Incep lucrarile pentru transportul intermodal la Timisoara, cu bani europeni: din august vom inchiria biciclete din statiile RATT. Unde vor fi puse cele 300 de biciclete?

TIMISOARA. Incepand din luna august, Timisoara intra in randul oraselor europene cu biciclete de inchiriat in mai multe zone din oras. In zilele ce urmeaza incep efectiv lucrarile in statiile RATT: se vor pune rastele de biciclete si se vor aduce mijloace de transport pe 2 roti. Licitatia este gata, iar firma castigatoare a inceput organizarea de santier.

Se va lucra mai intai in Piata Libertatii, unde este deja deschis santier pentru reabilitarea Zonei Cetate, urmand ca apoi sa se treaca si la alte zone din oras. Viacor Engineering, firma castigatoare a licitatiei, este din Bucuresti si a implementat un proiect asemanator si in Cluj-Napoca. In oras vor fi aduse 300 de biciclete.

„Licitatia este gata, incepe lucrarea. Am predat deja amplasamentul, firma isi face organizarea de santier. Am stabilit sa se inceapa in Piata Unirii, este deja santier acolo, putem interveni usor”, a declarat, pentru opiniatimisoarei.ro, Aurelia Junie, sefa Directiei de Dezvoltare.

Potrivit managerului de proiect, Andreea Balan, firma Viacor Engineering se va ocupa de lucrari. Proiectul trebuie incheiat pana la sfarsitul lunii iulie a acestui an, ceea ce inseamna ca din august, timisorenii iubitori de miscare pe 2 roti se vor putea plimba, gratuit, cu cele 300 de biciclete.

„In proiect sunt incluse 25 de statii de biciclete si 11 statii RATT. Din cele 11 statii ale regiei, 8 vor fi inlocuite si 3 statii vor fi noi. Cele 25 pentru biciclete sunt amplasate in imediata vecinatate a statiilor RATT, tocmai acesta este caracterul intermodal. In plus, vor fi reabilitati 23 de kilometri de piste de biciclete. Sfarsitul lunii iulie este termenul de finalizare”, a spus Andreea Balan pentru opiniatimisoarei.ro.

Sistemul este simplu. Orice timisorean care vrea sa inchirieze o bicicleta poate sa o ia dintr-o statie RATT si sa o lase in alta. Rastelele vor avea mecanisme automate de securizare, conform proiectului. Oamenii nu vor trebui sa plateasca nimic pentru a lua o bicicleta, se discuta doar despre o garantie, ce poate fi recuperata de indata ce bicicleta este inapoi in rastel.

Unde vor fi puse statiile cu biciclete?

Firma care a castigat licitatia stie deja locurile unde vor fi aduse bicicletele: Calea Aradului – intersectia cu str. Felix, Calea Aradului – la intersectia cu str. Liege, Calea Torontalului – la intersectia cu str. Bucovinei, Calea Aradului – piata Consiliul Europei, Piata Marasti – statie la colt cu str. Serg. C-tin Musat si str. Oituz, Piata Libertatii – statia spre Piata Traian, Piata I.C. Bratianu – colt cu bulevardul Take Ionescu, str. Grozavescu – in spate la Posta Mare de pe bv. Revolutiei 1989, Piata Alexandru Mocioni – statia de pe bv. Regele Carol I, Calea Sagului – intersectia cu bv. Liviu Rebreanu, Calea Sagului – intersectia cu str. Ana Ipatescu, str. Cluj – in Piata Leonardo da Vinci, Aleea F.C. Ripensia – intersectia cu str. 1 Decembrie, bv. Iosif Bulbuca – intersectie cu str. Aries, Piata Gen. Gh. Domasneanu, Piata Gen. Virgil Economu – colt intre str. Gheorghe Adam si Calea Dorobantilor, Calea Sever Bocu – intersectie cu str. Divizia 9 Cavalerie, Calea Sever Bocu – intersectie cu str. Armoniei si Ion Ionescu de la Brad, Calea Circumvalatiunii – intersectie cu str. Gheorghe Lazar, str. Lt. Ovidiu Balea – intersectie cu str. Grigore Alexandrescu, Piata 700, bv. Regele Ferdinand – intersectie cu bv. 16 Decembrie 1989, intersectie bv. C.D. Loga, Piata Badea Cartan – intersectie str. Mihail Kogalniceanu cu str. Simin Barnutiu, bv. Mihai Viteazu – intersectie cu bv. Victor Babes, bv. Gen. Ion Dragalina – intersectie cu bv. Regele Carol I.

