Conservatorii din Timis, uimiti ca doar 100 de IMM-uri locale au aplicat pentru primirea ajutorului de minimis in valoare de 100.000 de euro

TIMISOARA. Abia iesiti din febra actiunilor aniversare a poetului-nepereche, Mihai Eminescu, pe care l-au omagiat si in calitatea sa de “membru fondator al Partidului Conservator”, conservatorii din Timis se pregatesc sa intre in alta perioada febrila: cea de pregatire a alegerilor europarlamentare.

Filiala noastra este implicata intr-o serie de actiuni preelectorale de anvergura, intrucat ne pregatim ca luna mai sa ne prinda la un potential de imagine foarte ridicat. Promovam doctrina conservatoare, care-i cea mai viabila pentru aceasta perioada, dar suntem angrenati si intr-o campanie de marire a numarului de filiale din judet si, implicit, a numarului de membri. Ne intereseaza scorul electoral, insa, totodata, vreau sa va spun ca PC isi mentine echidistanta in cadrul USL si sustine trainicia acestei aliante. Indiferent de problemele intestine care mai apar sporadic”, a precizat vicepresentintele PC Timis, Mircea Preunca.

In absenta minstrului pentru IMM, Mediu de afaceri si Turism, Maria Grapini, care a fost retinuta cu probleme importante la Guvern, staful conservator local a laudat activitatea “sefei” si s-au referit, cu predilectie, la lansarea programului privind acordarea ajutorului de minimis pentru IMM-uri.

De la lansarea acestui program, in urma cu trei zile, si-au completat formularele de acordare a banilor nu mai putin de 1540 de firme. Din pacate, IMM-urile din Timis nu s-au grabit sa solicite acest ajutor nerambursabil, pana in prezent inscriindu-se in cursa pentru cei 100.000 de euro doar 100 de societati comerciale. Asta, in timp ce Ploiestiul are 409, Clujul – 286, Constanta – 137, iar Bucurestiul peste 500. Recomandam firmelor din Timis sa profite de aceasta oportunitate de a se dezvolta cu bani de la buget”, a mentionat Mircea Mereu, consilier in cadrul ministerului condus de Maria Grapini.

Inscrierile pentru primirea ajutorului de minimis, in cuantum de 250 de milioane de lei la nivelul intregii tari, se incheie in data de 24 ianuarie, ora 20. Formularele pentru inscrierea online se gasesc pe site-ul ministerului. Trebuie sa mai spunem ca tot un ajutor de minimis mai redus va fi lansat in curand de Ministerul pentru IMM, Mediu de afaceri si Turism, dupa ce Elvetia a acordat firmelor mici si mijlocii din Romania un ajutor nerambursabil in valoare de 20 milioane de franci elvetieni…

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.