Enel nu va mai furniza curent pentru iluminatul stradal la Timisoara? Primaria negociaza o oferta redusa cu 20%

TIMISOARA. Am putea avea un alt furnizor de curent pentru iluminatul public stradal, anunta viceprimarul Traian Stoia, dupa ce conducerea Primariei a primit o oferta pentru un nou contract. Potrivit edilului, factura anuala s-ar mai putea reduce cu 20%.

Executivul Primariei mai obtinuse o reducere de 1,8 milioane de euro in vara anului trecut. Stoia spune ca este una dintre cele mai importante realizari ale sale de cand este viceprimar.

„E foarte important ca am reusit negocierea pretului energiei consumate de Primaria Timisoara in urma unei saptamani de negocieri. S-a obtinut o reducere de 1,8 milioane de euro pe an. Contractul negociat cu Enel, s-a negociat si cu Bursa Romana de Marfuri, care initial avea o oferta mai buna. Negocierea a fost semnata, dar numai pentru iluminatul public si pentru ce consuma cladirea primariei”, a anuntat, vineri, Traian Stoia.

Viceprimarul a dezvaluit ca in cursul zilei de joi a primit o noua oferta pentru iluminat, dar asta ar insemna sa se faca un contract mare pentru toate institutiile si societatiile din subordinea Primariei, precum si pentru iluminatul public stradal. Exista asadar posibilitatea ca Enel sa nu mai furnizeze energie electrica pentru iluminatul public.

„Acum exista o oferta, n-am apucat sa discut cu domnul primar, pentru ca ea a sosit ieri (n.r. joi). In conditiile in care noi adunam toti consumatorii ce tin de Consiliul Local, cu exceptia RATT, am putea obtine la ce avem acum inca 20% reducere. S-ar reduce consumul actual deja redus cu 20% dupa unificare, care cuprinde scoli, spitale, institutii, societati. Daca devine interesanta chestia, s-ar putea schimba furnizorul de energie electrica”, a mai spus Traian Stoia.

In 2012, factura de curent a Primariei Timisoara a fost de 40 de milioane de lei, anunta tot Stoia, la ultima negociere facuta cu furnizorul de energie electrica. Ramane de vazut daca si primarul Nicolae Robu gaseste interesanta oferta si in ce conditii poate fi desfacut contractul deja semnat anul trecut.

CITESTE SI: Viceprimarul Timisoarei Traian Stoia: Am gasit un nou furnizor de energie electrica. Factura la curent in Primaria Timisoara scade cu 2 milioane de euro

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Am vazut in ce consta de fapt reducerea: stam mai mult pe intuneric !!!

  2. Așa e! Reducerea facturii înseamnă reducerea numărului de ore în care funcționează iluminatul stradal.

  3. Eu cum pot scapa de ENEL , ca m-am saturat de intreruperile de curent ?.

  4. DA, inadmisibil ce face Primaria, pentru a face reduceri nu mai lumineaza o serie de strazi din Timisoara. Revoltator.

  5. factura s-ar reduce daca lumina ar fi aprinsa atunci cand trebuie, adica de la caderea intunericului si pana se lumineaza de ziua, daca becurile stau aprinse si ziua nu o sa avem nici un fel de economie.Poate ca ar mai fi un 10% si de aici.

  6. Pana cand mai stam pe intuneric pe Calea Circumvalatiunii ???????? Orbecaim ca pe vremea lui Ceasca !!!!!!!