Nicu Alifantis aduce proiectul Mozaic la Timisoara, cu ocazia Dragobetelui. De unde poti lua bilet!

TIMISOARA. Veste buna pentru fanii lui Nicu Alifantis din Timisoara. Artistul isi aduce cel mai recent proiect muzical in capitala Banatului, pe scena Filarmonicii, cu ocazia Dragobetelui. MOZAIC Band, orchestra infiintata special de Alifantis pentru inregistrarea albumului Mozaic, va fi in spatele lui pe scena.

Alifantis revine asadar la Timisoara dupa mai bine de 3 ani, in cadrul unui turneu national. Concertul se anunta a fi unul extraordinar, proiectul MOZAIC bucurandu-se de un succes nemaipomenit in alte orase. Oricum, Timisoara este unul din putinele orase incluse in turneu unde artistul ii ia pe scena si pe membrii orchestrei. Promite un spectacol deosebit, in care folkul, bluesul si jazzul se imbina perfect.

„O poveste de dragoste, spusa in diferite feluri, graiuri, aidoma unui MOZAIC. Un amalgam de ritmuri si stiluri muzicale, de instrumente clasice si exotice, de sonoritati neasteptate, precum o asteptare deosebit de tandra. Albumul contine 14 cantece dedicate femeii, dragostei si prieteniei, fiecare cu istoria sa”, spune Nicu Alifantis.

Turneul lui Nicu Alifantis cuprinde mai bine de 30 de orase. Biletele costa intre 15 si 35 de lei si pot fi cumparate de pe Eventim.ro, din reteaua magazinelor de telefonie mobila, dar si de la casieria Teatrului National Timisoara si din librariile Carturesti. Concertul incepe la ora 20:00, duminica, 23 februarie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.