

Ramane de vazut ce vor spune arheologii care urmeaza sa faca descarcarea in zona Pietei. Lucrarile de reabilitare in zona vor fi oprite in locul descoperirii pana cand specialistii vor face cercetari. Muncitorii se vor muta cu treaba in alta zona a Pietei.

Ce se ascunde sub Piata Sfantul Gheorghe?

Arheologul Florin Drasovean declara pentru opiniatimisoarei.ro inainte de inceperea lucrarilor ca se asteapta sa gaseasca vestigii importante in perimetrul Pietei Sfantul Gheorghe, dupa ce alte piese valoroase au fost recuperate in vremea cand s-a facut reabilitarea liniei de tramvai care trece pe langa.

„Pe linia de tramvai, de exemplu, am gasit evolutia orasului incepand cu secolul a XV-lea, am gasit inculsiv talpile caselor din lemn, am putut sa facem chiar datari dendrocronologice pe aceste talpi ale caselor, am gasit chiar sub o podina, un tezaur monetar compus din 423 de monede de argint, am putut sa gasim chiar un mic atelier in care se faceau cizme, am gasit aproape 30 de pingele in stare foarte buna, apa pastreaza materia organica. De asemenea am putut sa vedem foarte exact traseul strazilor, am gasit sase niveluri ale strazilor care erau suprapuse. In momentul in care pe o strada se depunea noroi, era construita o alta deasupra. S-au pastrat sase straturi, fiecaruia dintre ele corespunzandu-i un nivel de case al Timisoarei medievale. Vreau sa va spun ca intre inceputul Timisoarei Medievale si nivelul pe care calcam noi, astazi este o diferenta de nivel de aproape 3 metri. Deci in aproape o mie de ani s-au depus trei metri de pamant. Ce speram ca sa gasim este chiar partea de baza a Timisoarei Medievale din perioada turceasca„, a declarat  pentru opiniatimisoarei.ro arheologul Florin Drasovean.

CITESTE SI: Interviu cu arheologul Florin Drasovean: Am avea nevoie de 100 de oameni pentru cateva luni ca sa recuperam vestigiile din santierul Cetate

Vom reveni cu amanunte!

Va reamintim, lucrarile de reabilitare din cartierul Cetate reprezinta un proiect mai vechi al Timisoarei initiat de administratia Ciuhandu care a pus piatra de temelie in primavara anului 2012. Acestea se vor executa treptat, cu aproape 15 milioane de euro, 80% din bani venind de la UE, ca fonduri nerambursabile.

Ar trebui sa fie complet refacute 10 strazi in zona Unirii: Sergent Constantin Musat, Vasile Alecsandri – pe tronsonul Piata Unirii si Libertatii, Lucian Blaga – pe tronsonul Piata Unirii si Piata Huniade, Florimund Mercy, Franceso Grisselini, Fara Nume 2, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu si Enrico Carusso.

In plus, vor fi schimbate aproape in intregime pietele Sfantul Gheorghe, Libertatii si Tarcului, exceptie facand Piata Unirii, care va ramane la fel. Se vor face insa si aici sapaturi, pentru inlocuirea retelelor subterane, dar si pentru inlocuirea pavajului, pavaj care se va pune din cladire in cladire, deci vor disparea trotuarele.

Lucrarile ar trebui sa fie gata pana in luna iulie a anului 2015.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. „Va reamintim ca administratia Ciuhandu..” a considerat ca e prea scump sa fie conservate vestigiile respective si le-a scos sau betonat la loc.

  2. asta inseamna ca vor fi intirziate lucrarile pina se va face descarcarea arheologica si va trebui, asa cum gindesc toti timisorenii, sa dublam / driblam (nu stiu care este cuvintul corect) suma convenita initial.

    • Nu, situatia a fost prevazuta si chiar proiectul e facut pentru a pune in valoare vestigiile respective (coborarea nivelului pietei, acoperire cu sticla etc.)

  3. Caramida de aia gasesti pe toate drumurile.

    • La fel si prosti ca tine :)))