Ce piste de biciclete vor fi reabilitate?

Totodata, vor fi reabilitati mai multi kilometri de piste de biciclete: de pe Calea Sever Bocu, Calea Aradului, bv. Take Ionescu, bv. Vasile Parvan, bv. Victor Babes, str. Cluj, bv. Regele Carol I, bv. Michelangelo, zona stadionului Dan Paltinisanu, bv. Gen. Ion Dragalina, bv. Brancoveanu, bv. Mihai Eminescu, bv. Iosif Bulbuca, Calea Sagului, bv. Mihai Viteazu, str. Gheorghe Lazar, Calea Circumvalatiunii, str. Moise Dobosan, bv. Cetatii, Calea Torontalului, bv. Iuliu Maniu, bv. C.D. Loga, str. Mihai Eminescu.

Proiectul „Modernizarea statiilor de transport public intermodal la nivelul polului de crestere Timisoara” dateaza de pe vremea fostei administratii. Valoarea totala a proiectului este de 7,5 milioane de lei, iar contractul semnat cu firma din Bucuresti este de 5,6 milioane de lei, la care se adauga TVA.

In cadrul municipalitatii se va forma o echipa de mentenanta care va interveni pentru remedierea oricaror probleme de functionare si care va regla si stocul de biciclete disponibile in statii, rezolvand situatii precum “zero biciclete disponibile” sau “rastel plin”, prin mutarea mijloacelor de transport pe 2 roti intre statii.

CITESTE SI: Vom inchiria biciclete din statiile RATT. Primaria Timisoara vrea sa modernizeze 25 de statii de transport, ca in marile orase europene

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Bun…o veste buna…

  2. Le reabilitarea pistelor de biciclete ar trebui sa se inlature acea vopsea verde sau rosie, care este extrem de alunecoasa pe ploaie sau vreme umeda. Am amintit si primarului de acest aspect si pana acum nimic.

  3. Dom’ primar, soseauaaaa, cat ii soseaua ?
    Cand vom avea trotuare curate (nu ingropate in noroi), piste pt. biciclisti fara stalpi sau sosele fara fantani si santuri transversale ?

  4. sper ca realilitarea pistelor nu inseamna sa dea cu vopsea si gata. trebuie facute de la zero, sa fie separat de trotuar si carosabil ca in tarile civilizate, fara stapli, tevi de gaz etc. opiniatimisoarei ar putea sa ceara proiectul sa vedem cum vor arata acele piste „reabilitate” sau sa le aratati cum ar trebui sa fie o retea de piste pt biciclete.

  5. Pista de pe bv. Brancoveanu, pe portiune existenta e in stare foarte buna, nu vad de ce ar avea nevoie de reabilitare.

    • pista de pe brancoveanu e o aberatie si trebuie stearsa de pe trotuar

  6. Ideea este super!Daca pistele de biciclete vor fi reabilitate ar fi bine ca ele sa fie aduse la acelasi nivel cu soselele pe care le intersecteaza, iar ideea cu stersul vopselei verzi si rosii e excelenta!Sper totusi ca se vor face piste noi si nu luate din nou din latimea trotuarului!Bafta!

  7. Idee geniala. Sper doar, sa nu apara intai „stimabilii” care „uita” sa returneze bicicletele si sa presupuna ca daca au platit garantia (returnabila la retur), bicicletele le raman pe termen nedefinit.

  8. Buna initiativa, dar un lucru trebuie spus si anume, fatul ca ar fi necesar sa se aduca biciclete si in zona complex..macar undeva intre UVT SI Politehnica sau chiar in complex, undeva pe alee.

  9. Va spun in calitate de fost biciclist , practicant si pe ploaie si pe zapada , nimic nu ma oprea ! . Nu avem piste , daca se va incuraja si aceasta actiune , veti vedea citi biciclisti vor fi accidentati . Ciuhandu a tras o linie cu bidineaua pe trotuar si a doua zi a declarat realizati km de piste !.

  10. Superb, dar in CJ rastelele au inceput sa dispare dupa ce doi au stat de aiurea prin toate colturile orasului…. nu tre’ sa mai zic ca in tot acest timp nu a existat nici o bicicleta pusa la dispozitia cetateanului … bafta!?!? 🙂