Alegeri in Timis: Oamenii chemati la urne sa voteze un deputat, un primar si un consiliu local, in luna mai

TIMISOARA. In doua localitati din judetul Timis vor avea loc alegeri partiale in data de 25 mai, odata cu alegerile europarlamentare. De asemenea, pe Colegiul electoral 3 se vor organiza alegeri, dupa ce deputatul Maria Grapini va demisiona pentru a candida pentru un fotoliu in parlamentul european.

In comuna Criciova din judetul Timis vor fi organizate alegeri pentru alegerea unui nou primar. Fostul primar, Petru Rosoca (PDL) a demisionat din functia pe care fusese ales pe motiv ca doreste sa se intoarca la meseria lui, aceea de preot. Postul ramas vacant este ocupat, interimar, de viceprimar, in aceasta comuna, pana la organizarea de noi alegeri.

Si in comuna Sacalaz vor avea loc alegeri partiale, insa pentru Consiliul Local. Tribunalul Timis a emis, la sfarsitul anului 2013, o sentinta de dizolvare a acestui consiliu, dupa ce alesii nu s-au intrunit trei luni consecutiv.

De asemenea, pe Colegiul electoral 3 Timisoara vor fi organizate alegeri. Maria Grapini, deputatul acestui Colegiu urmeaza sa demisioneze din Parlamentul Romaniei pentru a candida la Parlamentul European, ea aflandu-se pe lista de candidati a USD pe locul al saselea care este un loc eligibil.

Unele partide politice deja s-au gandit la eventuali candidati pentru postul care va ramane vacant in urma demisiei Mariei Grapini. Printre numele vehiculate pana acum se regasesc Viorel Coifan (PNL), Liliana Onet (PNL). Pe de alta parte, USD (PSD, PC si UNPR) discuta sustinerea unui candidat comun pentru a candida in acest colegiu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.