Ilie Bertea dixit: ‘Valentine’s Day este sarbatorita si in PP-DD, pentru ca partidul nostru e foarte indragostit de popor!’

TIMISOARA. Liderul PP-DD Timis, Adrian Diaconu, este convins ca, in ciuda dezertarilor masive din partid, in actualul context politic – poporanistii devin o forta, pe zi ce trece.

Nu pot sa zic ca nu am nostalgia vremurilor cand PP-DD avea 68 de parlamentari, insa, in aceasta perioada de miscari tectonice in USL, suntem o forta chiar si cu cei 27 de senatori si deputati care am mai ramas pe baricadele partidului! Ar fi o greseala sa se mai plece acuma din PP-DD, pentru ca suntem un grup parlamentar mai mare decat cel al PC sau UNPR si putem juca rolul de sperietoare pentru partidele mici din alianta aflata la guvernare”, a precizat Adrian Diaconu la saptamanala conferinta de presa, remarcand, totusi, ca numarul redus de parlamentari nu le mai permite reprezentantilor PP-DD in Parlament sa initieze, singuri, nici macar motiuni simple sau sesizari la Curtea Constitutionala.

Vorbind despre tentatia de a se pleca din partidul lui Dan Diaconescu catre alte zari politice, deputatul poporanist de Timis a dezvaluit ca a avut oferte inca din decembrie 2012.

Eu am avut oferte de la alte partide inca din decembrie 2012, dar Adrian Diaconu nu este singur in aceasta constructie politica! Cand am venit in partid am adus cu mine oameni, unii au ajuns consilieri locali si judeteni, iar plecarea mea ar fi fost perceputa ca o parasire! Sunt mult mai bogat cu acesti oameni, decat doar cu cartela mea de vot!”, a mai spus liderul PP-DD Timis.

Pe de alta parte, actualele tensiuni de pe scena politica permite poporanistilor sa se pregateasca in liniste pentru alegerile europarlamentare.

Nu ne bucuram de raul altuia , dar problemele din alianta USL au mutat atentia de pe partidul nostru pe alte subiecte politice ale momentului, ceea ce ne da ragazul sa ne reorganizam si sa intram in lupta pentru europarlamentare. Sigur, nu avem pe lista vreun Berlusconi, insa am convingerea ca vom obtine un scor bun, mai cu seama ca Dan Diaconescu este in Italia si incearca sa-i capaciteze pe romanii de-acolo cu ajutorul OTV sa voteze cu noi. Stim ca votul romanilor din strainatate a contat si la alegerile trecute, asa cum, si de aceasta data, tot voturile de-afara pot influenta castigarea mandatelor europarlamentare”, a subliniat Adrian Diaconu, dezmintind zvonul potrivit caruia Dan Diaconescu s-ar ascunde in Italia de frica Justitiei.

Dan Diaconescu nu sta in Italia pentru a fi departe de bratul lung al legii, cum s-a tot vorbit in ultima perioada, ci pentru a-i pregati pe romanii de acolo sa ne dea votul la alegerile europarlamentare!”.

Tema centrala a discutiei, dezertarile din PP-DD, a fost abordata si de presedintele Filialei Timisoara, Ilie Bertea.

Ziua indragostitilor este o sarbatoare si pentru PP-DD, pentru ca partidul nostru este indragostit de popor! Desi la nivel national se vorbeste de plecari, eu pot sa va demonstrez cu cifre ca lumea continua sa vina catre noi! De aceea vom avea grija ca vocea celor 132 de consilieri PP-DD din Timis, unde estimam ca avem un bazin electoral de 15%, sa se faca auzita tot mai tare!”, a promis Ilie Bertea in stilul senzationalist al idolului sau politic, Dan Diaconescu…

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.