Atelier caritabil pentru doi copii bolnavi. Au fost facute peste 100 de decoratiuni de Craciun

Aproape 20 de persoane au raspuns unui apel lansat pe Facebook si s-au adunat intr-o librarie din oras, pentru a confectiona ornamente de Craciun. Acestea vor fi scoase la vanzare iar banii merg la doi copilasi bolnavi.

Alex si Radu sunt doi copii frumosi.Sufera de autism (tulburare din spectru autist sau tulburare pervaziva nespecifica) iar pentru terapie e nevoie de bani. Mamica lor se lupta mereu pentru ca cei doi sa aiba parte de cea mai buna ingrijire si ii urmareste cu toata dragostea lumii in priviri. Stie sa creeze mici minuni – figurine din ipsos si tablouri realizate prin tehnica servetelului. Alaturi de ea au venit oameni care au vrut sa dea o mana de ajutor, in cadrul unui atelier. Au fost realizate peste 100 de ornamente de Craciun – inimi, clopotei si tablouri decorate  cu motive specifice sarbatorilor de iarna. A fost o intalnire de suflet, asa cum se intampla atunci cand oameni cu suflet mare vor sa-si ofere sustinerea pentru o cauza buna.

O intalnire despre care cele care au participat nu au vrut sa povesteasca prea mult. Pentru ca faptele bune nu au nevoie de cuvinte de lauda, cred ele, iar un gest caritabil nu trebuie sa se transforme intr-o reclama a celor care l-au sustinut.

Mai bine de patru ore s-a decupat, lipit, uscat, s-au pus panglici si s-au decorat cat mai frumos obiectele care vor straluci in brazii de Craciun ai multor timisoreni. Si vor fi absolut speciale, raspandind lumina, pentru ca in fiecare ornament, pe langa munca si indemanare, s-a pus si un strop de suflet.

Ornamentele vor fi puse in vanzare , chiar de mama micutilor, la Targul “Brumarel”, deschis sambata, la Casa Tineretului, iar daca vor ramane obiecte nevandute, acestea vor fi duse si la alte targuri cu profil umanitar.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.