Sute de elevi din Timis si Timisoara vor putea cunoaste indeaproape viata de student politehnist

TIMISOARA. Un Centru pentru excelenta a fost deschis la Universitatea Politehnica din Timisoara, cu sprijinul Inspectoratului Scolar Judetean, pentru elevii care iau contact pentru prima data cu viata de student.

Viitorii studenti din Timisoara si din mai multe localitati ale judetului Timis sunt principalii beneficiari ai proiectului Centru pentru excelenta, al Universitatii Politehnica. Mai exact, este vorba de aproximativ 300 de elevi de clasele a XI-a si a XII- a din Buzias, Faget, Lugoj, Recas, Sannicolau Mare si Timisoara.

Acestia vor avea ocazia sa cunoasca indeaproape Universitatea Politehnica Timisoara, viata de student, dar si oportunitetile de care se vor putea bucura la absolvirea unei specializari in cadrul UPT.

Proiectul se va desfasura in perioada martie-mai 2014, iar in cadrul acestuia, elevii selectati vor putea vizita si mai multe companii mari din Timisoara, vor simula examene de admitere, vor beneficia de pregatire la matematica, practica IT, vizite si aplicatii in facultatile UPT sau la Experimentarium TM. De asemenea, ei vor putea asculta povestile de succes ale unor tineri absolventi de Politehnica.

Deschiderea oficiala a proiectului a avut loc, sambata, la Universitatea Politehnica din Timisoara. La ceremonial au participat sute de elevi dornici sa afle cat mai multe aspecte din viitoarea lor viata de student politehnist.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.